În ce mă privește, relația cu fizica și cunoașterea am avut traseul celor mai mulți: am luat cunoștință cu teoriile moderne, încercând să înțeleg care este legătura cu lumea reală. În timp, am ajuns la convingerea că știința este instrumentală, nu descriptivă, iar o cunoaștere „ultimă” a lumii nu este posibilă, idei care, în final, s-au concretizat în cartea mea „Călătorie la granițele gândirii”.
Una dintre ideile care au „explodat” la un moment dat în mintea mea este aceea că timpul, în fapt, nu există. Am scris mai multe articole pe acest subiect.
Cărțile mai noi despre timp pe care le-am lecturat nu au făcut altceva decât să-mi întărească acestă convingere că timpul nu există, ci este doar un concept uman, materializat în ceasuri, pentru a măsura trecerea, schimbarea, mișcarea.
Cartea pe care o prezint mai jos, pe măsură ce o citesc, „The physicist & the philosopher. Einstein, Bergson, and the debate that changed our understanding of time” de Jimena Canales, ne introduce în evoluția conceptului de timp la momentul în care concepția modernă a acestuia se năștea, adică pe timpul în care Einstein încă modela teoria relativității. Am descoperit cu surprindere, deși nu complet mirat, că idei pe care le analizez azi cu pretenția că ar putea fi noi au fost însă dezbătute la începutul secolului trecut, pe când fizica modernă era în prefacere.
Dar, în timp ce Einstein și Bergson s-au „duelat” pe natura timpului, eu am ajuns la concluzia că... nu există. Deloc. Numim timp ceea ce măsoară un ceas. Iar un ceas se va comporta în funcție de ce este făcut și de influențele la care sunt supuse materialele din care este făcut.
Einstein a avut un oponent extraordinar în ce privește conceptul de timp în marele fizolof francez Henri Bergson. Cei doi au avut o scurtă dezbatere publică pe 6 aprilie 1922. Concluzia a fost că Bergson a pierdut. Nu există o înregistrare video sau o transcriere a discuției de care să am cunoștință. Dacă aveți cunoștință de așa ceva, vă rog să scrieți un comentariu.
Deși uitat azi, Bergson era considerat „cel mai mare gânditor din lume”; fiecare carte a lui era primită cu entuziasm și religiozitate de alți mari gânditori (William James, faimosul psiholog american, a numit cartea „Evoluția creativă” - „un adevărat miracol”). Bergson era situat în „loja” celor mai mari gânditori, în aceeași ligă cu Platon, Descartes și Kant. Președintele american Theodore Roosevelt a scris la un moment dat un articol în care vorbea despre filozofia lui Bergson. Marii politicieni ai lumii erau atenție la tot ce spunea Bergson. Asemănător cu ce se întâmplă azi când apare un nou iPhone, când urma o lecție a acestuia la College de France, mulți intelectuali trimiteau valeți cu mult timp înainte pentru a rezerva un loc. Bergson, ca și Einstein, era de origine evreiască.
Interesant este de observat că, așa cum este în fapt normal, Einstein nu a fost conștient de multe dintre consecințele teoriei sale științifice. Și nici sigur. De aceea cartea aceasta, o incursiunea în ideea de timp, este cu atât mai interesantă.
Mai jos găsiți o serie de extrase, adesea transformate de mine pentru le face mai scurte, pentru cele mai interesante aspecte, din perspectiva mea. Nu înlocuiește lectura cărții.
„The physicist & the philosopher. Einstein, Bergson, and the debate that changed our understanding of time” de Jimena Canales (note de lectură)
Prefață
1. Întâlnirea dintre „cel mai mare filozof și cel mai mare fizian ai secolului XX” explică în parte rivalitățile de astăzi dintre știință și filozofie.
2. Pe timpul dezbaterii, Bergson nu a contestat rezultatele experimentale ale teoriei relativității, dar l-a acuzat pe fizician că a introdus în fizică o metafizică periculoasă. Einstein s-a apărat, invocând diverși cercetători.
