Două canale YouTube discută dacă universul este finit sau infinit. Primul este Kurzgesagt, un canal cu milioane de vizualizări la fiecare videoclip, iar celălalt este cel al fizicienei germane Sabine Hossenfelder.
Cele două videoclipuri pot fi urmărite aici și aici.
Înainte de a discuta despre ce spun (și ce nu spun cele două clipuri, deși ar trebui), vreau să menționez următoarele: faptul că fizicieni ca Hossenfelder prezintă diverse subiecte, în mod regulat, pe Internet reprezintă o mare oportunitate pentru pasionații de știință, pentru că, de regulă, un astfel de fizician implicat în popularizarea științei prezintă, în termeni de regulă inteligibili, ceea ce cu greu poate fi discernut dintr-o lucrare de specialitate.
Problema apare când discuțiile sunt despre subiecte care nu au o încadrare științifică certă, iar subiectul infinității este exact de această natură.
Ce spune Kurzgesagt?
Că e simplu, universul este ori infinit, ori finit 😀 Nu e adevărat, iar explicația o puteți citi în partea de final a articolului, dar măcar e o introducere directă în subiect...
Fizica ar permite să ai un univers fără margini, care poate avea o cantitate finită de materie. Universul ar putea fi un fel de sferă 3D și noi nu ne dăm seama, dar, în fapt, ar fi infinit.
Cum se poate asta? Gravitația face în așa fel încât universul este curbat în sine, adică este o hipersferă.
Modelul cosmologic folosit de cercetători descrie un univers infinit, iar acest univers este, desigur, fără limite și nu poate fi vizualizat. Dar înseamnă asta și că universul este etern? Nu știm, spune Kurzgesagt...
Dar cum poate fi în expansiune un univers infinit? Kurzgesagt nu vede aici o problemă, pentru că expansiunea înseamnă doar că galaxiile se îndepărtează unele de altele.
Dar nicio teorie nu este testabilă.
Nu vom ști niciodată dacă universul este infinit. Înseamnă asta că Kurzgesagt a făcut videoclipul degeaba?
Totuși, universul „pentru noi este finit” și are o limită, „limita timpului”.
Cam asta e.
După ce ne întrebăm dacă este finit sau infinit, aflăm că este... finit sau infinit.
Ce pune Sabine Hossenfelder?
Hossenfelder comentează, în fapt, videoclipul canalului Kurzgesagt.
La întrebarea dacă universul este realmente infinit, ne lămurește imediat: „nu știm”. Iar motivul, spune aceasta, este că a trecut mult timp de la Big Bang, iar noi nu putem cunoaște decât parte din univers, iar nu universul în integralitatea sa. Din nou, faptul că nu am ști din anumite motive, sugerându-se implicit, că am putea ști totuși, în alte condiții, pur și simplu nu este adevărat, fiind lipsit de sens.
În matematică, spune fiziciana, universul este tratat ca fiind infinit, pentru simplitate, nu pentru că am ști că așa stau lucrurile.
Apoi Hossenfelder vorbește un pic despre relativitatea generală și curbarea spațiu-timpului.
Revine apoi la dimensiunea universului și ne spune că nu are sens să ne întrebăm în ce se extinde spațiul, pentru că expansiunea înseamnă de fapt relațiile pe care le-am identificat în univers, adică faptul că galaxiile se îndepărtează unele de altele - ideea exprimată și în celălalt videoclip. Apoi adaugă, fără să înțeleg ce vrea să spună, că de aceea universul nu are nevoie să se extindă în ceva.
Relativitatea generală nu ne spune nimic despre adevărata întindere a universului.
Universul ar putea fi finit, ceea ce este compatibil cu teoria lui Einstein, dar nu există dovezi pentru asta.
Revine apoi la problema expansiunii unui univers infinit, iar soluția ar fi ca Big Bangul să nu aibă loc într-un loc, ci să aibă loc într-o singură clipă, dar peste tot în același timp. Iar asta înseamnă că universul a fost infinit de la început 😀 Ce-o însemna asta, desigur, nu e clar.
După care, către final, ne spune că un univers infinit se poate extinde fără probleme și ne spune despre cum poți băga oaspeți suplimentari într-un hotel cu un număr infinit de camere, că poți goli camere fără probleme într-un astfel de hotel, doar îi trimiți pe oaspeții deja cazați în camera următoare (dacă stă la 11, se mută la 12, cel de la 12 se mută la 13 șamd).
