Editura Trei şi-a adus aminte de mine şi îmi trimite un mail în care anunţa iminenta apariţie a unei lucrări despre Jung: „Psihologia lui C.G.Jung”, scrisă de Jolande Jacobi, în germană, şi tradusă de Daniela Ştefănescu. Nici că se putea un andrisant mai nepotrivit.
Îmi închipui că este vorba de acelaşi volum pe care l-am avut şi eu, în copie xerox, „The Psychology of C.G.Jung” (1973, Yale University Press) şi pe care, dacă nu mă înşală arhetipul Mnemosyne (o titanida, dar nu în sensul de rezidenţa a cartierului Titan), l-am plasat, strategic, la coş (evident, după ce mai întâi l-am citit şi am engramat informaţia în inconştientul colectiv, meditând asupra ei, sub directa supraveghere a unui scarabeu).
Dacă ai 45 de RON te poţi delecta cu aproape 300 de pagini de pseudoştiinţa de cea mai bună calitate. Vei afla care sunt legile proceselor psihice, pentru care nu există nici un suport empiric, îţi va fi lămurit conceptul de „libido” (imposibil de măsurat, dar asta contează mai puţin) şi, dacă eşti o fată sau un băiat cuminte, spre final vei înţelege cum vine treaba cu „simbolul unificator” şi „simbolurile mandalei”.
Un talmeş-balmeş caracteristic pentru stilul literar al lui Jung (un eufemism pentru lipsa de rigoare şi confuzia conceptuală) din care lipsesc, din păcate, interpretările unor sincronicităţi şi, o dată cu ele, dovezi ale nivelului la care fostul elev disident al lui Freud a reuşit să înţeleagă teoria probabilităţilor. Însă nu-i nimic, poate o altă editura românească ne va oferi, tot în traducere, „Synchronicity:The Bridge Between Matter and Mind”, a lui David Peat, pe care o pun, gratuit, la dispoziţie, înainte de a o înmâna unui reprezentant însoţit de matură al domnului Prigoană.
Nu ştiu ce altceva aş mai putea comenta pe seama marelui psihoterapeut visător şi nici nu ştiu dacă nu cumva nu am supărat deja o gaşcă de arhetipuri şi ar trebui să mă aştept la un şir (al lui Fibonacci?) de coşmaruri. Din fericire dorm destul de bine, mai ales de când, graţie unor coincidenţe semnificative, prezise, din păcate, de natura preocupărilor mele, am înţeles perspectivele neurocognitive moderne asupra activităţii onirice.
Acesta ar fi un articol mai degrabă trist dacă l-aş încheia, abrupt, aici. Vreau, de aceea, să semnalez, o iniţiativă minunată a Editurii Trei, în contul căreia îmi vine să-i iert toate lucrările preistorice pe care le publică (Jung, Virginia Satir, Carl Rogers şi cine ştie ce surprize ne mai aşteaptă), anume „Pseudoştiinţa” (Ben Goldacre), văzută cu coada ochiului într-o librărie Humanitas, anul acesta.
Eu am ediţia din 2009 de la Fourth Estate şi o recomand oricui doreşte să înţeleagă în ce fel homeopatia este o păcăleală sau cum este posibil ca oamenii inteligenţi să creadă că tot ce zboară se mănâncă. Nu-mi fac iluzii în privinţa epuizării tirajului (1.000 de exemplare?) dar felicit Editura Trei pentru disponibilitatea de a educa publicul românesc, pe o parte, după ce îl ameţeşte cu „forme de mişcare ale libidoului” şi „aspectul prospectiv” (al visului), pe o altă parte (care dintre ele să fie „umbră”?).
Ne uitam noi la Antena 3 şi Etno TV dar va veni ea ziua în care vom citi echivalentul lui The Guardian (în care au apărut articolele doctorului Ben Goldacre), nu-i aşa? Sau, şi mai bine, ne vom produce propriul Gardian (chiar a existat un cotidian cu acest nume), dând cu tifla Europei de la care nu avem ce să învăţăm, având, fireşte, o inteligenţă na(t)ivă.
Articolul este preluat de pe Adrian-Nuta.ro, cu acordul autorului.
| Puteţi discuta subiectul pe FORUM | Puteţi pune întrebări pe secţiunea QA |
