„În natură nu repetăm niciodată aceeași mișcare; în captivitate (birou, sală de sport, navetă zilnică, sporturi), viața nu e decât o leziune prin stres repetitiv. Lipsește aleatorul”, afirmă Nassim Taleb. Prima tentație este, probabil, să ne gândim doar la partea fizică, dar maxima țintește mai departe.
În original: „In nature we never repeat the same motion; in captivity (office, gym, commute, sports), life is just repetitive-stress injury. No randomness”.
În esență, Taleb critică uniformizarea și artificializarea vieții moderne, sugerând că atunci când eliminăm întâmplarea și varietatea, devenim vulnerabili fizic și psihologic.
Civilizația modernă, în special cea din zona urbană, ne ține departe de ritmul natural al vieții, înlocuit de rutine care ne vulnerabilizează. El pledează pentru o viață mai apropiată de natură, de haosul constructiv al vieții.
Într-adevăr, ușor de intuit, o viață în afara rutinei de tipul: mă trezesc, stau x ore pe scaun la birou, o oră de trei ori pe săptămână fac anumite mișcări pre-planificate în sala de sport, vin acasă, mănânc, privesc știrile, mă culc - supune omul unui alt tip de experiență, mai variate, supuse întâmplării.
În „captivitate”, cum spune Taleb, intrăm în zona „leziunii prin stres repetitiv”. Spatele este supus aceluiași tip de stres zilnic. Mâinile, mânuind același mouse și aceeași tastatură, ajung să producă disconfort, dacă nu probleme mai serioase. Inclusiv sala de sport, prin insistența pe aceleași exerciții, în timp, poate duce la probleme medicale - deși sportul este folosit tocmai pentru a le evita.
Deși ne-am obișnuit cu ea, o viață fără variație, fără aleatoriu este nefirească și dăunătoare, ducând la fragilitate.
Aceleași idei sunt valabile și pentru minte. În același fel în care corpul este captiv rutinei zilnice, mintea este captivă „cutiei informaționale” în care suntem prinși: între televiziuni, publicații scrise și rețele sociale. Aceleași idei, emise de câțiva vectori, de regulă interesați, ne bombardează din diverse unghiuri, până la anihilarea oricărei tentative de a gândi independent.
Maxima este din cartea Patul lui Procust, de N. N. Taleb.