3. Cei doi și-au recosiderat pozițiile unul față de altul în anii următori, dar pozițiile lor au rămas ireconciliabile.
Part 1 - The debate
Chapter 1 - Untimely
1. Bergson era mai faimos decât Einstein la începutul sec. XX. Întâlnirea din aprilie 1922 le-a afectat reputația amândurora. Se consideră că Einstein nu a primit Premiul Nobel pentru fizică pentru teoria relativității (ci pentru efectul fotoelectric) și ca urmare a celor discutate pe timpul întâlnirii din Paris. Președintele Comitetului Nobel s-a exprimat clar: „Nu e niciun secret că faimosul filozof Bergson a contestat această teorie” (teoria relativității). Dar Einstein a vorbit despre relativitate când a primit premiul, nu despre efectul fotoelectric 😀
2. Bergson a vorbit întâi pentru o jumătate de oră. Urmat de un coleg, Wyndham Lewis, care l-a susținut. Einstein a răspuns în mai puțin de un minut: „Nu există un timp al filozofilor”, adăugând „Rămâne timpul psihologic, ce diferă de cel al fizicianului”. Ulterior Bergson a scris o carte dedicată timpului...
Notă: cititorul interesat ar trebui să citească despre conceptul de timp al lui Bergson. Acest articol atinge doar tangențial subiectul. Conceptul de „durată”, de pildă, este în afara fizicii, pentru că nu poate fi captat în mod matematic, cu un instrument de măsură; „durata” este timpul experimentat de om, spre deosebire de „timpul cronologic”, al ceasurilor.
3. Această întâlnire poate fi asociată și cu un moment important în relația dintre știință și public: părea că intelectualii nu mai puteau ține pasul cu evoluția fizicii, care devenise prea complicată.
4. Einstein arătase că trebuia să renunțăm la „credința noastră în înțelesul obiectiv al simultaneității” și într-un timp absolut. Bergson credea că timpul e mai mult decât vedea Einstein.
5. Confruntarea dintre cei doi s-a extins la diverse subiecte, dincolo de timp: rolul filozofiei, puterea științei, rolul guvernului, rolul religiei în societățile moderne, soarta Ligii Națiunilor etc. Mereu cei doi au fost în opoziție.
6. După dezbatere Bergson a publicat „Durată și simultaneitate”, o critică a teoriei relativității, ceea ce a dus tensiunea dintre cei doi la alt nivel. Dar trecerea timpului a făcut ca Einstein să fie faimos azi, iar Bergson să fie necunoscut celor mai mulți contemporani.
7. Teoria relativității se delimita de fizica clasică în trei aspecte importante:1. redefinea conceptele de timp și spațiu, care nu mai erau universale; 2. spațiul și timpul erau cuplate; 3. elimina eterul din știință (n.n. deși ulterior Einstein a încercat să reintroducă conceptul de eter, pentru că gravitația necesită ca spațiul să aibă proprietăți fixe. Poți citi această adresă a lui Einstein in 1920, în care pleda pentru eter, dar nu în sensul clasic al conceptului).
8. Fizicienii afirmau că, în conformitate cu noua teorie, timpul încetinea la viteze mari, ceea ce era șocant. Doi călători, fiecare cu ceasul lui, călătorind la viteze diferite, vor constate diferențe între ceasuri la revenirea în același punct. Găsise Einstein un mod de a opri timpul? Bergson nu era convins: „Ar trebui să găsim o altă cale pentru a nu îmbătrâni”.
Notă: în fapt, interpretarea este greșită. Nu contează vitezele diferite în măsurătorile diferite ale ceasurilor, ci accelerațiile (dacă apar) și gravitația diferită (dacă este). Altfel, pentru că viteza este relativă, nu absolută, nu are sens să spui că un corp are viteză mai mare decât alt corp, pentru că depinde de perspectivă.
Citește și: Ce viteză au, una față de alta, două raze de lumină?
9. Simultaneitatea a devenit desuetă, pentru că două evenimente par simultate unui observator, nu par și altuia. Acest efect este conectat cu altă aspect al relativității: viteza luminii în vid este constantă.
10. Poetul francez Paul Valery a denumit confrutarea dintre cei doi titani „marea afacere” a secolului XX.
Chapter 2 - More Einsteinian than Einstein
1. Date fiind tensiunile dintre Franța și Germania, mulți au privit vizita de la Paris a lui Einstien ca un act „eroic”. Acesta fusese invitat pentru a „restabili relațiile dintre intelectualii germani și francezi”.
