Immanuel Kant (22.04.1724-12.02.1804) este cel mai profund gânditor pe care l-a produs umanitatea. Cel puțin așa stau lucrurile în viziunea mea. Este „gânditorul absolut” (așa cum Albert Einstein este „omul de știință absolut”), prin modul în care a schimbat modul în care gândim despre lume (și prin consecințele ideilor lui, care se dezvoltă în moduri interesante peste secolele de după moartea acestuia).
După zeci de ani de lectură recurentă a lui Kant, îmi este clar că acesta a fost mult înaintea vremurilor sale, iar asta se întâmplă dintr-un motiv foarte simplu: pentru a-l înțelege pe Kant la adevărata valoare, trebuie să fii la zi și cu evoluția teoriilor științifice. Astăzi, mai mult ca niciodată, să fii filozof fără a fi la curent cu știința este pur și simplu ridicol.
Mai adaug că pentru Kant știința a fost foarte importantă. Un titan al fizicii, Isaac Newton (25.12.1642-20.03.1726), își publicase deja opera sa, care a revoluționat fizica și știința în general. Kant a scris mai multe lucrări în care a vorbit despre consecințele ideilor lui Newton referitoare la rotația Pământului în jurul propriei axe, dacă Terra îmbătrânește, care sunt cauzele cutremurelor și ale vânturilor sau despre originea construcției universului.
Ce mi-am propus este următorul lucru: să trec prin fiecare capitol al CRP și să încerc să-l explic în propoziții simple, pe cât se poate, care pot fi înțelese și de cei care cred că filozofia este pentru extratereștri, nu pentru oameni (iar dacă citești articole recente din acest domeniu scrise de diverși filozofi de profesie, înclini să le dai dreptate). Ritmul de publicare este: un articol pe săptămână, care va apărea vineri seara, ora 20.00 (să aveți ce să faceți în weekend 😃).
În multiple situații voi pune ideile lui Kant în context modern, arătând care sunt implicațiile acestor idei, de ce sunt greșite, când sunt greșite, de ce sunt corecte, când sunt corecte din perspectiva fizicii moderne șamd. În mod de netăgăduit, multe dintre ideile lui Kant sunt încă vii astăzi, în sensul că încă au potențialul de a genera idei noi și o mai bună înțelegere a naturii umane și a lumii în care trăim.
Am folosit pentru această suită de articole ediția CRP publicată de Editura Paideia în 2019 în traducerea doamnei Rodica Croitoru. Deși superioară sub aspectul acurateții traducerii, din ce mi-am dat seama, traducerii lui Nicolae Bagdasar, punctuația are extrem (aș spune nefiresc) de multe probleme, împiedicând fluența lecturii, aspect ce poate fi justificat, cred, în partea, prin încercarea de transpunere fidelă în română a textului german; din păcate, nu văd nicio utilitate a unei asemenea abordări, impresia fiind aceea a necunoașterii de către traducătoare a regulilor elementare de scriere ale limbii române...
→ Cred că înainte de a „plonja” în capitolele cărții, ar fi utilă familiarizarea cu aceasta prin lectura unui articol introductiv pe care l-am publicat în urmă cu mai multe luni, intitulat: Ce ți-ar fi spus Kant la o bere despre Critica rațiunii pure.
1. Prefața
La începutul prefeței, Kant explică problemele pe care le are rațiunea, și anume că aceasta este copleșită de întrebări la care nu poate răspunde, pentru că acestea îi depășesc posibilitățile.
Ulterior explică starea deplorabilă a metafizicii („regina științelor”), dominată de dogmatism, pentru a menționa faptul este timpul ca rațiunea să reia cea mai dificilă dintre preocupările sale, și anume cunoașterea de sine, printr-o critică a rațiunii pure.
Ce înțelegere Kant prin această „critică a rațiunii pure”? O analiză a facultății rațiunii cu privire la cunoaștere în genere, cunoaștere pe care rațiunea o poate obține independent de orice experiență. Acest demers va arăta, pe de-o parte, dacă o metafizică este posibilă, dar va și determina sursele, sfera și limitele metafizicii.
După ce se laudă că prin această carte a rezolva toate problemele metafizicii ori cel puțin a oferit cheia pentru acestea, ne spune că cel mai mare efort din partea sa a fost necesar pentru capitolul cărții referitor la conceptele pure ale intelectului. Ulterior ne menționează că problema principală a fost și rămâne: cât de mult poate cunoaște intelectul eliberat de orice experiență și rațiunea (și nu cum este posibilă facultatea de a gândi).
Către finalul prefeței, Kant ne spune că nu a introdus prea multe exemple în carte, pentru că ar fi devenit prea voluminoasă. În plus, cartea nu este pentru „popor”, ci pentru „adevărații cunoscători ai științei”, care o vor înțelege și fără exemple (ceea ce, desigur, se va dovedi fals 😃, în sensul că „adevărații cunoscători” vor interpreta în fel și chip CRP...).
Desigur, încă din prefață Kant operează cu termeni pe care încă nu i-a explicat. Nu o facem nici noi, pentru a nu îngreuna lectura. Pe măsură ce progresăm în lectura CRP, o să explicăm toți termenii specifici filozofiei kantiene pe măsură ce aceștia sunt introduși și definiți de autor.
→ Clic pe tag-ul „critica-ratiunii-pure” de sub articol pentru a vedea toate articole publicate din carte până în prezent.
Articolul are la bază ediția Criticii rațiunii pure publicate de Editura Paideia în 2019 în traducerea doamnei Rodica Croitoru.
