Somnul şi visele: cum să adormi imediat
Nu ar fi minunat să obţinem un somn odihnitor în mai puţine ore decât de obicei? În cazul acestei întrebări tehnologia este cea care deţine răspunsul. Ar putea acest lucru trata depresia şi chiar să ne prelungească vieţile? Articolul de faţă încearcă să ofere un răspuns.
Cele trei dimensiuni ale emoţiei umane
Chiar dacă ne place sau nu şi în ciuda dezbaterii din jurul meritelor sale tehnologia 3-D este tehnologia momentului în realizarea filmelor de la Hollywood. Mai nou, s-a descoperit că până şi creierul nostru foloseşte 3 dimensiuni în comunicarea emoţiilor.
Reintegrarea în societate
La sfârşitul anilor ‘70 şi ‘80 s-a conturat o nouă mişcare: reîntoarcerea persoanelor retardate şi handicapate la mediile sociale normale. În şcoli, acest demers se numeşte incluziune. Un număr mic de copii sunt izolaţi în clase "de educaţie specială".
Dizabilităţile intelectuale. Atitudini istorice
Edward Seguin, medic şi educator francez din anii ’30 ai sec. al XIX-lea, a folosit cuvântul idiot (ad litteram - "o persoană ignorantă") pentru a eticheta anumiţi indivizi "cu mintea slabă". A fost cel care a pledat pentru îngrijirea specială a acestor persoane.
Tulburările de dezvoltare
O tulburare de dezvoltare e o problemă care întrerupe succesiunea normală a etapelor procesului de dezvoltare prin care oamenii se maturizează şi învaţă abilităţi. Aceste tulburări includ sindromuri cunoscute care presupun dizabilitate intelectuală.
Oamenii pot fi alergici la apă. La propriu
Crezi că ţie îţi este greu? Măcar tu poţi să plângi atunci când te simţi trist. Unii oameni fac erupţii cutanate atunci când plâng din cauză că sunt alergici la apa din propriile lor lacrimi. Boala poartă numele de urticarie aquagenică sau prurit aquagenic.
Boala care transformă muşchii în oase
Una dintre cele mai înfricoşătoare boli din lume, fibrodysplasia ossificans progressiva (sindromul omului de piatră), transformă muşchii şi ţesuturile conjunctive în oase. În decursul câtorva decade, aceasta preschimbă întregul corp într-un imens schelet.
Rolul vitaminei D în scleroza multiplă
Deficitul de vitamină D este răspândit în ţările cu climă temperată şi în rândul pacienţilor cu scleroză multiplă, în fazele de debut ale bolii, sugerând că efectele negative corelate cu deficitul de vitamină D ar fi putea fi exercitate în cadrul acestei boli.
Oameni şi şoareci. Un experiment „altfel”
Vreţi să aveţi succes în economia de piaţă, unde există o concurenţă nemiloasă? Dacă sunteţi „buni" aveţi puţine şanse; cine este „rău" se pare că are şanse mai mari de succes. Acestea sunt concluziile unui studiu efectuat în laborator în care au participat oameni şi... şoareci.
V. Tereşkova, prima femeie în spaţiu
Acum cincizeci de ani, la data de 16 iunie 1963, Valentina Tereşkova devenea prima femeie care a zburat în spaţiu într-o misiune ştiinţifică, episod care a fost o realizare propagandistică majoră pentru Uniunea Sovietică.
Giganţii cosmici şi materia întunecată
Astronomii de la Univ. Birmingham, Academica Sinica şi Kavli Institute din Japonia au descoperit noi dovezi că misterioasa materie întunecată care umple universul nostru se comportă aşa cum a fost prezis de teoria CDM (a „materiei întunecate reci").
Cum va funcţiona Internetul pe Marte?
Întrebare: v-aţi înscrie într-o excursie doar ”dus” pe Marte? Şi o altă întrebare pentru cei care au răspuns ”nu” la prima: dar dacă aţi avea conexiune Internet acolo? Evident că ar fi mult mai plăcut dacă aţi avea acolo o ”porţie” constantă de videoclipuri. Ar fi oare posibil?
Internetul. Realitate versus reclamă
Aţi observat că furnizorul dvs. de Internet precizează în oferta de prezentare viteza maximă până la care puteţi ajunge? Aveţi impresia că plătiţi pentru o conexiune de 15 Mbps, pe când în realitate aveţi o conexiune "de până la" 15 Mbps, care poate fi mai lentă.
Exoplanetele. Descoperire surpriză
Astronomii folosind telescopul spaţial Hubble al NASA au găsit dovezi convingătoare ale formării unei planete la 7,5 miliarde de mile depărtare de steaua sa, o constatare care poate contesta teoriile actuale privind formarea planetelor.
O dietă pentru scăderea colesterolului
Dacă întrebaţi pe cineva care este cel mai bun mod de a reduce riscul apariţiei unor boli cardiovasculare, cel mai probabil oricine ar răspunde: "prin reducerea nivelului colesterolului." Acest mesaj a fost înrădăcinat în psihicul nostru.
Expresiile faciale. Experimentul lui Landis
Au existat în istorie o serie de experimente psihologice care au fost îndeajuns de lipsite de etică încât au grăbit emiterea unor noi norme de reglementare în domeniu. Un exemplu grăitor este şi experimentul despre care vom vorbi în cele ce urmează. Autor: Carney Landis.
Imagini pt inspiraţia generaţiilor viitoare
O nouă expoziţie emblematică de astronomie în imagini ne deschide o imensă fereastră spre Marte, după care ne poartă foarte departe în timp şi spaţiu. ”Această expoziţie a reuşit să îmi creeze pentru prima oară senzaţia că mă aflu chiar acolo, pe Marte”, a spus Marek Kukula.
Universul în imagini. Galerie foto
O nouă expoziţie deschisă la Muzeul Maritim Naţional din Londra propune a analiză a modului în care tehnologia a modelat percepţia noastră asupra Universului şi celebrează frumuseţea estetică a fotografiei spaţiale şi rolul important al acesteia în descoperirile ştiinţifice.
Ştiinţa explorează extremele planetei
Cercetătorii din cadrul PHARMASEA sunt la startul unui proiect ambiţios de patru ani pentru a explora unele dintre locurile cele mai adânci, mai reci şi mai calde de pe planetă. Proiectul poate avea şi foarte serioase implicaţii în farmacie, nutriţie sau cosmetică.
Cum se comportă apa sub presiune
Folosind tehnici revoluţionare, o echipă condusă de Malcolm Guthrie de la Institutul pentru Ştiinţă Carnegie a făcut o descoperire uimitoare despre modul în care se comportă gheaţa sub presiune, schimbând idei care datează de aproape 50 de ani.
Autocontrolul emoţional. Noutăţi
Un nou studiu realizat de o echipă mixtă de oameni de știință a evidenţiat activarea unor zone diferite ale creierului atunci când alegem să suprimăm o emoţie, comparativ cu atunci când suntem instruiţi să ne inhibăm o emoție. Mai multe detalii, în continuare.
