„Mă întreb dacă cei care susțin generozitatea pentru recompensele ei observă inconsistența sau dacă nu cumva ceea ce numesc ei generozitate este, de fapt, o strategie de investiție atrăgătoare”, afirmă Nassim Taleb.
Această maximă are și o notă de subsol:
„Un act generos este exact acela care nu ar trebui să urmărească nicio recompensă, nici financiară, nici socială, nici emoțională; este deontic (respectarea necondiționată a îndatoririlor), nu utilitarist (urmărind unele câștiguri colective sau chiar individuale în ce privește bunăstarea). Nu e nimic rău în actele „generoase” care trezesc o „căldură sufletească” sau promit salvarea celui care le face; acestea însă nu trebuie confundate, la nivel lingvistic, cu acțiunile deontice, cele care emană dintr-un pur simț al datoriei”.
În original:„I wonder if those who advocate generosity for its rewards notice the inconsistency, or if what they call generosity is an attractive investment strategy.” „A generous act is precisely what should aim at no reward, neither financial nor social nor emotional; deontic (unconditional observance of duties), not utilitarian (aiming at some collective—or even individual—gains in welfare). There is nothing wrong with “generous” acts that elicit a “warm glow” or promise salvation to the giver; these are not to be linguistically conflated with deontic actions, those emanating from pure sense of duty.”
Aceasta este o maximă care are nevoie de un pic mai mult context decât de obicei pentru a fi înțeleasă. De pildă, Tales pare să adopte viziunea kantiană asupra moralei, care spunea că o acțiune morală este cu adevărat valoroasă doar dacă este făcută din datorie și nu din interes sau înclinație personală, oricât de nobilă ar părea acea înclinație. Împlinirea datoriei, după Kant, înseamnă respectarea imperativului categoric: trebuie.
E un mic paradox în ce privește generozitatea: dacă ești generos și nu știe nimeni (mai puțin cei care sunt beneficiarii actului de generozitate, deși aceștia nu trebuie să știe neapărat cine anume este responsabil de actul de generozitate), atunci generozitatea pare că aproape nu există, căci este cvasi-necunoscută. Generozitatea publică are darul de a inspira.
În schimb, dacă ești generos și știe toată lumea, atunci nu mai este un act de generozitate gratuit, în care nu se urmăresc avantaje de către cel generos, ci, cum spune Taleb, „o strategie de investiție atrăgătoare”.
În perioada recentă generozitatea, de regulă, este parte din spectacolul zilnic. Cei generoși sunt transformați în vedete. Este, așadar, vorba despre un troc: oferi ceva, primești altceva (glorie, notorietate, dar poate și investiții sau alte avantaje materiale).
Dar dacă există și acte de generozitate pură, de acestea, de regulă, nu știm...
Dar să trecem la elementul subtil (și dificil) al adevăratei generozități: un act de generozitate deontic este unul care presupune calități puțin întâlnite. Este nevoie de caracter și o detașare de actul generos pe care le poți imagina, dar greu identifica în realitate.
Gândiți-vă la următoarea situație. Vreți să ajutați, de exemplu, copiii instituționalizați de la un centru de plasament. Cum ar trebui să o faceți pentru a putea vorbi despre un act de generozitate totalmente dezinteresat? Ar trebui să donați, să spunem, o sumă generoasă, dar să nu știe nimeni că este de la tine; nici copiii, nici cei care-i îngrijesc. Nimeni. Suntem atât de obișnuiți să urmărim o reacție la ceea ce facem, încât pare aproape absurd să ne imaginăm o asemenea situație. Dar a fi generos tocmai asta înseamnă: să nu urmărești nicio recompensă, nici măcar obținerea unui „mulțumesc” de la cineva. Este atât de dificil, că pare un act eroic.
Ai făcut vreodată vreun act de generozitate ontic? Nu? Gândește-te la unul și vezi dacă-l poți duce la capăt.
Dar este posibil un act de generozitate pur? Chiar și în acel caz în care acționezi din umbră și nimeni nu știe că tu ești cel care ai făcut binele respectiv, cum te ascunzi de propria conștiință? Cum reprimi mândria pe care o simți că ai stat la baza îmbunătățirii vieții altor ființe? Cum poți elimina orice urmă de satisfacție pentru că ai înfăptuit un bine?
Dar ce este rău cu generozitatea recompensată? În principiu, nimic. Doar că astfel înfăptuită nu indică un suflet pur, ci un comerciant.
Maxima este din cartea Patul lui Procust, de N. N. Taleb.
