Națiunile europene nu au altă opțiune decât să crească vârsta de pensionare

La începutul lui octombrie 2025, cu viitorul său politic atârnând de un fir de ață, premierul francez demisionat-și-reinstalat, Sébastien Lecornu, a promis suspendarea nepopularei reforme a pensiilor până în 2027, când vor avea loc alegerile prezidențiale. Parlamentarii socialiști au declarat victoria. Mediul de afaceri francez a oftat. S&P a retrogradat ratingul de credit al Franței, invocând probleme bugetare.

Cum Franța întârzie reforme inevitabile cu cel puțin încă doi ani și cum multe țări europene se confruntă cu propriile crize ale sistemelor de pensii, merită analizat cum pot fi concepute reforme ale pensiilor care să fie sustenabile, echitabile și viabile politic.

O trăsătură izbitoare a dezbaterii privind reforma pensiilor în Europa este cât de bine sunt înțelese și documentate problemele de bază.

Populația Europei îmbătrânește. Rata natalității scade. Speranța de viață crește constant. Tot mai puțini contributori finanțează sisteme publice din care tot mai mulți oameni vor retrage bani pentru perioade tot mai lungi. În același timp, transformările tehnologice reduc ponderea veniturilor din muncă în produsul intern brut.

Deoarece majoritatea sistemelor europene de tip pay-as-you-go au fost proiectate într-o epocă cu o demografie complet diferită, ele trebuie ajustate pentru a reflecta realitatea actuală.

Acceptăm acest lucru în alte domenii, precum educația, unde redesenăm districte școlare și reducem construcția de școli noi în funcție de scăderea numărului de copii din cartierele noastre. Dar orice discuție despre ajustarea vârstei de pensionare este întâmpinată de mii de protestatari furioși pe străzile din Paris, Madrid sau Bruxelles.

În Franța, este important să privim reforma în context: ea propunea creșterea vârstei de pensionare cu doi ani, până la 64. Danemarca își ajustează vârsta de pensionare la fiecare cinci ani în funcție de speranța de viață și a aprobat deja creșterea acesteia la 70 până în 2040, de la nivelul actual de 67.

Reformele în domeniul pensiilor eșuează deoarece politica are întâietate asupra economiei. Tranzițiile demografice sunt previzibile, costurile lor pot fi măsurate, iar instrumentele de politică necesare pentru a le gestiona consecințele există deja. Dar reformele se prăbușesc când se lovesc de stimulentele electorale și de neîncrederea publică.

Cum putem depăși aceste probleme? În loc să ne concentrăm pe un singur aspect, precum vârsta de pensionare, propunem o abordare multidimensională care tratează atât cheltuielile, cât și contribuțiile și compensează persoanele afectate direct de reforme.

Spania a fost studiul nostru de caz, dar lecțiile sunt valabile pentru multe țări europene, inclusiv Franța.

Ajustări automate și compensații unice

O parte a soluției constă în introducerea unor noi mecanisme automate de ajustare – reguli care adaptează pensiile la realitățile economice și demografice în schimbare. Aceste mecanisme fac sistemele de pensii mai previzibile și credibile și reduc dependența lor de serii de reforme ad-hoc marcate de dificultăți politice.

Propunem, de asemenea, compensarea lucrătorilor și pensionarilor care suportă impactul reducerii pensiilor. Aceasta s-ar realiza printr-un transfer unic de active lichide de la stat către gospodării.

Dezavantajul acestei politici este că guvernele ar trebui să finanțeze aceste plăți, cel mai probabil printr-o datorie publică separată. Dar am văzut de multe ori că reformele impuse fără nicio încercare de compensare a celor care pierd sunt adesea inversate. Vârstnicii – iar numărul lor crește de la o zi la alta – vor bloca orice încercare de reducere a beneficiilor dacă nu înțeleg că vor fi compensați pentru pierderile lor.

Cum facem reforma pensiilor viabilă

Pentru ca reformele pensiilor să funcționeze, ele ar trebui să se sprijine pe cinci elemente:

1. Introducerea unui factor de sustenabilitate care ajustează valoarea pensiei inițiale în funcție de speranța de viață a cohortei care se pensionează. În practică, cei care se pensionează mai devreme vor primi pensii mai mici deoarece le vor primi pentru mai mulți ani. Acest lucru stimulează prelungirea vieții active.

2. Introducerea unei reguli automate de ajustare care actualizează drepturile și/sau pensiile pentru a garanta sustenabilitatea financiară a sistemului. În prezent, multe sisteme actualizează pensiile în funcție de indicele prețurilor de consum. Acest lucru nu este sustenabil, deoarece reduce rata de înlocuire a pensiei – raportul dintre salariul pre-pensionare și pensia primită. Problema este accentuată în economii cu productivitate scăzută sau zero (ca în Spania).

3. Calcularea pensiilor pe baza contribuțiilor realizate pe întreaga viață activă, nu doar pe ultimii 25 de ani sau alte perioade reduse. Ignorarea anilor de început favorizează câștigătorii mari și subfinanțează sistemul.

4. Eliminarea plafoanelor pentru contribuțiile la taxele pe salarii, dar menținerea pensiilor maxime, astfel încât cei cu venituri mari să contribuie mai mult fără a primi pensii mai mari.

5. O compensare unică pentru lucrătorii și pensionarii care pierd în urma reformei. Aceste compensații pot fi finanțate prin datorie publică. Componenta tranzitorie facilitează o tranziție echitabilă și previne respingerea socială care duce adesea la eșecul reformelor.

Combinat, acest set de măsuri nu doar îmbunătățește sustenabilitatea financiară reducând cheltuielile viitoare cu pensiile, ci încurajează economisirea privată și promovează vieți profesionale mai lungi. Dacă reformele sunt anunțate din timp, costul tranziției poate fi mai redus, deoarece gospodăriile au mai mult timp să-și ajusteze consumul, economiile și planurile de pensionare.

Asta nu înseamnă că reformele din pensii nu vor genera controverse. Dacă aceste măsuri ar fi adoptate, guvernele ar trebui să le explice clar și să anticipeze reacția publică. De asemenea, ar trebui să clarifice că, fără reforme, creșteri substanțiale de taxe devin inevitabile.

Alternativa, însă, este mai rea. Conform calculelor noastre, Spania ar trebui să crească taxa pe valoarea adăugată cu 9 puncte procentuale – de la 16% la 25% – pentru a genera venituri suficiente pentru a susține sistemul actual la nesfârșit. Amânând deciziile nepopulare privind pensiile, politicienii se pregătesc de creșteri de taxe și mai nepopulare în viitor.