Este unul dintre subiectele care mă interesează și pe marginea lui am mai scris câteva articole. Aprofundând acest subiect de-a lungul a mai multor ani, lucrurile sunt clare: timpul nu există, ceea ce face fizica cu atât mai interesantă și dă lumii un alt înțeles.
Pentru cei care nu au citit articolele anterioare pe acest subiect sunt convins că afirmația că timpul nu există este una excentrică ce nu merită luată în seamă, de vreme ce restul lumii pare că știe că timpul există, iar timpul este un element central în știință, de la măsurători la nivel atomic la calcule astronomice.
Desigur, nu contest utilitatea conceptului de timp și a utilizării acestuia în viața de zi cu zi ori în cercetarea de orice fel.
Ce susțin însă este că nu există „ceva” în univers pe care-l putem identifica, izola, măsura și numi „timp”. În fapt, ceea ce numim timp este ceea ce măsoară un ceas, iar un ceas este un dispozitiv care are un mecanism ce presupune procese ciclice.
Articole în care vorbesc despre natura timpului:
• Timpul nu există în natură
• De ce nu ne putem imagina lipsa timpului?
• Ce poate însemna că un foton nu „experimentează” timpul?
• „Simțul timpului” poate fi afectat de leziuni ale emisferei drepte
• Ce legătură este între „timpul” măsurat de ceasuri și „timpul” altor sisteme?
• Cum doar prin logică s-ar putea arăta că timpul nu există
Articolul de față a fost stimulat de lectura acestui articol recent scris de unul dintre cei mai buni fizicieni implicați în popularizarea științei, Ethan Siegel. Articolul este un prilej pentru a atinge aspecte ale conceptului de timp pe care nu le-am abordat în articolele anterioare.
De ce timpul ar exista
Pe scurt, argumentația lui Siegel, care susține că timpul există, este următoarea:
„Time is normally something we measure with clocks: devices that record its passage from one moment to the next. While there is an interesting philosophical case to be made that time is an illusion, the fact that we can measure, quantify, and cannot stop its passage all strongly suggests that it truly exists”.
„When physics asks about whether or not something exists, the questions we usually ask include:
• Can you measure it?
• Can you quantify it?
• Can you define it in a mathematically self-consistent way?
• Is it, itself, an observable quantity?
• And do other observable quantities depend on this one in an inextricable way?
From the quantum to the macroscopic to the cosmic, the answer to all of these questions is “yes” when it comes to time”.
Ceasul și timpul
Prin urmare, Siegel spune că de vreme ce-l putem măsura cu un ceas, este evident că timpul există. Și cu asta basta! Cazul este încheiat.
Dar este totuși o ruptură logică în această demonstrație. Dacă măsurăm, de pildă, cantitatea de grâu care trece printr-o conductă, există ceva numit „grâu” care trece realmente prin conducta respectivă. Dacă măsurăm lungimea unei mese cu o ruletă, există o masă pe care întindem ruleta. Ne referim, așadar, la ceva care există, pe care-l identificăm în natură.
Se întâmplă asta în cazul funcționării unui ceas? Putem izola timpul? Îl putem indica în vreun fel? Este ceva pe care-l „livrăm” ceasului pentru a-l măsura? Este timpul „observabil”, cum spune Siegel? Evident că nu.
Dacă ieșim din zona clasică a înțelegerii timpului și înțelegem că ceea ce numim „timp” este, în fapt, numărul de mișcări repetitive al unui echipament care funcționează ciclic (numit „ceas”) atunci suntem mai aproape de a înțelege de ce afirm că timpul este un concept uman, e drept, foarte util, dar nimic altceva.
Imaginați-vă că, în fine, o specie extraterestră ne vizitează. Această specie nu are conceptul de timp. Observă un ceas și ne întreabă ce facem cu el. Explicăm că măsoară timpul. Ei ne întreabă ce este acest timp? Unde este? Ce am putea spune? Cum am putea explica această entitate numită „timp” de vreme ce nu o putem indica, arăta, demonstra? Faptul că pendul se mișcă dreapta-stânga pe un perete nu poate o fi o demonstrație pentru această „cantitate” măsurată numită „timp”.
Cred că tot ce putem face este să explicăm că măsurăm mișcarea, evoluția lucrurilor, trecerea de la o stare la alta, cu un instrument care funcționează pe baza unor mișcări cât se poate de similare (ciclurile unui ceas). Cred că o astfel de explicația are sens și ar putea fi inteligibilă pentru extratereștri.
Greșeala pe care o face Siegel și majoritatea celor care abordează subiectul timpului este, cred, că ajung rapid să confunde mecanismul ceasului cu existența unei entități pe care nu o pot observa nicicum în fapt, timpul.
Dacă acceptăm ideea că timpul nu există, atunci apar subiecte noi de cercetat. De exemplu, când spunem că timpul este diferit în diferite locuri din univers, caracterizate de o gravitație diferită (cum ar fi în apropierea unei găuri negre), ce spunem de fapt? Pentru că în această nouă înțelegere vorbim despre cum sunt afectate bucățile de materie denumite ceasuri, de orice tip ar fi ele, ori biologia, dacă vorbim despre ființe plasate în astfel de contexte gravitaționale extreme.
