Şase domenii ale dezvoltării umane sunt esenţiale pentru starea de bine. Potrivit unui studiu recent, fericirea este asociată mai mult cu relaţiile sociale decât cu reuşitele academice. În timp ce relaţiile sociale durabile din copilărie şi adolescenţă au fost asociate cu adulţi mai fericiţi, asocierile cu reuşitele academice erau mult mai modeste.

 



Studiul s-a bazat pe datele obţinute de la 804 locuitori din Noua Zeelandă care au fost supuşi acestui studiu timp de peste 32 de ani. Scopul studiului a fost acela de a compara importanţa conexiunii sociale şi a succesului academic (Olsson şi colaboratorii, 2012). Cercetătorii au analizat de-a lungul anilor evoluţia reuşitelor academice şi a relaţiilor sociale. Participanţii au fost evaluaţi la vârstele de 5, 7, 9, 11, 13, 15, 18, 21, 26, 32 de ani şi apoi, din nou, la 38 de ani.

Ei au descoperit că copiii care au început să vorbească devreme erau mai predispuşi să aibă reuşite şcolare, însă acest lucru nu a fost în mod particular asociat cu starea de bine la vârsta adultă. În schimb, cei ce erau încrezători din punct de vedere social, rareori singuri şi conectaţi social, făcând parte din cluburi şi grupuri de tineri, erau mai predispuşi să fie mai fericiţi ca adulţi.


Ce este fericirea?

Esenţial pentru astfel de studii este întrebarea: ce este fericirea? Vechii greci au propus două abordări.

1. Fericirea este un sentiment de plăcere; este o emoţie.
2. Fericirea se referă la valori precum generozitatea, onestitatea şi bunătatea. Cu alte cuvinte, fericirea reprezintă mai mult o idee şi mai puţin un sentiment.

Bineînţeles, fericirea le implică pe ambele, iar teoriile moderne încearcă să le includă pe amândouă.

În acest studiu, măsurătorile au încercat să abordeze ambele „tipuri” de fericire: fericirea ca sentiment şi fericirea ca idee. Această diferenţiere este importantă, pentru că unele persoane se gândesc la fericire în mare parte ca la un sentiment, când de fapt e mai mult decât atât. O teorie înaintată de profesorul Carol Ryff sugerează faptul că există şase domenii ale dezvoltării umane importante pentru starea de bine:
- auto-acceptarea;
- stabilirea de legături de calitate cu celălalt;
- senzaţia de autonomie în gândire şi acţiune;
- abilitatea de a face faţă mediilor complexe pentru a se adapta nevoilor şi valorilor personale;
- urmărirea unor ţeluri importante şi căutarea sensului vieţii;
- dezvoltarea personală continuă.

Deci, în cazul acestui studiu, când cercetătorii descoperă o legătură între relaţiile sociale şi fericire, nu se referă doar la faptul că persoanele mai conectate din punct de vedere social merg tot timpul la petreceri  şi se distrează, este ceva mult mai profund decât asta. Pe de altă parte, se pare că toată educaţia din lume nu ne învaţă neapărat multe despre ce înseamnă să fii fericit, atât din punct de vedere emoţional, cât şi filozofic.

Traducere de Ioana-Mădălina Ilinca după the-key-to-happiness-brainpower-or-social-connectedness cu acordul editorului

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.