Copil abuzatCreierele copiilor ce provin din medii violente funcţionează la fel ca cele ale soldaţilor care detectează o ameninţare. Eamon McCrory de la University College London a folosit imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională (fMRI) pentru a studia fenomenul.

 

 

 


A scanat creierele a 20 de copii sănătoşi din punct de vedere fizic, dar care au fost maltrataţi, şi creierele a 23 de copii dintr-un grup "de control", pentru comparaţie, copii care proveneau din medii sigure.

În timpul scanărilor, copiii, cu media de vârstă de 12 ani, au privit un amestec de feţe triste, neutre şi furioase. Când au văzut feţele furioase, copiii maltrataţi au avut o activitate mai mare în amigdală şi în insula anterioară, structuri ce sunt implicate în detectarea ameninţărilor şi anticiparea durerii. Soldaţii combatanţi prezintă o activitate similară, sporită în acele zone.

„Credem că aceste schimbări ar putea reflecta adaptarea neuronală”, spune McCrory. „Copiii maltrataţi şi soldaţii activi se adaptează pentru a supravieţui într-un mediu periculos sau plin de ameninţări”. „Deşi ar putea ajuta copiii să supravieţuiască în primii lor ani de viaţă, acest lucru i-ar putea predispune, atunci când vor fi adulţi, la probleme de sănătate mintală, cum ar fi depresia sau anxietatea”, spune McCrory.

Un studiu referitor la acelaşi subiect, publicat săptămâna aceasta de Hilary Blumberg şi colegii ei de laYale University School of Medicine, demonstrează că zonele din creier importante pentru prelucrările emoţionale sunt deficitare în substanţă cenuşie la adolescenţii ce au suferit de maltratare atunci când au fost copii. 

„Studiile sugerează că maltratările din copilărie ajung în creier şi devin încastrate aici în mod biologic”, spune Avshalom Caspi, care a studiat bolile mentale la Duke University din Durham, Carolina de Nord.

 

 

Textul reprezintă traducerea articolului Abused children's brains work like soldiers' do, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.

Traducere: Irina Delia Duceac

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.