„Nu citi nimic din ultima sută de ani; nu mânca niciun fruct din ultimii o mie de ani; nu bea nimic din ultimii patru mii de ani (doar vin și apă); dar nu vorbi cu niciun om obișnuit trecut de patruzeci de ani. Un om fără înclinație eroică începe să moară la vârsta de treizeci de ani”, afirmă Nassim Taleb. Cam mare rigoarea impusă, nu? 😃
În original: „Read nothing from the past one hundred years; eat no fruits from the past one thousand years; drink nothing from the past four thousand years (just wine and water); but talk to no ordinary man over forty. A man without a heroic bent starts dying at the age of thirty”.
În stilul uneori bombastic, Taleb ne cam dă sarcini imposibile 😃
Cum să nu citim nimic din ultima sută de ani? Adică să nu citim romanul „1984”, de George Orwell, publicat în 1949, sau „Un veac de singurătate” de Gabriel García Márquez (1967)? Nimic nici din literatura științifică? Fizica modernă are bazele tocmai în ultimul veac; mecanica cuantică tocmai este celebrată anul acesta pentru frumoasă vârstă de 100 de ani 😃
Să nu-i citim nici cărțile lui Taleb, scrise în mileniul 3?
Glumind, aș spune că unii aplică la modul absolut această recomandare, necitind nimic, niciodată 😃
Și ce înseamnă să nu mâncăm fructe din ultima mie de ani?
La baza întregului paragraf stă următoarea idee a lui Taleb: timpul este cel mai relevant validator al lucrurilor. Dacă ceva a rezistat mii de ani, atunci, cel mai probabil, este sigur/ util.
Sigur, nu poate fi absolutizat. Ce te faci când vine vorba de medicină?
Revenind la literatură, cu certitudine nici Taleb nu-și aplică literalmente propria sugestie, acesta fiind un avid cititor și de literatură recentă. De exemplu, „Deșertul tătarilor” (Il deserto dei Tartari), un roman scris de Dino Buzzati (1906–1972), scriitor și jurnalist italian, publicat în 1940, la Milano, este menționat de filozof în mai multe rânduri ca unul dintre romanele preferate. Și încă nu a împlinit 100 de ani! „Deșertul tătarilor” este un roman alegoric despre așteptarea zadarnică a destinului eroic. Protagonistul, locotenentul Drogo, este trimis la o fortăreață de frontieră, unde trăiește toată viața așteptând o mare bătălie cu „tătarii” care nu mai vin niciodată. Cartea este o reflecție despre timp, sensul vieții, rutina care macină și moartea inevitabilă. Taleb a menționat de mai multe ori „Deșertul tătarilor” ca unul dintre romane preferate.
Și atunci? Atunci reținem principiul: literatura mare rezistă timpului, pe când literatura recentă este susținută de marketing și industria de resort. O carte care se citește de 100 de ani este citită pentru că are valoare. Una care se citește doar anul ăsta, probabil, nu.
Să ne întoarcem la fructe. Care sunt fructele validate de istorie? Strugurii, măslinele, curmalele, merele, nucile, prunele șamd. Și care or fi fructele „interzise”? Mă gândesc că cele modificate prin inginerie genetică ori prin încrucișări recente, ca bananele cultivate industrial. Poate o avea în calcul și diverse fructe exotice, precum kiwi sau mango, nu știu, deși acestea sunt fructe străvechi, dar din alte zone ale lumii (China și India).
Pe acest subiect se poate discuta mult, desigur. Mărul este un fruct străvechi, dar cum faci diferența între un soi nou și unul străvechi? Are relevanță?
În ce privește băuturile, sigur, vinul este una dintre cele mai vechi băuturi, menționate încă din cele mai vechi scrieri. Dar cu ce este mai prejos țuica? Sau berea?
Trec la ultima parte, care mi s-a părut cea mai interesantă. Să nu vorbești cu cei trecuți de 40 de ani, pentru că, spune Taleb, la 30 de ani oamenii „încep să moară”. Cred că la baza acestei afirmații stă observația că, în multe situații, la 30 de ani oamenii deja și-au aranjat în bună măsură viața și nu mai au mari planuri, mari proiecte, ci intră într-o stare de automulțumire, de rutină, fiind lipsiți de sclipiri și, prin urmare, de interes pentru un interlocutor care se plictisește repede, cum presupunem că este filozoful nostru.
Are dreptate? Probabil într-o mică proporție. Nu am observat ca oamenii să-și piardă farmecul, de orice natură ar fi, la 30 de ani. Chiar dacă perioada marilor descoperiri, sub aspect intelectual, este până la 30 de ani, și ulterior oamenii au atracția lor. Iar cei care nu au niciun farmec (talent), nu-l au nici la 30, nici la 50.
Sigur, trăgând linie, ideea generală este evidentă. Dar, ca orice maximă, are o aplicabilitate redusă. Aceasta, mai redusă, mi se pare, decât multe dintre maximele lui Taleb. Dar asta dacă încerci să fii precis în aplicarea ei.
Dacă reții doar principiul general: folosește lucruri validate de timp - atunci ai reținut ceva util. Dacă aplici acest principiu în privința alimentației, de pildă, va trebui să renunți la 80% dintre produsele din supermarketuri și să riști să devii mai.. sănătos 😃
Maxima este din cartea Patul lui Procust, de N. N. Taleb.
