Industria farmaceutică din România, care include în principal producători de medicamente generice, a înregistrat în primele cinci luni ale acestui an o creştere de peste 24% a producţiei, după doi ani de declin, arată datele oficiale consultate de 360medical.ro.

Astfel, în perioada ianuarie-mai 2025 fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice a crescut cu 24,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2024, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

În luna mai 2025 producţia a crescut cu 39,2% faţă de a cincea lună a anului trecut, record al ultimilor ani.

Avansul vine după doi ani de scădere a producţiei în industria farmaceutică românească. În 2024, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice a scăzut cu 1,8% faţă de 2023, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Declinul din 2024 a avut loc după o scădere de 1,5% a producţiei farmaceutice din România în 2023 faţă de anul precedent. În schimb, în 2022, producţia farmaceutică din România a înregistrat o creştere de 5,7% faţă de anul anterior.

România are un deficit istoric în comerţul exterior cu produse farmaceutice, în condiţiile în care exportă medicamente generice ieftine şi importă cantităţi mari de produse – inclusiv inovative, mult mai scumpe.

Ultimele statistici oficiale arată că, în 2024, exporturile de produse farmaceutice a ajuns la un nivel-record, de aproape 2 miliarde de euro, însă importurile au fost de peste 3 ori mai mari (6,18 miliarde euro).

Preluare de pe 360medical.ro, cu acordul editorului.

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Dacă apreciezi articolele SCIENTIA, sprijină site-ul cu o donație!

Cumpără de la eMag și Cărturești și, de asemenea, sprijini scientia.ro.