Această observație, că timpul nu există pentru un foton, a devenit cumva un loc comun în fizica modernă. Iar chestiunea pare paradoxală sub următorul aspect: cum se face că putem spune cât timp trece din momentul în care un foton părăsește o galaxie formată acum miliarde de ani și ajunge fie captat de un telescop terestru, dar cu toate acestea pentru foton totul este instantaneu?
Răspunsul „clasic” pentru a rezolva aparentul paradox este acela că fotonul are nevoie de timp pentru a parcurge diverse distanțe din perspectiva unui observator, nu din perspectivă proprie. Din perspectivă proprie, pentru că se deplasează cu viteza maximă în univers, avem de-a face cu dilatarea timpului și cu contracția spațiului; altfel spus, timpul „experimentat” de foton este inexistent, iar distanța parcursă, din „perspectiva” acestuia, de asemenea, inexistentă.
Cred că la mijloc sunt o serie de confuzii care apar atât din utilizarea greșită a limbajului, cât și din absolutizarea unor interpretări ale fizicii care s-ar putea să fie departe de a descrie realitatea.
Cum am ajuns la această concepție, și anume că timpul nu există pentru un foton?
Această constatare cu privire la foton este o consecință a teoriei relativității a lui Einstein. Pe scurt, nu există spațiu și timp, ci un continuum spațiu-timp; cumva, timpul a fost cuplat la spațiu, iar ecuațiile teoriei par să se descurce foarte bine pentru a măsura ce se întâmplă în univers.
Viteza maximă în spațiu-timp este c, adică viteza cu care se deplasează lumina în vid. Dacă un obiect, precum fotonul, se deplasează cu viteza luminii, atunci acesta a atins maximul în spațiu-timp, iar o consecință este aceea că nu se poate deplasa în spațiu. Desigur, aspectul este paradoxal, pentru că suntem bombardați non-stop cu fotoni generați de nenumărate surse, iar asta este un fel de garanție că fotonii se deplasează totuși în spațiu.
Mă întorc din nou la relativitate: depinde de sistemul de referință din care privești un foton. Din sistemul nostru de referință, de observatori, diferit de cel al fotonului, fotonul se deplasează în spațiu; din al lui, aparent, nu.
Altfel spus, pentru un foton nu există distanță și nu există timp.
Dar poate experimenta un foton timpul?
Cum spunem într-un alt articol (Timpul nu există, în fapt, în natură), deși trebuie să luptăm cu propria intuiție, faptul că timpul ar exista în natură este problematic. Nu există nimic pe care să-l indicăm drept timp în univers. Ceea ce numim timp este doar rezultatul observării unui mecanism repetitiv numit ceas. Într-un univers în care nu există mișcare relativă, nu putem imagina timp, trecere, evoluție.
Deși mintea se zbate împotriva tipului de afirmații de mai sus prin faptul că avem senzația că după secunda de acum urmează inevitabil secunda următoare, această măsurătoare a evoluției lucrurilor nu indică o prezență în univers pe care o numim timp, ci doar o percepție umană. Timpul este o măsură derivată a mișcării. Într-un univers în care nu există ceasuri care să măsoare evoluția mișcării a ceva și în care nu există nici măcar o mișcare relativă a elementelor constituente ale universului, noțiunea de timp este lipsită de sens. Pentru că timpul are o altă natură decât spațiul. Spațiul este observabil și măsurabil; poate fi indicat, arătat. Timpul este o construcție umană, care oriunde ai privi, nu poate fi depistat; introducerea lui în ecuații și diagrame nu-i poate da „corpul” de care are nevoie o componentă a universului pentru a-i certifica realitatea.
Prin urmare, pentru a ne întoarce la foton, afirmația că un foton nu experimentează timpul este totalmente lipsită de inteligibilitate și, în fapt, de sens. Timpul este apanajul unui observator conștient, care nu poate fi asociat unui foton sau unui atom. Timpul este strâns legat de un instrument de măsură și de un observator care să observe respectivul instrument de măsură.
Deși, pentru a pune în evidență ecuațiile, afirmații care pun în relație timpul și modul în care este „experimentat” acesta de diverse obiecte neînsuflețite pot avea o oarecare aplicabilitate, aceste afirmații introduc din păcate în discurs „explicații” care mai mult încurcă decât explică.
Intră ce am spus până aici în contradicție cu teoria relativității? Deloc. Fizica nu explică realitatea, ci doar surprinde în ecuații și teorii anumite aspecte ale dinamicii universului. De aceea sunt posibile teorii diferite pentru același fenomen fizic, singura diferență fundamentală fiind, în fapt, gradul de precizie al predicțiilor teoriilor. Un exemplu la îndemână este cel al gravitației. Deși teoria relativității generale este mai precisă decât teoria gravitației a lui Newton, niciuna dintre cele două teorii nu explică mecanismul gravitației.
Așadar, nu putem vorbi despre faptul că fotonul experimentează sau nu timpul, pentru că nu are sens. Nici fotonul, nici atomul, nici frigiderul nu „experimentează” timpul. „Experimentarea” implică un observator. În schimb, pentru toate aceste obiecte putem aplica metode inventate de om pentru a evidenția o durată, în funcție de ce ne propunem.
