Otrăvurile culinare

Se pare că aproape în fiecare zi aflăm despre alimente un lucru nou care ne îngrijorează. În orez se găsește arsenic. În carne se găsește escherichia coli.  Nu este însă nicio noutate faptul că ne preocupă siguranța alimentelor care ne sunt oferite.

Domnii care s-au aventurat în frizeria Sweeney Todd, în Londra secolului al XVIII-lea, au avut parte de un bărbierit mai "profund" decât au negociat. Ne rezumăm doar la a spune că nu au părăsit unitatea la fel cum au intrat. Plăcintele doamnei Lovett, după cum se spune, au beneficiat de pe urma activității realizate cu îndemânare de  Sweeney cu aparatul de ras. În timp ce bărbierul diabolic din Fleet Street este posibil să fi fost fictiv, demonul din băcănie nu era. Și unele ingrediente din produsele sale, deși nu aveau un gust la fel de prost ca cele din plăcintele doamnei Lovett, erau incontestabil mai periculoase. Berea conține un pic de stricnină. În bomboane se găseşte un strop de sulfură de mercur. Ardeiul iute are o cantitate redusă de plumb roșu!

Frederick Accum nu agreează câtuși de puțin aceste metode de a obține alimente contrafăcute. Copiii erau otrăviți cu coloranții din bomboane, mamele lor erau păcălite să cumpere pâine albită cu sulfat de aluminiu, iar tații lor consumau bere a cărui gust amar era conferit de stricnină în loc de hamei. Era timpul să pună capăt acestui lucru. Și Accum era omul potrivit să o facă. La urma urmei, el a fost un chimist consacrat care a înființat primul laborator de chimie de larg consum din Londra și și-a creat un renume, oferind publicului cursuri despre ceea ce el numea "chimie practică".

În camera din spate a magazinului  lui Accum studenții au învățat că un precipitat negru care se formează atunci când o soluție este tratată cu hidrogen sulfurat confirmă prezența plumbului și că putem detecta contaminarea cu plumb cu ajutorul culorii albastre indicatoare care rezultă din adăugarea hidroxidului de amoniu. Accum chiar a furnizat provizii pentru oamenii care au preferat să facă experimente cu substanțe chimice la domiciliu. El a produs "Lăzi pentru divertisment chimic", predecesorii seturilor moderne pentru chimie. Bănuiesc că este posibil să fi existat clienți neobișnuiți, care s-au amuzat mai puțin, deoarece siguranța nu era unul dintre punctele forte ale lui Accum. Atunci când vorbim despre proprietatea de a străluci în întuneric a fosforului galben inclus în lădiță, el a explicat că "atunci când îl aplicăm pe față, având totodată grijă să închidem ochii, aspectul este cel unul dintre cele mai hidoase și înspăimântătoare." Într-adevăr. Posibil înspăimântător permanent. Fosforul galben este inflamabil și extrem de toxic.

Printre clienții lui Accum se aflau și câteva persoane bogate cu tendință de socializare, care erau preocupate de calitatea alimentelor, iar chimistul a confirmat multe dintre temerile acestora. Murăturile s-au dovedit a fi "mai ecologice" cu ajutorul compușilor de cupru, bomboanele erau colorate cu oxid de plumb roșu, iar gustul de oțet a fost întețit cu acid sulfuric. Ceva trebuia făcut, a decis Accum. Prin urmare, în 1820 a publicat binecunoscuta sa carte intitulată  "Un tratat despre falsificarea alimentelor și otrăvurile culinare", fermecător subintitulat "Moartea din băuturile răcoritoare". A fost prima demascare scrisă vreodată despre practicile respingătoare utilizate de unii producători de produse alimentare, iar prima încercare sistematică de a stârni conștiința publicului cu privire la siguranța aprovizionării cu alimente.

