Ce ai răspunde dacă ai întrebat(ă): care este culoarea ta favorită? Sau: care este cartea / melodia / mâncarea ta favorită? Gândește-te o secundă înainte de a citi și răspunde la aceste întrebări. Ai un răspuns sau nu?
Dar ce înseamnă o astfel de întrebare? Nu te-am întrebat ce culoare preferi să aibă hainele tale, ci ce culoare preferi, în general. Fără context nu prea are sens întrebarea, nu? Pentru că mă gândesc că dacă ai răspuns, generic, la întrebarea privind culoarea că preferi „roșu”, asta nu înseamnă că preferi roșu peste tot. Probabil că nu-ți dorești ca hainele, mașina, mobila, covoarele și pereții din casă să fie în culoarea roșu, nu?
Cumva, mulți dintre noi credem că trebuie să avem „ceva-uri” favorite. Desigur, e valabil pentru ceilalți :) Dar, în fapt, nu se prea potrivește cu natura umană, care preferă noutatea. Ce ne incită și provoacă plăcere este schimbarea, nu repetiția, vechiul.
Să vorbim despre „cartea favorită”. Ce poate însemna asta? Una e să vorbești despre ceea ce consideri a fi cea mai importantă carte scrisă vreodată, alta e să spui că este „cartea favorită”. De ce? Pentru că se presupune că dacă ai o carte favorită o citești și răscitești la nesfârșit, nu? Ori cine face asta? De la a doua lectură devine deja plictisitor, oricât de incitantă ar fi la prima lectură.
La fel cu „melodia favorită”. Poți asculta o melodie la nesfârșit? Poți, dar nu cu plăcere. O melodie pe care o găsești formidabilă, va rămâne așa doar dacă o asculți rar, nu ore în șir în fiecare zi.
Nu, nu avem lucruri favorite, din simplu motiv că nu căutăm repetiția, ci noutatea.
Credit imagine: depositphotos.com
