„Nu vorbi despre «progres» în termeni de longevitate, siguranță sau confort înainte de a compara animalele din grădina zoologică cu cele din sălbăticie”, afirmă Nassim Taleb. La prima vedere, această afirmație poate părea bizară sau provocatoare. Ce legătură are progresul uman cu grădinile zoologice?
Pe scurt, în stilul său inconfundabil, penetrant și misterios, Taleb ne spune că viața nu este doar despre cât trăiești, ci și despre cum trăiești.
Cum v-ați obișnuit, cei care citiți seria pe care o scriu despre filozofia lui Taleb de ceva timp, și această maximă are un substrat, creat din alte idei fundamentale ale filozofului.
Taleb susține că sistemele care evită riscul devin fragile și sunt vulnerabile în fața șocurilor. Prin urmare, o viață trăită în confort și siguranță este una mai vulnerabilă.
Pe de altă parte, Taleb promovează ideea unei vieți care implică riscuri, doar astfel devenind autentică și moralmente superioară.
Să revenim la maximă și să înțelegem mai bine ce ni se spune. Ce putem spune despre animalele dintr-o grădină zoologică? Trăiesc mai mult decât în sălbăticie, nu există riscuri, sunt hrănite regulat și bine. Dar, pentru că există un „dar”, nu au libertate... Ce legătură este între un leu în mediul său natural și unul fotografiat zilnic de copii într-o cușcă?
Notă: În alt registru, trebuie remarcat că obiceiurile proaste ale omului se perpetuează deseori împotriva oricărei logici. Nu mai răpim oameni să-i punem în expoziții, dar luăm animale din mediul lor natural pentru a le ține prizoniere în grădini zoologice, pentru ca un alt animal în căutare de distracție, omul, să caște gura la ale. Nu am ajuns în faza în care ar trebui să închidem grădinile zoologice?
| Citește și: Disecția unui pui de leu pentru „educația” vizitatorilor
Revenind la maximă: ce legătură este între grădina zoologică și omul modern? Oare nu am ajuns în multe privințe ca animalele din captivitate? La ce se mai rezumă libertatea noastră? Trăim într-o societate supermedicalizată, în care ingerăm medicamente și suplimente alimentare aproape continuu din diverse motive (sănătate/ longevitate), în care mergem la medic pentru orice nimic, putând intra astăzi chiar și în mișcări care urmăresc nemurirea... Copiii sunt excesiv de protejați, afectându-le sistemul imunitar (prin protecția exagerată de orice sursă de microbi), nu sunt lăsați să se urce într-un copac (unii nici nu cred că-și imaginează că așa ceva e posibil, exceptând în filme), să cadă, să greșească și să învețe din propriile greșeli. Într-o lume înalt specializată, în care altul, întotdeauna altul, știe să facă ce ai nevoie (ex: să bată un cui), fiecare este intrat într-un program zilnic stric, trăind conform „specializării” nostre limitate, ferindu-ne de pericole și luând toate măsurile pentru a sta în afara pericolelor și a ne lungi viața cât mai mult.
Asta nu înseamnă că modernitatea este rea în sine. Faptul că avem spitale, poliție, pensii, căldură în case, Internet șamd - nu sunt lucruri rele în sine. Ce cred că indică Taleb ca fiind nefiresc este înregimentarea într-un stil de viață lipsit de orice varietate, în care ne-am pierdut autonomia și apetitul pentru riscuri, în care nu ne expunem noutății și hazardului, pentru a ne forma ca oameni autentici.
În final, maxima este o invitație la reflecție: ce am pierdut odată cu câștigurile modernității? Ce putem face pentru a recupera ceea ce ține de o viață autentică? Ce putem face pentru a ieși din „programul social” în care am intrat fără voie, fără a fi întrebați și fără știința că am fi într-un astfel de program? Ce înseamnă pentru noi libertate în lumea modernă și cum o putem câștiga?
Maxima este din cartea Patul lui Procust, de N. N. Taleb.
