De multe ori viața bate filmul, iar ceea ce găsești în propria organizație, nu găsești în cărți sau filme. Dacă ai lucrat pentru o perioadă de măcar un an într-o organizația mai mare, nu se poate să nu fi dat de comportamente ca cele menționate mai jos în acest articol.
Iată o serie de observații cu privire la șefi, care sunt buni indicatori cu privire la faptul că e o (mare) problemă cu ei:
1. Stabilesc reguli doar pentru subalterni
Unii șefi stabilesc reguli valabile doar pentru subalterni, pe care ei nu le respectă ori nu trebuie să le respecte.
Desigur, este simplu să stabilești reguli cu privire la cum să fie alții, în special când regulile nu ți se aplică. Atunci un șef neprofesionist își arată propria personalitate.
Dar ce sunt astfel unii șefi? Pur și simplu sunt cinici? Nu neapărat. Sunt câteva explicații pe care le văd valide, aplicabile de la caz la caz.
Pe de-o parte, unii șefi aplică reguli pe care, deși nu trebuie să le aplice, cred că, dacă ar trebui, le-ar respecta. Mai mult, cred că ar fi în stare să le respecte. Numai că, desigur, una este să-ți imaginezi ceva, alta este să fii în stare să le pui în practică.
Pe de altă parte, crede că astfel de reguli vor face lucrurile să funcționeze mai bine. Numai că, adesea, intră în conflict cu natura umană, care preferă legea minimului efort.
De exemplu, dacă regulile ajung proceduri, dar numărul de proceduri este foarte mare, iar procedurile, pentru orice activitate, detaliate, angajații vor încerca să le evite. Nimeni nu vrea să stea toată ziua să citească proceduri pentru orice activitate. Și nici nu este normal.
Cel mai util, cel mai adesea, este ca procedurile, dacă există, să stabilească jaloanele principale, dar să acorde libertate de acțiune.
Sigur, sunt proceduri și proceduri. Una este să vorbim despre un proces de fabricație, unde este posibil ca cea mai mică abatere ori orice prevedere neclară să strice un produs, și alta este să vorbim despre ceva care nu cere nivel înalt de precizie, cum ar fi accesul unui vizitator în firmă.
Fără îndoială, orice subaltern apreciază un șef care atunci când stabilește reguli pentru organizație, este primul care le aplică. Să-ți pui pielea în joc înseamnă mai mult decât respect pentru subalterni, înseamnă și că poți constata pe propria piele, în calitatea de șef, dacă regula este bună/ aplicabilă sau nu.
2. Ajung să confunde funcția temporară cu proprietatea
Un indicator la îndemână îl reprezintă formule de genul: „firma mea”, „departamentul meu” șamd.
Dar, desigur, nu este neapărat să aibă astfel de formule în discurs.
În orice caz, unii șefi ajung să fie convinși că zona de activitate de care răspund este în administrarea lor absolută, ca și cum ar fi proprietatea lor.
Iar atunci ajung la decizii dintre cele mai excentrice și dăunătoare, de exemplu, mutând oamenii sau concediindu-i/ cerându-le să plece la cele mai mici greșeli, de multe ori împotriva regulilor ori chiar împotriva legii.
3. Nu cunosc activitatea organizației, dar se comportă ca și cum ar fi experți
Sunt trei mari situații în care se ajunge la numirea unor șefi care nu cunosc cum ar trebui ce se întâmplă în organizație: sunt numiți din afara organizației, sunt numiți din interior, dar nu au experiență pe funcții, iar ultima - pur și simplu nu sunt capabili pe funcțiile ocupate.
Odată ajunși pe funcție, se comportă ca și cum chiar înțeleg ce fac, cu efecte diverse nocive asupra colectivului și obiectivelor organizației.
4. Știu ei că nu e bine, dar nu au nicio contribuție la îmbunătățirea lucrurilor
Pare artificial, probabil, dar nu este.
Sunt astfel de șefi, care-și manifestă des și zgomotos nemulțumirea de funcționarea unor departamente din subordine, dar nu stabilesc aproape niciodată obiective cât de cât clare. Știu doar că nu e bine. Pare că află ce vor doar când își exprimă nemulțumirile.
5. Nu-și cunosc subalternii
Să cunoști oamenii cu care lucrezi, în special într-o organizație mare, necesită planificare, inteligență, timp și răbdare.
Și pricepere, în sensul să știi ce înseamnă „bun” sau „rău” în segmentul în care activează fiecare.
Sigur, este mai simplu să nu ieși din birou. Dar de la necunoașterea oamenilor ajungem la următorul punct.
6. Numesc doar prieteni în funcții cheie sau... la întâmplare
Numirea prietenilor este, cel mai adesea, cu avantaje și dezavantaje. Avantajul principal este loialitatea. Dezavantajul principal este lipsa de autoritate a acestora și, în final, scăderea încrederii angajaților în organizație. Iar de aici sunt de imaginat multiplele consecințe negative.
Numirile „la întâmplare”, cel mai adesea nu sunt chiar la întâmplare, în sensul că șeful care le face nu dă cu banul. Ci, pe fondul necunoașterii personalului, se bazează pe ce a auzit la un moment dat, pe ce i-a spus un prieten, pe ce crede că a priceput de la o ședință.
Dacă nu este o întâmplare fericită, adică în cauză să fie o persoană potrivită pentru poziția în care urmează să fie numită, se ajunge la situația menționată mai sus în care vorbeam de numirea prietenilor.
7. Este copleșit de emoții în decizii
Nu poate exista armonie perfectă în organizațiile umane. Oamenii se apreciază, sunt neutri sau se disprețuiesc.
Dacă sunt șefi care îi disprețuiesc pe unii subalterni, care conduc diverse departamente, este posibil ca antipatia personală să se răsfrângă asupra deciziilor cu privire la întregul departament condus de o persoană care nu se află în grațiile șefului.
Decizii de acest tip afectează pe termen lung organizația, dat fiind faptul că sunt consecințe de nivel 2 (defetism, plecări, mutări șamd).
8. Are trăsături de personalitate extreme
Se vorbește în psihologie de triada întunecată. Unii șefi suferă în mod evident de narcisism, psihopatie sau machiavelism. Este greu de lucrat cu astfel de persoane.
9. Tragedii personale cu efecte asupra comportamentului pe termen lung
Oamenii sunt rezistenți la șocuri. Dar există tragedii în viața unora care lasă urme greu de șters.
Când o persoană suferă, își poate găsi o alinare în suferința altora. Iar cei care suferă și sunt în poziții de putere, pot deveni cinici și nocivi.
Unii își pot găsi consolarea în a-i răni pe cei din jur. Răspândirea durerii este singura formă de compensare pe care o pot practica. Despre astfel de oameni am scris în acest articol.
