Tânără frumoasăSuntem obişnuiţi să credem că persoanele pe care le considerăm a fi frumoase, au totul. Conform studiilor, acestea sunt văzute ca fiind mult mai prietenoase, mai inteligente şi câştigă mai mult. Dar nu este aşa în toate împrejurările, conform unor cercetări recente.

 

 

 

Un număr de articole de specialitate recente susţin o altă versiune, subliniind unele aspecte care indică faptul că a fi frumos ori frumoasă nu prezintă neapărat un avantaj.

Maria Agthe şi echipa ei au supus unui experiment 400 de studenţi a căror unică sarcină era să evalueze unul din patru candidaţi pentru un job pe baza Curriculumului Vitae şi a unei poze ataşate. Deşi CV-urile tuturor candidaţilor sugerau faptul că toţi candidaţii sunt calificaţi în mod egal pentru job, aparenţele au afectat rezultatele. Participanţii care evaluau candidaţii de sex opus au arătat o tendinţă pozitivă în ceea ce priveşte candidaţii foarte atrăgători, fiind mult mai susceptibili ca aceştia să fie recomandaţi. În contrast, participanţii care evaluau candidaţi de acelaşi sex, au afişat un model comportamental diferit, manifestând o tendinţă negativă îndreptată spre persoanele atrăgătoare de acelaşi sex. Acest model a fost intermediat parţial de dorinţa de contact social cu candidaţii – aceasta fiind: participanţii erau mai probabili să spună că doresc să lucreze şi să fie în acelaşi timp prieteni, cu persoanele atrăgătoare de sex opus, însă exprimând un tipar diferit faţă de candidaţii atractivi de acelaşi sex. Rezultatele testului au mai indicat faptul că bărbaţii şi femeile, în egală măsură, au arătat aceeaşi atitudine negativă faţă de persoanele atrăgătoare de acelaşi sex.


Investigaţia a continuat cu un alt set de participanţi ce trebuiau să evalueze candidaţii indicaţi într-un interviu video, şi, din nou s-a putut remarca tendinţa negativă îndreptată împotriva candidaţilor atrăgători de acelaşi sex. Un studiu final, cu alţi participanţi, dar incluzând o măsurătoare a auto-aprecierii lor a relevant faptul că participanţii cu o stimă de sine ridicată manifestă o tendinţă pozitivă nu doar faţă de persoanele atrăgătoare de sex opus, dar şi faţă de cele de acelaşi sex. Agthe şi colegii ei au opinat că acest rezultat sugerează că tendinţa negativă exprimată faţă de candidaţii atrăgători de acelaşi sex porneşte şi gravitează în jurul ameninţării pe care aceştia o reprezintă; ameninţare ce nu îi afectează pe cei cu o stimă de sine ridicată întrucât aceştia sunt imuni.

 




Morala cercetării
Care sunt implicaţiile practice ale acestor studii? Echipa lui Agthe susţine faptul că practica de a ataşa fotografii CV-urilor ar trebui să fie descurajată (în câteva ţări printre care Austria, Danemarca, Germania, Slovacia şi Elveţia există deja o practică standard de a include o astfel de poză) şi ca panourile de evaluare să fie comprimate la un amestec de bărbaţi şi femei pentru a se anula orice prejudecată pe baza frumuseţii.

În concordanţă, un alt studiu de specialitate şi-a propus să cerceteze interacţiunea dintre atracţie, gen şi iertare. April Phillips şi Cassandra Hranek au creat cadrul în care zeci de studenţi heterosexuali să-şi imagineze un scenariu ipotetic în care erau dezamăgiţi de studente (sex feminin) cu care ar fi trebuit să prezinte un proiect în faţa clasei. Participanţilor li se arăta o fotografie a acestei “infractoare” şi li se spunea fie că şi-a cerut scuze, fie că nu. Atâta timp cât îşi cereau iertare, participanţii erau mult mai susceptibili să ierte o infractoare feminină atrăgătoare decât una mai puţin atrăgătoare. În schimb, participantele de sex feminin au manifestat exact contrariul, fiind mult mai pasibile să ierte o studentă mai puţin atrăgătoare decât una atrăgătoare. Un alt studiu a continuat premisa acestui experiment şi a replicat rezultatul, constatându-se faptul că femeile sunt mult mai dispuse să ierte o studentă mai puţin atrăgătoare doar pentru că găsesc scuzele acesteia mult mai sincere faţă de scuzele unei studente atrăgătoare; aceeaşi explicaţie înregistrându-se şi în cazul opţiunilor bărbaţilor.

“Pentru o "infractoare" a fi atrăgătoare reprezintă un avantaj sau dimpotrivă, un obstacol; depinde dacă victima este femeie sau bărbat” a spus cercetătorul. “O victimă de sex masculin, care ar dori să aibă o legătură cu aceasta pe viitor, ar putea să prezerve această posibilitate doar dacă este capabil să accepte scuzele în anumite circumstanţe; în timp ce o victimă de sex feminin ce percepe "infractoarea" ca pe o potenţială ameninţare este mai puţin susceptibilă să ofere iertare.”

 

 

Articolul reprezintă traducerea articolului "It doesn't always pay to be pretty", publicat de bps-research-digest.blogspot.com, cu acordul editorului.
Traducere: Vicenţiu - Constantin PETRE

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.