La începutul secolului XX, Argentina era una dintre cele mai bogate țări ale lumii. În ultimele cinci decenii însă, a devenit un dezastru economic. Cu 9 situații de incapacitate de plată a datoriei externe, 23 de programe FMI și 2 ani de inflație anuală de trei cifre, țara a trecut printr-o criză profundă.
Odată cu venirea la putere a președintelui radical libertarian Javier Milei s-a observat o stabilizare a economiei.
Cum a reușit Milei să redreseze situația? Poate convinge investitorii să aibă din nou încredere în Argentina? Și, poate cel mai important, este această transformare una durabilă?
Mai jos găsiți o sinteză a celor discutate de redactorul-șef pentru America Latină al Financial Times, Michael Stott, cu Alejandro Werner, fost director al Departamentului pentru emisfera vestică al FMI, director fondator al Georgetown Americas Institute și cercetător asociat la Peterson Institute for International Economics.
Discuția integrală - în engleză - poate fi ascultată aici. Intertitlurile și segmentarea ideilor sunt, desigur, făcute de noi.
Notă scientia: Javier Milei este un economist argentinian cu vederi libertariene radicale, devenit președintele Argentinei în decembrie 2023. A studiat economia la Universidad de Belgrano și a obținut diplome postuniversitare la Instituto de Desarrollo Económico y Social și la Universidad Torcuato Di Tella, activând timp de peste două decenii în sectorul privat, în special ca analist economic și consultant financiar. Înainte de a intra în politică, a devenit cunoscut publicului larg prin apariții televizate unde critica virulent intervenționismul statului și politicile economice tradiționale, ceea ce i-a adus o notorietate rapidă și o bază de susținători. În 2021 a fost ales deputat, candidând din partea formațiunii proprii, La Libertad Avanza, o mișcare politică anti-sistem, cu un discurs virulent împotriva clasei politice tradiționale, a statului asistențial și a băncii centrale. Autodeclarat anarho-capitalist, Milei propune măsuri economice radicale precum dolarizarea economiei, desființarea băncii centrale și reducerea drastică a aparatului de stat, poziționându-se ca figura centrală a unei rupturi ideologice față de modelul peronist și etatist dominant în Argentina postbelică.
De la preluarea mandatului, Javier Milei a implementat rapid un program de stabilizare economică axat pe reducerea deficitului bugetar, liberalizarea piețelor și reforme monetare, cu efecte vizibile asupra principalilor indicatori economici: inflația, care ajunsese la peste 25% pe lună la finalul anului 2023, a scăzut treptat la 8% în primul trimestru al lui 2025 și la circa 1,5% pe lună în ultimele două luni; deficitul fiscal, care era de aproximativ 5% din PIB, a fost eliminat complet într-un singur trimestru, ajungând la un mic excedent; cursul de schimb oficial a fost devalorizat cu 100% și a fost stabilită o depreciere controlată de 1% pe lună, eliminându-se parțial sistemul haotic de 14 cursuri multiple; în același timp, economia s-a contractat cu 1,7% în contextul consolidării fiscale, iar rata sărăciei a crescut de la circa 40% la 52% în prima jumătate a lui 2024, în ciuda menținerii valorii reale a programelor sociale pentru cei mai vulnerabili; rezervele valutare nete au rămas negative, în pofida unui nou acord cu FMI ce prevede împrumuturi suplimentare de 20 miliarde de dolari, iar riscul de țară s-a redus de la peste 2.000 la circa 750 puncte de bază, reflectând o îmbunătățire limitată a percepției piețelor, dar fără revenirea accesului la finanțare internațională.
Aspectele mai puțin reușite ale evoluției economiei Argentinei sub Javier Milei includ, în primul rând, creșterea abruptă a sărăciei: rata sărăciei a urcat de la aproximativ 39-40% în perioada guvernului anterior la 52% în prima jumătate a anului 2024, reflectând impactul social al măsurilor de austeritate. De asemenea, economia s-a contractat cu 1,7% în contextul consolidării fiscale, un rezultat problematic pentru o țară care stagna de peste un deceniu. În ciuda scăderii inflației și stabilizării monedei, investițiile străine directe nu au crescut semnificativ, iar mediul de afaceri, deși favorabil ideologic politicilor lui Milei, nu s-a transformat încă în investiții concrete, semn că încrederea deplină lipsește. Rezervele internaționale nete ale băncii centrale rămân negative, iar capacitatea țării de a genera valută pentru a-și plăti datoriile externe este în continuare precară, în ciuda sprijinului suplimentar primit de la FMI. De asemenea, în pofida retoricii privind dolarizarea, Milei nu a reușit să implementeze această măsură din lipsă de rezerve valutare suficiente, iar ajustarea fiscală severă, însoțită de reduceri ale pensiilor și ale cheltuielilor sociale, riscă să submineze sprijinul popular dacă nu este însoțită curând de reluarea creșterii economice.
Problemele economice ale Argentinei înainte de Milei
Declinul Argentinei este o problemă de lungă durată. Țara, odinioară una dintre cele mai bogate, a adoptat politici de redistribuire a averii, a devenit extrem de protecționistă și a construit un stat social extins. Lipsa unui model de creștere economică internă sustenabilă, bazarea exclusivă pe exportul de materii prime și protecționismul au dus la stagnare și lipsă de productivitate.
Începând din anii 70 Argentina a trecut prin două episoade de hiperinflație, șase sau șapte ani de inflație anuală cu trei cifre, 23 de acorduri cu FMI, nouă incapacități de plată a datoriei și un PIB în scădere în ultimii 15 ani.
