Am stat în cumpănă dacă să scriu acest articol. E un subiect serios cel al liberului-arbitru, dar am ajuns la saturație. Ce urmează este o scurtă replică la un videoclip recent, care abordează mai multe subiecte, dar care la început... clarifică o dată pentru totdeauna subiectul liberului-arbitru 😀
Videoclipul în discuție în acest articol poate fi văzut aici.
Despre liberul-arbitru Cătălin Moise, căci el este vloggerul care abordează subiectul în videoclip, ne spune că lucrurile sunt clare: conceptul e greșit, trebuie să-l schimbăm.
Confuzia din capul nostru se risipește însă, ne spune, dacă înțelegem că, în fapt, sunt două lucruri care se bat cap în cap, dar care sunt normale:
1. senzația de alegere
2. determinismul universului.
Ce vrea să spună este că, pe de-o parte, nu există liber-arbitru, pentru că orice lucru ce se întâmplă „acum” în univers este rezultatul evoluției universului determinist în care trăim, iar pe de altă parte că, n-ai ce-i face, creierul nostru trăiește cu impresia că ia el deciziile, dar e clar că nu e așa.
La o primă vedere pare că putem să acceptăm asta. Și dacă are dreptate? Poate așa e: universul este determinist, iar creierul nostru a evoluat să aibă impresia că ia decizii, dar nu ia.
Înainte de continua analiza, aș avea câteva întrebări pentru Moise:
- dacă e convins că totul e scris în universul determinist în care el trăiește, de ce se chinuie să ne convingă de orice? Nu avem oricum nicio libertate...
- fără liber-arbitru, cum crede că este el, nu se simte ca o marionetă, absolut tot ce face fiind dinainte scris?
- dacă soarta fiecăruia este deja pecetluită, inclusiv a lui, ce speră de la noi, după ce-i ascultăm vorbele, de vreme ce nu avem nicio putere?
Dar, desigur, paragraful anterior nu demonstrează nimic. Sunt doar întrebări care, cred, arată absurditatea poziției oricărei persoane care susține nu există liber-arbitru, dar se comportă totuși ca una care are, străduindu-se din toate puterile să ne convingă cu argumentele sale.
Nu o să vorbesc pe larg despre ce cred eu pe acest subiect. Pe scurt, este unul nerezolvabil prin definiție. Puteți citi cap. 14 din cartea „Călătorie la granițele gândirii”.
Ce nu este în regulă cu argumentația lui Moise?
Cum spuneam recent într-un alt articol, „Una dintre cauzele principale pentru care dăm verdicte ușoare pentru probleme nerezolvabile, precum liberul-arbitru sau conștiința, este că ne concentrăm, în predare/ discursuri șamd pe ceea ce știm, nu pe ceea ce nu știm. Iar când epuizăm să spunem ceea ce știm, trăim cu iluzia că ce știm este suficient pentru concluzii definitive pentru probleme nerezolvabile”.
Altfel spus, Cătălin Moise face o greșeală pe care e simplu să o faci, când plonjezi într-un domeniu complicat, cum este cel al liberului-arbitru, care subzistă la granița dintre știință și filozofie, nefiind niciodată clar unde anume se situează - crezi că știi suficient pentru a trage o concluzie, dar, în fapt, nu știi.
Să fiu mai concret... Tot ce spune Moise e fals sau cel puțin nelămurit. Nu e nimic solid.
1. Nu e demonstrat că trăim într-un univers determinist. În fapt, dacă e să credem mecanica cuantică, nu trăim deloc într-un univers determinist, ci unul bazat pe probabilități (vezi: dezintegrarea nucleară, colapsul funcției de undă șamd).
2. Nu e demonstrat că vorbim doar de o senzație de alegere și nu este o alegere reală. Dacă am fi avut cum arăta asta, am fi făcut-o, iar acum eram clarificați cu problema liberului-arbitru.
Cel mai probabil, logica vloggerului este următoarea: trăim într-un univers determinist, prin urmare nu există liber-arbitru, prin urmare tot ce pot spune despre senzația de libertate de decizie pe care o am e că... e doar o senzație, că nu are cum fi o decizie „reală”. Pare simplu, nu? Doar că nu avem dovezi pentru a crede că așa stau lucrurile.
| Am mai scris în urmă cu ceva vreme despre explicațiile lui Cătălin Moise privind mecanica cuantică.