Chimistul nu a ascuns nimic. Pe lângă faptul că Accum descrie practicile odioase, el indică de asemenea vinovații. O adevărată nenorocire pentru comerciantul care și-a colorat dulciurile cu arsenit de cupru, care a "înmulțit" ceaiul sub formă de pulbere cu un amestec de ferocianură ferică, acetat de cupru și balegă de oaie sau care a momit copiii cu gemuri vopsite cu săruri de plumb. Brutarii care au adăugat alabastru în făină pentru a crește greutatea franzelei, au simțit de asemenea mânia lui Accum, însă cei care au fraudat berea, au fost cel mai adesea atacați. Adăugarea de sulfat de fier, alaun și sare pentru a conferii berii un "cap de conopidă" bun, era des întâlnită la acea vreme. La fel de cunoscută era utilizarea unui extract din Anarmita cocculus, o plantă din  sud-estul Asiei, pentru a conferi un gust amar. La urma urmei, era mai ieftină decât hameiul. Desigur, faptul că acesta ar putea ucide un consumator nu era  niciun motiv de îngrijorare. Numele său i-a fost conferit datorită utilizării sale de către nativii din Asia de Sud-Est pentru a paraliza peștele. Picrotoxina, un compus similar cu curara, paralizează sistemul nervos, peștii fiind astfel ușor de cules din apă.

Aceste practici erau desigur ilegale, dar așa cum a subliniat Accum, legea nu a fost greu de evitat. El a descris modul în care ingredientele interzise au dispărut din anumite locuri, doar pentru a apărea în buzunarele supradimensionate ale paltoanelor speciale purtate de către producători în zilele în care se fabrică berea. În timp ce Accum a atacat fără milă adulterii alimentelor, el a batjocorit, de asemenea,  autoritățile care au permis compromiterea bunăstării publicului în acest mod. "Persoana care jefuiește un  individ cu câțiva șilingi pe autostradă este condamnată la moarte, dar cea distribuie întregii comunități o otravă care acționează lent scapă nepedepsită," a declarat el. Așa cum era de așteptat, Accum și-a făcut mulți dușmani în sectorul alimentar care și-au dorit să se răzbune. Într-o zi însă, când un bibliotecar de la renumitul Institut Regal, unde Accum fusese cândva asistentul lui Sir Humphrey Davy, l-a văzut rupând pagini dintr-o carte în loc să ia notițe, dușmanii au avut șansa să o facă. Problema a fost adusă în atenția poliției, Accum a fost acuzat de jaf și eliberat pe cauțiune. Aruncat în dizgrație, el a fugit din Anglia îndreptându-se spre țara sa natală Germania și criminalii alimentelor au revenit la adăugarea de cretă în lapte și înlocuirea cafelei cu morcovi arși, mazăre neagră uscată și pulbere de cicoare.

Dar bazele pentru o mișcare împotriva falsificatorilor culinari fuseseră întemeiate. În 1860, a fost adoptat primul act normativ de falsificare a alimentelor, îngreunând activitatea  comercianților care au riscat sănătatea publică. Acest lucru s-a datorat în mare parte activității Dr.-ului Arthur Hassal, un medic din Londra, care a militat pentru această cauza după ce Accum s-a întors înapoi în Germania. Hassal a fost primul care a demonstrat că o simplă examinare la microscop a relevat prezența  cicorii în cafea. Având apetitul stimulat de acest succes, medicul s-a transformat în chimist și a început o investigație chimică completă în ceea ce privește oferta de  alimente, colectând mii de probe pentru analiză. La  fel ca și Accum, el a constatat că falsificarea era constantă, nu era o excepție. Frunzele de ceai folosite erau revitalizate prin colorarea lor cu indigo, berea diluată era aromată cu pelin, și plăcintele cu carne erau "împrospătate" cu oxid de fier. Hassal nu a analizat niciodată  calitatea cărnii care era folosită pentru aceste plăcinte, dar spațiile de depozitare s-au dovedit frecvent invadate de șobolani, unele fără îndoială, sporind conținutul de proteine al produsului. Cu toate acestea, sperăm că nu erau la fel de neplăcute ca plăcintele mitice ale doamnei Lovett. Și ne facem probleme datorită prezenței aspartamului în băuturile noastre răcoritoare.