Mai jos sunt principalele idei dintr-un articol publicat în Phenomenal World de autoarea și economista argentiniană Mercedes D'Alessandro.
Rezultatele alegerilor de la finalul lui octombrie i-au oferit președintelui Javier Milei o nouă validare politică, în ciuda recesiunii și a costurilor sociale tot mai apăsătoare. Proiectul său de „miracol argentinian” – un amestec de austeritate extremă, disciplină monetară și dependență financiară externă – redefinește nu doar economia țării, ci și raporturile de putere din regiune. În spatele scăderii rapide a inflației se află însă o listă tot mai lungă de costuri sociale, o restructurare instituțională amplă și o dependență crescândă de Statele Unite și FMI.
Un laborator de ajustare structurală
Javier Milei a intrat în alegerile de la mijlocul mandatului cu o agendă clară: transformarea Argentinei într-un experiment de austeritate fără rezerve. Victoria obținută, alături de creșterea numărului de mandate ale partidului său, La Libertad Avanza, i-a furnizat un mandat politic pentru continuarea programului. Evenimentul de lansare a noii sale cărți, La construcción del milagro, a arătat cât de mult își prezintă reforma ca pe o misiune morală: sacrificiul individual ar fi necesar pentru „renașterea” națiunii.
Pe fondul unei pandemii care a obligat la o expansiune fiscală masivă și al unei recuperări globale inegale, austeritatea a redevenit sinonimă cu stabilitatea în multe țări. Inflația crescută, datoria externă și lipsa unor soluții politice credibile au împins electoratul spre proiecte radicale. Milei profită de acest context, iar amploarea reformelor sale îl diferențiază de alte guverne de dreapta.
Monetarismul, între disciplină și traumă colectivă
Pentru societatea argentiniană, inflația este o rană istorică. Amintirea hiperinflației din 1989, a prăbușirii convertibilității peso-dolar în 2001 încă modelează mentalul colectiv. Milei exploatează această frică. Obsesia lui pentru deficitul fiscal – tratat drept „răul originar” – i-a permis să reinstaureze monetarismul dur: reducerea inflației prin eliminarea cheltuielilor publice.
Rezultatele pe termen scurt sunt clare: inflația lunară, care depășea 25% la final de 2023, a coborât spectaculos în 2025, la cel mai scăzut nivel din ultimii șapte ani. Dar această stabilizare are prețul ei: salarii erodate, recesiune, investiții înghețate și transfer masiv de resurse de la muncă spre capital financiar.
Surplusul bugetar provine din faptul că statul pur și simplu nu își mai îndeplinește obligațiile, împingând povara pe umerii gospodăriilor.
În paralel, un curs de schimb menținut artificial și dobânzi reale pozitive au atras capital speculativ în strategii de tip carry trade, în timp ce rezervele Băncii Centrale s-au diminuat. Stabilitatea financiară maschează o instabilitate socială profundă.
Noua dependență: FMI și Washington
Programul Milei are doi piloni externi: Fondul Monetar Internațional și Departamentul Trezoreriei al SUA. În 2025, FMI a aprobat un nou împrumut „de acces excepțional”, care urcă datoria Argentinei la 1.500% din cota oficială – o valoare fără precedent. Deși mai mulți directori ai Fondului au protestat, motivele tehnice au fost eclipsate de obiectivul politic: transformarea Argentinei într-un model de „nouă austeritate”.
Intervenția directă a Trezoreriei SUA în piața valutară argentiniană – prin achiziții de pesos și coordonare cu Banca Centrală – a reprezentat un transfer explicit de suveranitate monetară. Această implicare a fost folosită inclusiv ca instrument electoral, Donald Trump avertizând că o victorie a opoziției ar duce la sistarea sprijinului american.
Acum, după alegeri, Milei are o poziție politică consolidată, ceea ce îi permite să avanseze în noul pachet de reforme negociat cu FMI: pensii, codul muncii, TVA și raporturile fiscale dintre centru și provincii. Propunerile vehiculate – creșterea vârstei de pensionare la 70 de ani, extinderea zilei de lucru – ar remodela complet contractul social.
Ajustarea structurală ca tehnologie a puterii
Austeritatea nu este doar politică economică, ci un instrument de distribuire a pierderilor. Într-un singur an, statul argentinian a încetat aproape complet să mai fie angajator sau furnizor de servicii: peste 50.000 de funcționari au fost concediați, programele sociale au fost eliminate, iar lucrările publice suspendate. Provinciile au fost lăsate fără finanțări, iar serviciile comunitare – de la cantine sociale la programe de îngrijire – au fost reduse la minimum.
Cele mai afectate categorii sunt pensionarii, femeile, tinerii și persoanele cu dizabilități. Reducerea reală a pensiilor depășește 30%. Munca domestică, un sector dominant pentru femei, s-a prăbușit. Tinerii sunt împinși spre platforme de livrări sau transport, fără protecție socială. Universitățile au suferit tăieri severe de 35%, iar cercetarea a fost aproape paralizată.
Compensațiile financiare se transformă într-o povară privată: gospodăriile se împrumută pentru a plăti utilități și alimente, IMM-urile pentru a supraviețui. Datoria externă este convertită în datorie internă.
Miracolul rezistenței, nu al dezvoltării
Programul Milei se bazează pe trei deconectări. Prima este cea dintre finanțe și viața cotidiană: stabilitatea macro se obține printr-o deteriorare lentă, invizibilă, a nivelului de trai. A doua este deconectarea dintre fluxurile externe de dolari și economia reală: banii intră pentru a finanța cicluri speculative, nu investiții. A treia este cea dintre datoria externă și cea privată: statul economisește, cetățenii se îndatorează.
În acest context, „miracolul argentinian” nu este unul al dezvoltării, ci al supraviețuirii. Economia continuă să funcționeze, deși baza socială pe care se sprijină este erodată. Capitalismul actual nu mai are nevoie de producție pentru a domina – doar de gestionarea penuriei și de menținerea unei dependențe permanente.
Proiectul Milei, prezentat ca „salvare”, redefinește de fapt raportul dintre stat, piețe și cetățeni. Argentina devine studiu de caz pentru un nou model de austeritate globală – unul în care drujba taie nu doar bugetul, ci însăși structura societății.
> Citiți și: Cum a evoluat economia Argentinei sub președintele Javier Milei?
Sursa: Phenomenal World