În fapt, trăim într-un mediu gravitațional interesant, de vreme ce Terra exercită o gravitație asupra noastră, gravitație din ce în ce mai slabă pe măsură ce ne depărtăm de suprafața planetei. S-a demonstrat experimental că ceasurile atomice funcționează diferit dacă sunt plasate într-un mediu gravitațional diferit (au fost puse în avioane și plimbate în jurul Pământului). Sigur, concluzia a fost că timpul curge în mod diferit. Probabil că concluzia corectă este că mecanismul ceasului este influențat de condițiile gravitaționale diferite. Și asta știm că se întâmplă, în fapt, pornind de la teoria lui Einstein.
Ceasurile cele mai precise, ceasurile atomice, folosesc lumină, pentru că lumina are această proprietate inexplicabilă să fie constantă în vid în raport cu orice observator.
Dar, lucru interesant, lumina este afectată de gravitație. Acest lucru a stat la baza faimei lui Einstein și a revoluției din știință pe care acesta a inițiat-o (demonstrarea că traiectoria luminii este deviată de un corp cu masă mare precum Soarele).
Așadar, știm că ceasurile sunt afectate de gravitație. Cu toate acestea, nu ne uităm la acest lucru și continuăm să spunem că „timpul este afectat de gravitație”. Sigur, putem fi de acord și cu atare afirmație, dar doar dacă admitem întâi că ceea ce numim timp este ceea ce indică ceasul, nu ceva care există realmente în natură.
Trecerea timpului
Siegel mai spune ceva care pare de bun-simț, și anume că „nu putem opri trecerea timpului”. Acesta este un argument la îndemâna oricui atunci când se străduiește să demonstreze că timpul există. Ziua de mâine vine, nu? Deci timpul trece! Deci timpul există!
Dar să privim lucrurile în profunzimea lor. Ce spunem, în fapt, atunci când afirmăm că va exista ziua de mâine? Chiar avem nevoie de timp pentru a descrie asta? Nu cred. Ce știm este că forțele din univers se vor comporta la fel, gravitația va fi gravitație, electromagnetismul va fi electromagnetism șamd. Prin urmare, entitățile fundamentale din cosmos vor interacționa și din această clipă înainte cum au făcut-o și până acum. Procesele biologice din corpul nostru vor continua să funcționeze după regulile stabilite de-a lungul evoluției (mai puțin înțelese decât legile fizicii). Cu alte cuvinte, universul continuă să funcționeze și mâine ca și azi. Dar unde apare timpul în această evoluție?
Sigur, nu putem opri trecerea timpului, pentru că nu putem acționa asupra a ceva ce nu există.
Această înțelegere, după mine greșită, că există ceva numit timp în univers, care este responsabil cu împingerea lumii către ziua de mâine nu are nicio observație la bază, în afara senzației interne că există o continuare a clipei de față, că universul va continua să existe, că va fi o evoluție a stării lumii din acest moment.
Entropia și timpul
Un alt argument utilizat de fizicieni în ce privește existența timpului este „săgeata timpului”, faptul că timpul ar curge într-o singură direcție, iar acest lucru ar fi demonstrat de entropie.
Argumentul nu mi se pare deloc convingător. Entropia, din câte-mi dau seama, doar descrie ce se întâmplă cu lumea, aplicând legile fizicii cunoscute. Subiectul este vast și încă nelămurit pe deplin de fizicieni. Găsiți un articol detaliat despre entropie aici.
Cu alte cuvinte, existăm într-un univers care funcționează pe baza unor legi, iar aceste legi descriu diverse tipuri de interacțiuni și influențe între entitățile din univers. Lucrurile evoluează, până la un punct, într-un mod pe care-l putem calcula și prezice. Dar în niciun caz nu include o entitate numită timp. Conceptul de timp este util în a măsura mișcarea, folosind ceasuri. Dar, din nou, când măsurăm timpul, nu măsurăm ceva tangibil, care chiar există în natură, ci numărăm ciclurile unui echipament construit de noi numit ceas.
Cum (n-)a început timpul
Deși conceptul de timp este esențial în știință, pentru a măsura mișcarea într-un mod precis, el nu este necesar pentru a descrie universul, pentru a-l înțelege conceptual.
De pildă, unii fizicieni susțin că timpul a fost creat la începutul universului, în felul acesta sperând să scape de întrebarea: și ce a fost înainte de nașterea universului? Sigur, dacă nu a existat timp, întrebarea nu mai are sens. Dar cred că această „scamatorie” nu ajută la nimic, pentru că și dacă scoți timpul din joc, tot trebuie să explici cum a fost posibil ca ceva să apară în afara oricărei mișcări și evoluții. Poate fi ceva generat fără să implice mișcare, deci, pe cale ce consecință, timp (în sensul că-l poți măsura cu un ceas)?
Nu există însă nicio cale de a lămuri începutul a ceea ce există. Mintea umană are multiple limitări care nu pot fi depășite, indiferent de ce am descoperi în cadrul cercetării științifice, căci ține de biologia noastră și rolul nostru de parte dintr-un întreg (universul). Am scris pe larg despre acest lucru în cartea mea „Călătorie la granițele gândirii”, pe care o puteți lectura integral aici.
