Ieşi din hipemarket şi realizezi că nu ştii unde îţi e parcată maşina. Încerci să-ţi aminteşti. În tentativa ta de reamintire îţi recreezi drumul din momentul sosirii şi cauţi repere în jurul tău. Cauţi un anume loc şi, de aceea, încerci să găseşti indicii care să te ghideze în acel loc.
Cum ar fi să-ţi aminteşti nenumărate alte locuri de parcare? Cum ar fi să de-a buzna în mintea ta (în memoria de lucru) alte locuri în care ai parcat în trecut, în istoria ta de cumpărător fidel din acel hipermarket?
Spre norocul nostru, nu se întâmplă. Dacă s-ar întâmpla, parcările din hipermarket ar deveni neîncăpătoare, iar poliţia comunitară ar avea, cu adevărat, de lucru. Oricare alte informaţii irelevante (deşi, legate de parcarea maşinii în parcările din hipermarketuri) pentru situaţia prezentă, în care tu ai de rezolvat problema locului de parcare, nu-ţi pătrund în mintea conştientă. Informaţiile relevante îşi vor face loc pe măsură ce indicii de context îţi sugerează un loc sau altul şi, tot deplasându-te, mai la stânga, mai la dreapta, deodată ştii. Poc! Ştii unde ai parcat.
Mecanismul mental care permite această performantă cognitivă se cheamă inhibiţie mnezică (eng. inhibitory memory). Se pare că are o valoare adaptativă, fiind un mecanism selectat evolutiv. Este (relativ) simplu să înţelegi logica evoluţionistă când îţi imaginezi, spre exemplu, situaţia lui Muc (un amic hominid) ce nu recunoaşte drumul unde şi-a lăsat tovarăşii de vânătoare (tabăra). El, în căutarea drumului, nu-şi va aminti zeci de indicii din alte partide de vânătoare de antilope, ci doar acele indicii relevante pentru drumul din situaţia prezentă. Altfel, el s-ar rătăci ori ar petrece mult timp prin junglă, riscând să fie rapid halit de un tigru deloc încântat de musafiri inopinaţi ori care n-are niciun motiv să rateze un prânz delicios aproape gratis. Şansele de supravieţuire ale prietenului meu, Muc, sunt mai mari când memoria sa este adaptată la context, oferindu-i informaţii relevante rezolvării problemei cu navigarea din prezentul situaţiei.
Aşa că, poţi mulţumi stră-stră-stră-străbunicului tău, când îţi aminteşti unde ţi-ai parcat maşina (sau cheile!). Ai genele lui cu tine, pentru că doar aceia care şi-au amintit informaţii relevante (cele irelevante fiind inhibate) au supravieţuit suficient (au găsit drumul către tabără), astfel încât s-au reprodus şi tot aşa, generaţii şi generaţii, până la tine, când tu te descurci, relativ uşor, cu problema parcării uitate.
Articol preluat de pe blogul SasSeramis, cu acordul autorului
