TânărSă fim sănătoşi pare uneori incredibil de complicat. Există peste tot reclame şi diverşi experţi ce dau sfaturi contradictorii. Totuşi, să fii sănătos nu trebuie să fie complicat. Oamenii au fost sănătoşi şi în trecut, înainte de toate dietele şi „produsele sănătoase” ce au pus stăpânire pe societatea noastră.

 

 

Regulile nu s-au schimbat de atunci. Genetica noastră este la fel şi ceea ce a funcţionat pentru noi în trecut, poate funcţiona şi acum. Tot ce trebuie să faceţi pentru a obţine o sănătate optimă, a scădea în greutate şi a vă simţi mai bine în fiecare zi, este să urmaţi 5 reguli simple.

1. Nu consumaţi lucruri toxice pentru organism

Există foarte multe lucruri în mediul înconjurător care sunt toxice pentru corpul nostru. Având în vedere dependenţa pe care o dau unele dintre acestea, oamenii deseori le evită cu greu. Aici pot fi găsiţi suspecţii obişnuiţi: ţigările, alcoolul, abuzul de droguri. Dacă aveţi o problemă cu unul dintre aceştia, atunci dieta şi exerciţiile fizice sunt ultimele voastre griji. Alcoolul este bun dacă este consumat cu moderaţie, pentru cei ce îl suportă, însă tutunul şi abuzul de droguri sunt nocive pentru oricine.

În prezent, însă, ceea ce este mult mai frecvent întâlnit, este alimentaţia nesănătoasă, alimentele ce ne îmbolnăvesc. Dacă vreţi să aveţi o sănătate optimă, atunci trebuie să minimizaţi consumul acestor alimente. Probabil singura, cea mai eficientă schimbare pe care o puteţi face pentru a vă îmbunătăţi dieta este să eliminaţi alimentele prelucrate, ambalate. Acest lucru poate fi greu de realizat, deoarece multe dintre alimentele respective au fost modificate de aşa-numiţii ingineri alimentari pentru a ne face cât mai dependenţi posibil (1). În ceea ce priveşte ingredientele specifice, zahărul adăugat este de departe cel mai dăunător. Aici este inclusă zaharoza şi siropul de porumb bogat în fructoză. Ambele pot face ravagii asupra metabolismului vostru atunci când sunt consumate în exces. Există unii oameni care pot tolera cantităţi moderate (2).

Evitarea grâului ar putea fi de asemenea importantă. Ne referim şi la grâul integral, care poate duce la tot felul de probleme (3). Este o idee bună să evitaţi toate grăsimile care pentru a fi produse necesită substanţe chimice şi fabrici. Aici intră grăsimile trans create de om, seminţele şi uleiurile vegetale rafinate de soia, porumb şi floarea-soarelui (4, 5, 6, 7).

Concluzie: nu puteţi fi sănătoşi dacă veţi continua să consumaţi lucruri care vă îmbolnăvesc. Aici sunt incluşi suspecţii obişnuiţi ca tutunul şi alcoolul, precum şi anumite alimente şi ingrediente.

2. Ridicaţi lucruri şi faceţi mişcare

Este foarte important pentru a avea o sănătate optimă să vă folosiţi muşchii. Nu, nu mă refer la un pachet de muşchi şi la bicepşi bombaţi. Ridicarea de greutăţi şi exerciţiile fizice nu se fac doar pentru a arăta bine. Este adevărat, dacă faceţi exerciţii este aproape garantat că vă veţi îmbunătăţi înfăţişarea şi veţi fi mai atractivi pentru sexul opus.

Dar aceste beneficii sunt doar vârful aisbergului... exerciţiile fizice sunt de asemenea importante pentru ca organismul nostru, creierul şi hormonii să funcţioneze la un nivel optim. Ridicarea de greutăţi scade cantitatea de zahăr din sânge, trigliceridele, nivelul insulinei şi îmbunătăţeşte colesterolul (8, 9). De asemenea, creşte nivelul testosteronului şi al hormonilor, ambii fiind asociaţi cu bunăstarea organismului nostru (10, 11, 12). Ridicarea greutăţilor (sau alte forme de exerciţii fizice) poate ajuta la reducerea depresiei şi riscului de îmbolnăvire de anumite boli cronice, inclusiv obezitate, diabet zaharat de tip II, boli cardiovasculare, Alzheimer şi multe altele (13).

Exerciţiile fizice pot ajuta şi la pierderea grăsimii. În special dacă sunt combinate cu o dietă sănătoasă. Acest lucru se întâmplă nu doar pentru că ard caloriile, ci şi pentru că îmbunătăţesc statusul hormonal şi funcţiile corpului. Din fericire, există multe feluri de a face exerciţii fizice. Nu trebuie să le faceţi într-o sală de gimnastică. Pot fi făcute şi acasă, dacă vă uitaţi pe Google sau YouTube la  „antrenamente pentru greutatea corporală” sau ceva asemănător. Este important să ieşiţi afară să faceţi mişcare, mai ales dacă este o zi cu soare (pentru o sursă naturală de Vitamina D).

