"Care" ori "pe care"? - iată dubiul pe care mulţi îl au atunci când contextul impune folosirea lui "care"...

Una dintre cele mai frecvente greşeli de vorbire întâlnite astăzi este legată de folosirea pronumelui relativ "care" la acuzativ. De multe ori auzim exprimări de genul:
"Soluţiile care le propunem sunt...",
"Banii care i-am cerut nu au fost niciodată daţi" ori
"În sfârşit, am găsit factura care o căutam".

 

 

Regulile limbii române cer, fără excepţie, în astfel de cazuri, exprimarea funcţiei de obiect direct a pronumelui relativ "care" prin construcţia "pe care". Prin urmare, folosind exemplele de mai sus, formularea corectă este:
"Soluţiile pe care le propunem sunt...",
"Banii pe care i-am cerut nu au fost niciodată daţi" ori
"În sfârşit, am găsit factura pe care o căutăm".

Din pricina folosirii incorecte a lui "care", sunt situaţii în care sensul dorit a fi exprimat se pierde complet, ca în exemplul următor:
"Astăzi băieţelul meu a venit acasă cu băiatul pe care îl protejează mereu atunci când este la ananghie". Cine protejează pe cine? Includerea ori omiterea lui "pe" într-o frază de acest gen schimbă complet sensul celor spuse.

 

Puteți comenta folosind contul de pe site, de FB, Twitter sau Google ori ca vizitator (fără înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (aprobate de admin).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


OK, conținutul site-ului a fost și va rămâne gratuit,
dar chiar ne-ar ajuta dacă ne-ai sprijini cu
o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro