În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, medicul Henry Beecher a observat că unii dintre soldații săi răniți pe câmpul de luptă nu aveau nevoie de analgezice puternice pentru a-și gestiona durerea. În unele cazuri, rănile erau atât de grave, încât implicau pierderea unei părți dintr-un membru.
Avea loc un fenomen cu adevărat remarcabil: efectele fricii, stresului și emoției asupra creierului blocau durerea. Dar cum funcționează acest mecanism? Și cum îl putem folosi în avantajul nostru?
Cu toții ne confruntăm uneori cu durerea. Arsurile cauzate de indigestie, grimasa provocată de opărirea cu apa fierbinte. Durerea ascuțită a unei tăieturi la deget.
Dar, în ciuda caracterului său neplăcut, durerea are un scop esențial, menit să protejeze corpul, nu să-l vatăme.
Un concept fundamental pe care trebuie să-l înțelegem este că nu detectezi durerea; durerea este o senzație. O senzație creată de creier, pe baza informațiilor primite de la nenumărații neuroni (celule nervoase) care deservesc pielea.
Acești neuroni specializați se numesc nociceptori – ei detectează stimuli care sunt nocivi sau potențial dăunători pentru corp. Această stimulare poate varia de la o tăietură sau o strivire, până la temperaturi extrem de ridicate sau scăzute.
Așadar, dacă atingi un fier de călcat încins sau calci pe un cui ascuțit, reacția corectă este să-ți retragi mâna sau piciorul. Creierul răspunde la durere prin inițierea contracțiilor musculare în braț sau picior. Astfel, se previne producerea unor daune suplimentare.
Fluxul de informații care se propagă de-a lungul neuronilor în succesiune este transmis sub forma unor curenți electrici numiți „potențial de acțiune”. Încep la nivelul pielii, parcurg traseele nervoase și ajung în măduva spinării. Când informația ajunge în partea superioară a creierului – cortexul cerebral – se generează senzația de durere.
Blocarea semnalelor durerii
Multe variabile pot interfera cu această transmitere a informației; nu percepem durerea dacă traseul către cortex este blocat. Luați, de exemplu, utilizarea anestezicelor.
Anestezicele locale sunt injectate direct în piele pentru a dezactiva nociceptorii (precum lidocaina) – de pildă, în unitățile medicale de urgență, pentru a coase o rană.
Alte substanțe induc pierderea conștienței – acestea sunt anestezice generale, folosite în intervenții chirurgicale mai ample.
Durerea este, de asemenea, o experiență foarte variabilă. În mod obișnuit, li se cere pacienților să își evalueze durerea pe o scară de la zero la zece. Ceea ce o persoană consideră a fi o durere de cinci din zece, altcineva ar putea percepe ca șapte, iar altcineva ca doi.
Există pacienți care se nasc fără capacitatea de a simți durerea; această afecțiune rară se numește „analgezie congenitală”. Poate părea un avantaj, dar în realitate este exact opusul. Acești indivizi nu sunt conștienți atunci când corpul lor este rănit și pot suferi leziuni mai grave sau le pot ignora complet, suportând apoi consecințele.
Cum să-ți păcălești creierul
Ce este extraordinar e că toți avem o abilitate înnăscută de a ne controla nivelul durerii. De fapt, un analgezic natural se află chiar în interiorul sistemului nostru nervos.
Secretul se află într-o structură situată chiar în centrul creierului: substanța cenușie periacveductală (SCP). Această regiune mică, în formă de inimă, conține neuroni al căror rol este de a modifica semnalele de durere care ajung la cortexul cerebral. Astfel, ea poate atenua durerea care altfel ar fi resimțită.
Să luăm ca exemplu un caz extrem: câmpul de luptă. Aici, perceperea durerii ar putea fi mai degrabă un obstacol decât un ajutor. Ea ar putea împiedica un soldat să fugă sau să-și ajute camarazii. Prin blocarea temporară a durerii, soldatul devine capabil să scape dintr-un mediu periculos și să caute adăpost.
Însă ne întâlnim cu acest mecanism și în viața de zi cu zi. Ți s-a întâmplat vreodată să ridici ceva din bucătărie și abia după o clipă să-ți dai seama cât de fierbinte este? Uneori, acel vas termorezistent sau tigaie ajunge pe podea, dar alteori reușim să-l ținem suficient de mult cât să-l punem pe aragaz. Această acțiune poate fi susținută de SCP, care oprește temporar senzația de a ține ceva prea fierbinte, suficient cât să prevenim scăparea lui.
Substanțele care generează acest efect se numesc encefaline. Ele sunt produse în mai multe regiuni ale creierului (inclusiv SCP) și în măduva spinării și pot avea efecte similare cu ale unor analgezice puternice precum morfina. De asemenea, se pare că durerile cronice sau de lungă durată – care sunt persistente și inutile pentru corp – ar putea apărea ca urmare a unor anomalii în acest sistem natural de analgezie.
Așadar, apare întrebarea: cum am putea controla propriul sistem nervos pentru a produce un efect analgezic?
Există tot mai multe dovezi care sugerează că eliberarea de encefaline analgezice poate fi intensificată prin diverse metode.
Exercițiul fizic este un exemplu – un motiv pentru care exercițiile prescrise pot face minuni în cazul durerilor (precum durerile de spate), în locul administrării de paracetamol.
În plus, situațiile stresante, alimentația și activitatea sexuală pot influența și ele activitatea encefalinelor și a altor compuși înrudiți.
Deci, cum putem proceda? Să ne apucăm de antrenamente de forță sau rezistență? Să ne reducem nivelul de stres? Mâncare bună? Sex de calitate? Deși e nevoie de mai multă cercetare pentru a clarifica rolul acestor opțiuni în gestionarea durerii, beneficiile lor ar putea fi mai mari decât credeam.
Durerea rămâne o experiență complexă, încă puțin înțeleasă, dar viitorul este promițător. Recent, FDA (Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA) a aprobat utilizarea unui nou medicament – journavx – pentru gestionarea durerii acute.
Acesta funcționează prin dezactivarea nociceptorilor din sistemul nervos periferic, împiedicând astfel semnalele durerii să ajungă la creier. Aceasta reprezintă o posibilă descoperire importantă într-o lume dependentă de medicamente opioide, precum morfina și fentanilul.
Dezvoltarea unor noi tratamente analgezice se bazează pe activitatea cercetătorilor în domeniul durerii, care încearcă să descifreze circuitele neuronale complexe și funcțiile acestora. Nu e deloc o sarcină ușoară. Dar, explorând știința modului în care corpurile noastre generează și suprimă durerea, putem spera să înțelegem cum pot ele însele să devină proprii vindecători.
Traducere după How the brain can miraculously switch off pain, de Dan Baumgardt, lector la Școala de fiziologie, farmacologie și neuroștiințe, Universitatea Bristol.