Mersul pe jos este o alegere bună, dar mult subestimată. Cheia este să alegeţi ceva ce vă place şi puteţi face pe termen lung. Dacă sunteţi ieşit complet din formă sau aveţi orice problemă medicală, atunci este o idee bună să vorbiţi cu un doctor sau cu un cadru medical calificat înainte de a începe un nou program de antrenament.

Concluzie: exerciţiile fizice nu vă fac doar să arătaţi mai bine, ci vă îmbunătăţesc statusul hormonal, vă ajută să vă simţiţi mai bine şi reduc riscul de boli.

3. Dormiţi ca un copil

Somnul este foarte important pentru starea generală de sănătate şi studiile arată că privarea de somn este corelată cu multe boli, inclusiv obezitatea şi bolile de inimă (14, 15, 16, 17). Trebuie să vă faceţi timp pentru a avea un somn bun, de calitate.

Dacă nu puteţi dormi bine dintr-un anumit motiv, mergeţi la doctor. Tulburările de somn, precum apneea de somn şi altele, sunt foarte comune şi în multe cazuri sunt uşor de tratat.

Iată câteva modalităţi eficiente de a vă îmbunătăţi somnul:
• Nu beţi cafea seara.
• Încercaţi să vă culcaţi şi să vă treziţi la ore similare în fiecare zi.
• Dormiţi în întuneric complet, fără lumină artificială.
• Micşoraţi luminile din casă cu câteva ore înainte de ora de culcare.
• Mai multe sfaturi aici http://healthysleep.med.harvard.edu/healthy/getting/overcoming/tips

Concluzie: somnul de calitate vă poate îmbunătăţi sănătatea în mult mai multe feluri decât vă puteţi imagina. Vă veţi simţi mai bine fizic şi mental şi veţi scădea riscul de a avea diferite probleme de sănătate.

4. Evitaţi stresul excesiv

Să fim sănătoşi înseamnă mai mult decât dietă, exerciţii fizice şi somn. Felul în care ne simţim şi cum gândim este de asemenea foarte important... să fim stresaţi tot timpul reprezintă reţeta pentru dezastru.

Stresul excesiv poate creşte nivelul de cortizol şi poate provoca efecte nocive asupra metabolismului. Acesta poate mări pofta pentru junk food, grăsimea în zona abdominală şi riscul de a ne îmbolnăvi de tot felul de boli (18, 19, 20). Există de asemenea, dovezi că stresul este un factor care contribuie semnificativ la depresie, care este o problemă gravă de sănătate în ziua de astăzi (21, 22). Pentru  a diminua stresul încercaţi să vă simplificaţi viaţa. Faceţi câteva exerciţii fizice, practicaţi tehnici de respiraţie profundă şi poate chiar meditaţi. Dacă pur şi simplu nu puteţi să vă descurcaţi cu greutăţile zilnice fără a deveni prea stresaţi, mergeţi la un psiholog.

Există mai multe moduri de a învăţa cum să gestionaţi stresul. Dacă veţi face acest lucru nu veţi deveni doar mai sănătoşi, ci vi se va îmbunătăţi viaţa. Trăind îngrijoraţi, neliniştiţi, nefiind niciodată relaxaţi, fără a vă simţi bine cu voi înşivă, este o mare pierdere.

Concluzie: stresul poate face ravagii asupra sănătăţii voastre, ducând la creşteri în greutate şi diferite boli. Există multe feluri de a învăţa să gestionăm stresul.


5. Hrăniţi-vă organismul cu alimente naturale


Cel mai simplu şi eficient mod de a mânca sănătos este să ne axăm doar pe alimente naturale. Alegeţi-le pe cele neprocesate, integrale, care seamănă cu felul în care arată în natură. Cel mai bine este să mâncaţi o combinaţie de produse animale şi vegetale... carne, peşte, ouă, legume, fructe, nuci, seminţe, precum şi grăsimi sănătoase, uleiuri şi produse lactate bogate în grăsimi. Dacă sunteţi sănătoşi, slabi, activi şi mâncaţi alimente integrale, carbohidraţi nerafinaţi, atunci este în regulă. Aici intră cartofii, cartofii dulci, legumele şi cerealele fără gluten ca ovăzul şi orezul.

Totuşi, dacă sunteţi supraponderali/obezi sau aţi început să suferiţi de probleme metabolice ca diabetul sau sindromul metabolic, atunci reducerea surselor majore de carbohidraţi poate duce la îmbunătăţiri vizibile (23, 24, 25). Oamenii pot adesea să piardă în greutate doar micşorând cantitatea de carbohidraţi, deoarece ei, subconştient, încep să mănânce mai puţin (26, 27).

Orice aţi face, încercaţi să alegeţi alimente integrale, neprocesate, în locul celor care au fost făcute într-o fabrică.

Trebuie să faceţi asta toată viaţa

Este important să reţineţi că „dieta” pe termen lung nu este o idee bună, pentru că nu funcţionează. De aceea, trebuie să aveţi ca obiectiv schimbarea stilului de viaţă. Să fiţi sănătoşi este un maraton, nu o cursă. Este nevoie de timp... şi trebuie să faceţi asta toată viaţa.



Traducere de Patricia David după 5-simple-rules-for-amazing-health cu acordul autorului

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.