Unul dintre site-urile favorite pe care revin periodic este The Marginalian, un fel de blog al autoarei americane de origine bulgară Maria Popova, unde aceasta publică interesante reflecții cuprinzând domeniile artei, științei, poeziei, filozofiei etc. Mai jos sunt câteva scurte extrase din articole recente, cu link către articole, pentru cei care vor să le citească în integralitate.
• „S-ar putea ca, în fapt, conștiința să fi evoluat pentru a cerne ceea ce este relevant din totalitatea de necuprins a tot ceea ce există, pentru a descompune lumea în concepte și pentru a găsi un principiu de organizare a haosului acestora.
Moștenirea noastră cognitivă este o dorință nestăvilită de a înțelege cum se leagă lucrurile între ele și unde își au locul, o dorință căreia i-am dat formă prin legi și etichete, prin măsuri și echilibre, prin ierarhii și categorii.
Acest instinct de a categoriza pentru a cuprinde și stăpâni realitatea ne-a servit bine, oferindu-ne muzica, legile mișcării planetelor și democrația.
Dar el pulsează la temelia fiecărui „-ism” pe care l-am inventat vreodată, la temelia fiecărui stereotip și a fiecărui genocid, la baza fiecărui algoritm care ne reduce la variabile pe care apoi să le adune pentru a vinde suma a ceea ce suntem, la baza tuturor pachetelor de idei preconcepute pe care le schimbăm zilnic între noi și pe care le confundăm cu o întâlnire autentică a unora cu alții.” (sursa)
• „Suntem supraviețuitorii unor evenimente imense și infime deopotrivă: ciocniri cosmice violente și mutații genetice subtile, moartea a nenumărați sori și nașterea a nenumărate celule, fragmentarea continentelor și scindarea atomilor.
Din toate acestea am apărut noi, ființe împovărate cu o conștiință care ne cere să dăm un sens supraviețuirii noastre.
Acest sens nu va veni precum o pomană căzută din mâna indiferentă a universului. El nu poate fi găsit gata făcut în marile cărți și la marii învățători, nu poate fi cumpărat cu prețul unei școlarizări la o universitate de elită și nici vândut de Silicon Valley printr-o interogare ChatGPT.
Faptul că acest sens nu este ceva ce găsim, ci ceva ce creăm, că este la fel de intim precum iubirea și la fel de subiectiv precum motivele pentru care iubim, poate reprezenta marele dar și marea povară a faptului de a fi viu.” (sursa)
• „Există un fel șoaptă permanentă, ca o rafală necontenită de gânduri care foșnește prin coroana minții colective: sentimentul tulburător că trăim într-o epocă deosebit de dificilă, că realitatea de astăzi este deosebit de greu de suportat.
Astfel de sentimente sunt erori ale proximității. Trăim prea aproape de osul propriilor noastre încercări, ne-am apropiat prea mult de orizontul timpului pentru a mai putea vedea rolul pe care îl joacă întâmplarea.” (sursa)
• „Trăim într-o cultură care se teme de inevitabilitatea entropică a îmbătrânirii, care tratează îmbătrânirea ca pe o boală ce trebuie vindecată cu poțiuni și regimuri, care o anesteziază cu botox și tăcere, uitând cumva că simplul fapt de a ajunge să îmbătrânești este un privilegiu extraordinar.
Un privilegiu care le-a fost refuzat vastei majorități a oamenilor care au populat istoria scurtă a speciei noastre (ca să nu mai vorbim despre infinitul de oameni potențiali care nu au avut niciodată șansa de a exista).” (sursa)
• „Unul dintre cele mai răspândite și mai nocive reflexe umane este acela de a răspunde neputinței prin furie. Facem asta în viața personală și facem asta în viața politică.
Trăim într-o perioadă de neputință și incertitudine neobișnuit de mari, care ating fiecare aspect al existenței noastre, iar în astfel de vremuri apare un alt reflex: dorința după o figură de autoritate care vinde certitudini și pretinde că pumnul strâns este o mână întinsă pentru ajutor.
Este un impuls profund uman, primar și liniștitor. Copiii se îndreaptă spre părinți pentru a îndepărta copleșirea și incertitudinea unei lumi pe care încă nu o înțeleg și ale cărei poveri nu le pot purta. Este însă și un impuls periculos, pentru că el pulsează la baza fiecărui război și a fiecărei domnii a terorii din istoria lumii.” (sursa)
• „A fi cu adevărat o persoană înseamnă să fii pe deplin tu însuți în orice împrejurare, cu tot curajul și toată vulnerabilitatea pe care acest lucru le cere.
Și totuși, deoarece o persoană este o confederație de părți aflate adesea în dezacord și uneori în conflict unele cu altele, a fi autentic nu înseamnă să promiți că vei fi un model de coeziune, previzibil și perfect consecvent cu tine însuți.
Imposibilitatea acestui lucru este prețul pe care îl plătim pentru complexitatea conștiinței noastre. Înseamnă, mai degrabă, să îți asumi fiecare parte din tine, inclusiv pe acelea care îți contestă imaginea preferată despre tine însuți și contrazic povestea pe care ți-o spui despre cine ești.
Din aceasta izvorăște o pace trainică precum stânca și delicată precum puful de bufniță, o pace care face viața mai autentică și, tocmai de aceea, mai vie.
O asemenea autenticitate a faptului de a fi viu, o asemenea fidelitate față de întregul mozaicat al propriei tale ființe, ar putea reprezenta esența a ceea ce numim „viața bună”.” (sursa)
• „Puține lucruri în viață sunt mai devastatoare decât să dai tot ce ai mai bun și, cu toate acestea, să eșuezi.
Nu este vorba despre acel „eșuează mai bine” din cultura start-upurilor, nici despre „eșuează pentru a merge mai departe” din literatura de dezvoltare personală, nici despre eșecul care reprezintă pivotul învățării în copilărie și nici despre greșelile inspirate care alimentează curajul creativ.
Este vorba, pur și simplu, despre acel moment necruțător și sfâșietor în care te confrunți cu prăpastia dintre voința și puterile tale, dintre valorile și alegerile tale, dintre sinele tău ideal și sinele tău real.
Un asemenea eșec nu poate fi răscumpărat. Dar nu trebuie să fie lipsit de recompense.
A recunoaște un eșec, mai ales un eșec moral, este suficient de greu. Este greu în fața celorlalți, unde tentația de a muta vina asupra altora și de a găsi scuze îi seduce pe cei mai mulți oameni. Dar este cel mai greu în fața propriei persoane.
A accepta acel eșec este și mai dificil. Și totuși, tocmai dincolo de acceptare poate fi găsită adevărata recompensă a eșecului.” (sursa)
⇒ Puteți citi și alte reflecții ale Mariei Popova:
· 17 lecții de viață, după 17 ani de împărtășit înțelepciune cu lumea
· Diferența dintre experiență și cunoaștere (despre creativitate).