Între 2003 și 2011, creșterea prețurilor materiilor prime a dus la o perioadă favorabilă. Dar, odată încheiată această conjunctură, sistemul populist a recurs la transferuri directe de bani către populație pentru a susține un stat social devenit nesustenabil.
Cine este Javier Milei
Milei, un economist instruit care și-a desfășurat cariera în sectorul privat, a devenit cunoscut prin intervenții mediatice directe și populare. A atras sprijin popular promițând politici radicale de piață liberă într-o economie profund distorsionată.
Primele măsuri luate de Milei
Obiectivele inițiale au fost echilibrarea bugetului și reducerea aparatului de stat. Într-o economie cu inflație lunară de 12-13% în noiembrie 2023, Milei a promis închiderea băncii centrale și înlocuirea monedei naționale cu dolarul american, renunțând astfel la experimentele monetare considerate periculoase pentru Argentina.
Rezultatul a fost remarcabil: deficitul bugetar a fost redus de la 5% din PIB la zero, ba chiar s-a înregistrat un mic excedent — totul în doar un trimestru.
Ce s-a întâmplat cu promisa dolarizare?
În timpul campaniei, Milei a afirmat că va „arunca în aer” banca centrală și va înlocui peso cu dolarul. A descris moneda națională drept „mai lipsită de valoare decât excrementele”. Totuși, în practică nu a dolarizat economia. Motivul: Argentina nu avea rezerve valutare; rezervele internaționale nete erau negative, iar dolarii deținuți de banca centrală proveneau din împrumuturi de la băncile locale.
Astfel, în loc să dolarizeze, Milei a devalorizat peso cu 100% și a introdus o politică de depreciere lunară controlată de 1%.
Sistemul de cursuri multiple și reforma valutară
Sub guvernul peronist anterior, Argentina funcționa cu 14 cursuri de schimb diferite, inclusiv un „dolar Malbec” pentru exportatorii de vin și un altul pentru artiștii internaționali. Milei a redus diferențele dintre cursurile oficiale și cele de piață, iar prin stabilirea unei devalorizări controlate de 1% pe lună a contribuit la scăderea inflației:
- 52% în primul trimestru al lui 2024
- 8% în primul trimestru al lui 2025
- 1,5% pe lună în ultimele două luni
Reușite și efecte colaterale
Deși Milei a reușit să stabilizeze moneda, să reducă inflația și să dereglementeze economia, au existat și consecințe negative. Contractarea economiei cu 1,7% este considerată semnificativă, dar mai mică decât în alte programe similare. Însă rata sărăciei a crescut de la aproximativ 40% la 52% în prima jumătate a anului 2024.
Milei a menținut sau chiar a crescut valoarea reală a programelor sociale direcționate către cele mai vulnerabile categorii.
Absența protestelor și slăbirea opoziției
Un aspect surprinzător este lipsa protestelor majore în timpul primului an și jumătate de guvernare Milei. O explicație este distrugerea aproape totală a opoziției politice. Totuși, populația nu mai este dispusă să accepte pasiv reformele: oamenii vor acum creștere economică, locuri de muncă și reducerea sărăciei.
Relația cu FMI și problema rezervelor valutare
Milei a semnat un nou acord cu FMI, care adaugă 20 miliarde de dolari la cele 45 miliarde primite în timpul președinției Macri. 12 miliarde din noul împrumut au fost deja virați. Acordul impune o flexibilizare a cursului de schimb, care poate acum varia într-o bandă de ±20%.
Această flexibilizare ar trebui să stimuleze exporturile și să descurajeze importurile, pentru a reduce deficitul de cont curent și a acumula rezerve valutare. Deocamdată, acest lucru nu s-a întâmplat. Acumularea de rezerve este întârziată și există riscul ca Milei să evite o depreciere accelerată care ar reaprinde inflația înaintea alegerilor intermediare din octombrie 2025.
Argentina deține în prezent doar 5,5 miliarde de dolari în rezerve nete, sumă care include împrumutul de 12 miliarde de la FMI. Fără acești bani, rezervele rămân negative. În următorii trei ani, țara are de achitat datorii externe în valoare de 45-50 miliarde de dolari.
Provocări fiscale și sustenabilitate
Milei a redus plățile pentru pensii cu 1% din PIB, dar sistemul are nevoie de o reformă structurală pentru a deveni sustenabil. De asemenea, există riscul ca entuziasmul pentru reducerile de taxe — tipic guvernelor de dreapta — să submineze echilibrul fiscal greu obținut.
Încrederea investitorilor: între laude și inacțiune
Deși mediul de afaceri și investitorii străini laudă politicile lui Milei, aceștia ezită încă să investească efectiv. Rata riscului de țară, deși a scăzut de la peste 2.000 la aproximativ 750 puncte de bază, rămâne ridicată. Fără capacitatea de a genera valută prin exporturi și investiții, Argentina nu poate convinge piețele internaționale că își va putea rambursa datoriile.
Va rezista transformarea?
Reformele implementate de Milei sunt remarcabile prin viteză și amploare. Dar pentru ca ele să devină durabile, este nevoie de timp, atât pentru a demonstra că rezultatele sunt sustenabile, cât și pentru a le instituționaliza. Pentru prima dată în ultimele două decenii, Argentina pare să aibă șansa unei schimbări reale, într-un climat economic mai favorabil sectorului privat, alimentat de eșecul experimentelor economice anterioare.
