„Pornind de la ideea că sinele nu ne este dat, cred că există o singură consecință practică: trebuie să ne creăm pe noi înșine ca pe o operă de artă”, afirmă filozoful francez Michel Foucault. Cum ne-am putea raporta la noi înșine ca la o... operă de artă?
În original: „From the idea that the self is not given to us, I think that there is only one practical consequence: we have to create ourselves as a work of art”.
Textul este dintr-un interviu al lui Foucault, publicat cu titlul „On the Genealogy of Ethics: An Overview of Work in Progress” care poate fi găsit integral online.
→ Dacă nu sunteți familiarizați deloc cu ideile lui Foucault, puteți citi despre acestea pe site.
Așadar, ce ne spune Foucault?
Respingând ideea că sinele este ceva fix, ceva cu care ne naștem, atunci rezultă că acesta se formează de-a lungul vieții, suferind numeroase transformări, efecte ale deciziilor, acțiunilor și experiențelor noastre.
Dar dacă sinele poate fi modificat, atunci putem fi activi în modelarea acestuia. Ne putem crea propria identitate.
Partea cea mai stranie a acestei afirmații este însă cea referitoare la sine ca operă de artă. În ce fel ne putem crea pe noi înșine ca pe o operă de artă?
Dacă sinele nu este fix, atunci procesul de formare a acestuia este unul creativ, implicând intenție și având o componentă estetică (tinzi către o auto-afirmare care se raportează la un ideal).
Pe de altă parte, așa cum o operă de artă este o entitate unică, tot așa, modificat constant de istoria personală a fiecăruia, sinele se construiește ca o entitate unică, având la bază o combinație unică de factori, precum: zestrea genetică, mediul în care te dezvolți, trăsăturile de personalitate, oportunitățile apărute de-a lungul vieții, deciziile luate șamd.
Această abordare a lui Foucault pune în locul lui „devino ceea ce ești” pe „devino ceea ce poți deveni”, transformând viața fiecăruia într-un fel de exercițiu al libertății.
Această idee se inspiră din Antichitate, după cum se poate citi în interviul menționat, unde filozofia nu era altceva decât „arta de a trăi”.
O consecință a acestei abordări a sinelui ca operă de artă este că este de așteptat ca tu, cel de mâine, să nu fii ca cel de astăzi. Peste câțiva ani ai putea avea alte opinii pe subiecte importante. Nu doar că ar fi normal să fie astfel, ar fi surprinzător să fie altfel, căci preocuparea față de propriul sine, printre altele, implică transformări perpetue, inclusiv pe aspecte importante.
