„Un guvern care declară: «Nu vom rămâne nepăsători în fața atrocităților comise de [dictatorul străin XYZ]» încearcă, de obicei, să-și atenueze vina pentru că a rămas nepăsător în fața unor atrocități și mai mari comise de același XYZ”, afirmă Nassim Taleb.
În original: „A government stating, “We will not stand idle in front of atrocities committed by [foreign dictator XYZ]” is typically trying to mitigate the guilt for standing idle in front of more atrocities committed by said XYZ”.
Nu este neapărat o maximă foarte subtile subtilă, dar surprinde bine discursul politic în diverse contexte internaționale delicate, cum există multe și în prezent.
Nassim Taleb scoate în evidență ipocrizia discursului politic, în special în ceea ce privește intervențiile sau reacțiile guvernelor față de crimele comise de diverși dictatori.
Când un guvern declară solemn că nu va rămâne pasiv în fața atrocităților comise de un anumit dictator, de fapt, încearcă să mascheze propria inacțiune anterioară sau complicitate tacită.
Taleb sugerează că astfel de declarații nu exprimă o intenție reală de acțiune, ci un fel de mecanism retoric menit să reducă vina morală pentru faptul că acel guvern a tolerat sau a ignorat anterior fapte mult mai grave comise de același dictator. Se dorește, așadar, a se atenua percepția de inerție sau complicitate tacită în fața unor abuzuri anterioare și poate mai grave comise de același regim criminal.
Este o critică a manipulării frecvente în politica externă, unde exprimarea unei intenții morale este adesea doar o acoperire pentru lipsa de consecvență și de acțiune reală.
Această maximă se înscrie în abordarea generală a lui Taleb, care indică adesea în scrierile lui discrepanța dintre vorbe și fapte în sfera publică, unde retorica virtuoasă servește adesea ca o mască pentru inacțiunea calculată sau chiar pentru complicitatea tacită cu răul pe care pretinde că îl condamnă.
Maxima este din cartea Patul lui Procust, de N. N. Taleb.