2. La întâlnirea din aprilie, care a avut loc la Societatea franceză de filozofie, au participat cei mai importanți intelectuali francezi. Einstein a vorbit în franceză, limbă pe care nu o stăpânea foarte bine.
3. Când a luat cuvântul, Bergson a afirmat că nu are obiecții împotriva teoriei relativității, dar „dacă admitem că teoria relativității este o teorie fizică, atunci nimic nu e încheiat”, la care Einstein a afirmat că „Timpul filozofilor nu există”. Asta în fața unei audiențe formate în special din filozofi 😀
4. În „Durată și simultaneitate”, Bergson a introdus conceptul de Timp, cu majusculă, pentru a-l separa de timpul fizicienilor. O greșeală care i s-a imputat din carte a fost aceea că a afirmat că timpul nu este afectat de viteza sistemului. Mai mult, a afirmat că un ceas care călătoreșe cu o viteză apropiată de viteza luminii și este ulterior comparat cu un ceas staționar, nu va prezenta nicio diferență. Ceea ce a dat impresia că filozoful nu a înțeles relativitatea.
Notă: o să trebuiască să citesc „Durată și simultaneitate”, pentru că, în principiu, este corect: un ceas care se deplasează cu o viteză oarecare față de altul nu are de ce să indice alt timp decât al doilea ceas, dacă nu este implicată o accelerație ori o schimbare de gravitație. În orice caz, relativitatea este o teorie complicată, puțin înțeleasă și astăzi, chiar printre fizicieni.
5. Deși pe timpul dezbaterii face-to-face Bergson a repetat că nu coontestă afirmațiile științifice ale lui Einstein, ci doar partea referitoare la timp (durata), impresia a rămas că Begson rămăsese în urmă în ce privește fizica.
6. Relativitatea a fost confirmată în mod spectaculos prin diverse experimente, cum ar fi cel cu ceasurile atomice (Experimentul Hafele-Keating), plimbate cu avioanele în jurul Terei în 1971 sau interpretarea duratei de viață a dezintegrării miunilor care intră în atmosfera terestră (dilatarea timpului). Dar Bergson era interesat de altceva: cum era legat t, variabila din ecuații, de fapte concrete?
7. Bergson a fost șeful Comitetului internațional pentru cooperare intelectuală al Ligii Națiunilor, iar Einstein era membru. Ultimul a renunțat rapid la acest rol, după care a scris scrisoare către Roosevelt, îndemnând la cercetări pentru obținerea armei nucleare.
8. Referitor la timp, Bergson era de opinie că timpul nu e un simplu număr dat de un instrument (ceas), ci o evaluare a sensului unui anumit moment. Einstein credea însă tocmai că timpul este ceea ce măsoară ceasul.
Chapter 3 - Science or philosophy?
1. La Societatea Regală din Londra, la finele sec. XVII, avusese loc o altă confruntare a titanilor: Thomos Hobbes vs Robert Boyle. Subiectul: dacă există sau nu vidul. Boyle credea că poate fi creat prin folosirea unei pompe de aer, Hobbes nu era de acord.
2. La momentul dezbaterii știința și filozofia ocupau locuri diferite de cele de azi în societate. Termenul de „om de știință” a început să fie folosit în deceniul 4 al sec. XIX pentru a înlocui termenul de „filozof al naturii”. Matematicianul William Whewell este cel care a propus termenul de „om de știință”, tot el fiind și cel care a creat termenul de „fizician” pentru cel care studiază „forța, materia și proprietățile materiei”.
3. În sec. XIII Toma de Aquino afirma că teologia este cea bună știință. Pentru Diderot, autorul faimoasei enciclopedii franceze, „știință” și „filozofie” erau sinonime. După dezbaterea din Bergson și Einstein diferența a devenit clară.
4. În ce privește timpul, Bergson era interesat de întrebări cu privire la cum, de ce și în ce circumstanțe ar putea fi considerată întârzierea ceasurilor din teoria relativității ca modificări temporale reale.
5. În problema timpului, Bergson era un fel de autoritate încă de tânăr, încă din prima sa carte delimitând timpul astronomilor, indicat de ceas, de timpul real, care nu era ceva independent persoanei, ci o implica la toate nivelurile. Pe acest fond definiția lui Einstein, conform căruia timpul este ceea ce măsoară ceasul părea aberantă.
[Articolul va fi completat pe măsură ce avansez în lectura cărții]