Ne mai spune că videoclipul canalului Kurzgesagt este „perfect precis”.
Tot n-am aflat dacă universul este finit sau infinit, după două videoclipuri 😀
Nu ne lăsăm însă: este universul finit sau infinit?
Încep prin a vă liniști: știu răspunsul!
Numai că răspunsul nu poate răspunde la întrebarea: finit sau infinit? Pentru că cei doi termeni nu sunt de tipul sus-jos, dreapta-stânga etc. Nu poate exista decizie pe variantele: finit - infinit.
Ce înseamnă finit, știm, pentru că ne întâlnim în fiecare clipă de obiecte sau procese cu limite identificabile, măsurabile. Tot ce putem analiza, măsura, crea, modifica șamd sunt „ceva-uri” finite.
Infinitul, deși prezent în fizică și matematică, nu este însă un concept științific, pentru că nu reflectă o realitate obiectivă.
Infinitul este un termen care indică o limită a biologiei și, pe cale de consecință, a minții umane.
Conceptul de „infinit” nu poate tradus în dimensiuni din lumea reală și nu poate fi reprezentat mental.
Tot ce putem face este să-l definim vag, „ceva fără limite”, dar asta nu înseamnă că am spus ceva despre lumea noastră, ci, în fapt, ceva despre ce înseamnă să fii om, indicând o limită a ceea ce este omul.
Desigur, Sabine Hossenfelder nu avea cum să ofere răspunsul la întrebarea despre cum este universul. Nimeni nu poate. Nu am avut nicio emoție cu privire la acest lucru. Este totuși întotdeauna interesant să observi zbaterea minții umane în fața nerezolvabilului.
Nu are rost să analizez diversele enormități emise de-a lungul celor două videoclipuri (afirmația că universul ar fi putut să apară peste tot într-o clipă mi-a atras atenția ca cea mai ridicolă, totuși).
Pe scurt, întrebarea dacă universul este infinit este fără noimă. Ceea ce face și cealaltă parte a întrebării fără posibil răspuns. Nu putem înțelege nici ce înseamnă că universul este finit, nici că universul este infinit.
Nu poți stabili dacă ceva este într-un fel pe care nu-l înțelegi. Este o absurditate prin definiție să pricepi că nu poți înțelege infinitatea, dar să te chinui să determini dacă nu este totuși universul infinit...
De unde apare această problemă, a jonglării superficiale cu „infinitul”?
Sunt două explicații, în concepția mea: tratarea superficială a subiectului și senzația vagă că ai pricepe ce e infinitul.
Când mă refer la superficialitate am în minte faptul că, cel mai probabil, cei care încearcă să înțeleagă infinitatea, uită că lumea nu a apărut ieri, iar nenumărați gânditori, de la Aristotel la Kant, au dezbătut în detaliu acest subiect.
Aristotel pare învechit pentru cei care nu l-au citit niciodată, dar o lectură a cărții sale „Fizica” îi „răpune” pe cei mai mulți cititori moderni, care nu sunt obișnuiți cu explicații dense, întinse pe zeci de pagini.
Ca să nu mai vorbim de Kant, care, citindu-l, îți dă senzația că ți se dezintegrează mintea, încercând să înțelegi firul gândirii sale complexe, iar uneori, trebuie spus, nu tocmai coerente. Dar, una peste alta, subiectul infinitului este foarte bine analizat de Kant. Nu și-a pierdut deloc actualitatea. Ba dimpotrivă.
Ca și în problematica timpului, unde ne bazăm înțelegerea pe un mecanism biologic care ne permite stabilirea unor succesiuni, și conceptul de infinit pare (doar) că l-am surprinde un pic în propria imaginație, în sensul că putem vorbi (dar nu reprezenta) despre ceva care nu are limite. Iar această intuiție superficială pare suficientă pentru a utiliza termenul de infinit în raționamentele noastre. Dar, desigur, de vreme ce nu este un concept realmente operațional, unul utilizabil în lumea reală pentru a face observații ori a analiza observații - nu are cum fi aplicat analizării dimensiunii universului.
Este universul finit sau infinit? Este o non-întrebare. Este un subiect care nu poate fi analizat de om.
Poate un alt tip de ființă, cu alt tip de limitări, ar putea aborda un asemenea subiect. Dar în mod cert și definitiv nu este unul pe care omul să-l clarifice vreodată.
