Exercițiile pe muzică apar reprezentate în mai multe picturi pe vase grecești antice. Wikimedia
În zilele noastre, când vezi oameni făcând sport, de obicei ascultă și muzică — fie că sunt la sală, fie că aleargă pe stradă. Are sens, întrucât studiile moderne au arătat că muzica poate îmbunătăți considerabil performanța în timpul exercițiilor fizice.
Cumva, grecii și romanii antici știau și ei acest lucru — cu mult timp înainte ca știința modernă să le confirme intuițiile.
Un obicei vechi de peste 2.000 de ani
În discursul său „Către poporul din Alexandria”, scriitorul grec Dio Chrysostomos (cca 40–110 d.Hr.) se plângea de un fenomen pe care îl vedea peste tot. Dio scria că oamenii adorau să asculte muzică în toate activitățile zilnice. Potrivit lui, muzica era prezentă în sala de judecată, în amfiteatrul de prelegeri, în cabinetul medicului și chiar în sala de sport: „Totul se face pe muzică [...] oamenii vor ajunge curând să folosească muzica și ca acompaniament pentru exercițiile din gimnaziu”.
Dar exercițiile fizice pe muzică nu erau o noutate nici pe vremea lui. Practica era deja atestată în lumea greacă și romană încă din cele mai vechi timpuri, inclusiv în poemele lui Homer (cca 800 î.Hr.).
> Citește și introducerile în Iliada și Odiseea.
De ce să faci exerciții fizice pe muzică?
În picturile de pe vasele grecești antice sunt numeroase reprezentări ale sportivilor profesioniști care se antrenează sau concurează pe fundal muzical.
Pe un vas din secolul al V-lea î.Hr., un grup de atleți se antrenează în timp ce un muzician cântă la „aulos”, un instrument cu ancie asemănător unui fluier dublu.
Tineri exersând pe muzica unui cântăreț la aulos. Wikimedia
Scriitorul antic Plutarh din Chaeroneea (cca 46–119 d.Hr.) ne spune că muzica era folosită și în timpul luptelor sau exercițiilor atletice.
Scriitorul atenian Flavius Philostratus (cca 170–245 d.Hr.) oferă câteva indicii despre „de ce”. Într-o lucrare despre gimnastică, Philostratus scria că muzica stimula sportivii și că performanța lor putea fi îmbunătățită prin ascultarea muzicii.
Cercetătorii de astăzi au confirmat acest lucru. Un studiu din 2020, cu 3.599 de participanți, a arătat că muzica în timpul exercițiilor are numeroase beneficii: reduce senzația de oboseală și efort, îmbunătățește performanța fizică și respirația.
Cântece și trompete
Cum oamenii din Antichitate nu aveau dispozitive electronice, găseau alte metode pentru a face mișcare pe muzică. Unii aveau cântăreți care îi acompaniau în timpul exercițiilor, alții cântau chiar ei în timp ce se antrenau.
Cântatul în timpul jocurilor cu mingea era în mod special popular. În „Odiseea” lui Homer (sec. VIII î.Hr.), Nausicaa, fiica regelui feacilor, se joacă cu mingea împreună cu prietenele ei și toate cântă în timp ce se joacă.
În mod similar, istoricul Caristios din Pergam (sec. II î.Hr.) scria că femeile din vremea sa „cântau în timp ce se jucau cu mingea”.
Un alt tip de activitate preferată era dansul pe muzică. Dansul era considerat o formă de gimnastică benefică pentru sănătate.
Un susținător celebru al dansului ca formă de exercițiu fizic era marele filosof atenian Socrate (cca 470–399 î.Hr.). Potrivit istoricului Diogene Laerțiu (sec. III d.Hr.), „Socrate avea obiceiul de a dansa în mod regulat, crezând că un astfel de exercițiu ajută la menținerea corpului într-o formă bună”.
În afară de utilizarea muzicii în exercițiile personale, soldații se antrenau și mărșăluiau spre luptă pe sunetul trompetelor.
Nu sări peste ziua dedicată picioarelor
În lumea greacă și romană exista credința că muzica și exercițiile fizice joacă un rol esențial în formarea și dezvoltarea corpului și a sufletului.
Idealul era armonia și moderația. Trupul și sufletul trebuiau să fie echilibrate și proporționale în toate părțile lor, fără niciun exces. Prin urmare, practicarea excesivă a unui singur tip de exercițiu sau concentrarea exagerată asupra unei părți a corpului erau privite cu dezaprobare.
Medicul Galen din Pergam (129–216 d.Hr.) critica formele de exercițiu care solicitau prea mult o singură parte a corpului. El prefera jocurile cu mingea, deoarece antrenau corpul în mod echilibrat.
Și excesele în muzică — fie ascultarea în exces, fie muzica prea emoțională — erau uneori privite negativ.
De exemplu, filosoful atenian Platon (cca 428–348 î.Hr.) susținea că cea mai mare parte a muzicii ar trebui cenzurată, deoarece stârnește prea puternic pasiunile. Platon considera că doar muzica simplă și lipsită de încărcătură emoțională, ascultată cu moderație, ar trebui permisă.
Dacă anticii i-ar vedea azi pe oamenii care aleargă pe trotuare cu muzica bubuită în căști, probabil ar fi uimiți. Și, cel mai probabil, ar aproba, atât timp cât nu se face în exces.
> Citește și:
• Exerciții fizice: cele cinci tibetane
• Principiile antrenamentului sportiv
Traducere după Can’t work out without music? Neither could the ancient Greeks and Romans de Konstantine Panegyres, profesor de istorie veche și clasici la The University of Western Australia.
