Majoritatea dintre noi au făcut-o – i-au spus unei persoane că o realizare de-a ei este grozavă, când de fapt fusese jalnică. Dar pe al cui ego încercam să-l protejăm? Pe al ei sau pe al nostru? Un nou studiu a separat aceste posibilităţi.
Experimentatorii au invitat 263 de studenţi să citească şi să-şi exprime părerea în legătură cu un eseu având drept subiect ”violenţa şi agresiunea din media”, făcut de un alt student.
Unora dintre participanţi li s-a spus că vor oferi feedbackul faţă în faţă cu autorul, altora li s-a spus că o vor face anonim, iar unui al treilea grup i s-a spus că evaluările lor nu vor fi arătate celui care a scris eseul. Pe lângă aceasta, participanţii au răspuns la întrebări referitoare la propria stimă de sine şi au primit informaţii legate de stima de sine a autorului eseului, care era prezentată ca fiind scăzută, medie sau ridicată.
Descoperirile au oferit dovezi puternice în sprijinul ipotezei că în mare parte evităm să exprimăm opinii negative pentru a ne proteja pe noi înşine, nu pe acea persoană pe care o judecăm. Dacă motivaţiile oamenilor ar fi fost sincere, atunci feedbackul ar fi trebuit să fie acelaşi indiferent de modul în care era exprimat. De fapt, studenţii din contextul ”faţă în faţă” au exprimat feedbackul ”cel mai” pozitiv, însă doar dacă aveau o stimă de sine scăzută (în special dacă nu se plăceau pe sine, în opoziţie cu sentimentele reduse de competenţă). ”Dacă acceptăm faptul că oamenii cu o stimă de sine relativ scăzută pun mai mare accent pe dorinţa de a fi percepuţi drept agreabili sau atractivi de către ceilalţi, atunci asta sprijină ipoteza motivaţiei care are la bază protejarea sinelui”, au spus cercetătorii, conduşi de Carla Jeffries. Prin contrast, studenţii participanţi care aveau o stimă de sine ridicată au oferit acelaşi feedback indiferent dacă era transmis anonim, faţă în faţă sau nu era făcut cunoscut.
Au existat şi alte dovezi ale unei motivaţii egoiste. Studenţii cu o stimă de sine scăzută cărora li s-a spus că evaluările lor nu aveau să ajungă la autor tindeau să fie deosebit de critici – este ca şi cum judecarea aspră a eseului îi făcea să aibă o părere mai bună despre ei înşişi. ”O evaluare deosebit de dură creează o comparaţie socială dezavantajoasă şi aduce, în schimb, o creştere a stimei de sine”, au spus cercetătorii.
Rezultatele au scos la iveală şi nişte dovezi ”modeste” ale prezenţei motivaţiilor altruiste. Evaluările studenţilor cu o stimă scăzută de sine erau mai generoase în contextul anonim decât în cel al nedezvăluirii feedbackului. Cum identitatea lor avea să fie ascunsă în ambele cazuri, reacţia lor sugerează că au oferit un feedback mai bun în contextul anonimităţii doar pentru a nu răni sentimentele autorului. Totuşi, această empatie n-a mers prea departe – niciunul dintre participanţi nu şi-a moderat tonul feedbackului în funcţie de scorul obţinut de autor la capitolul stimă de sine.
Jeffries şi echipa ei spun că descoperirile lor ar putea avea implicaţii la nivelul organizaţiilor. De exemplu, sporirea stimei de sine a oamenilor înainte ca aceştia să evalueze realizarea unei alte persoane i-ar putea ajuta să fie mai oneşti. ”Datele... demonstrează importanţa culturilor în dezvoltare care încurajează oferirea sinceră şi lipsită de teamă a feedbackului şi a primirii acestuia într-o manieră non-defensivă”, au spus cercetătorii. ”Culturile sprijinind feedbackul puternic şi pozitiv ar putea ajuta la depăşirea unor temeri ale celor care oferă feedbackul şi la diminuarea tendinţei de a ajusta feedbackul în funcţie de cine te priveşte.”
Traducere după: Who are you protecting when you praise a dud performance?, cu acordul autorului.
Traducerea: Ana Cristina Dumitrache
