În urmă cu câteva luni am scris un articol în care vorbeam despre beneficiile mersului pe jos, dincolo de beneficiile de sănătate.

Recent mi-a atras atenția un studiu care vorbește despre cum mersul pe jos ajută în reducerea frecvenței durerilor de spate, precum și a intensității acestei dureri.

Ca om trecut de 40 de ani, m-am lovit de episoade de durere de spate, exact în zona lombară, care pare a fi zona cea mai solicitată și cu cele mai multe probleme de sănătate. 

Deși toate regiunile coloanei vertebrale pot necesita intervenții chirurgicale, zona lombară este cea mai vizată, din cauza stresului mecanic și greutății pe care o suportă această regiune. De exemplu, herniile de disc lombare și stenoza spinală lombară sunt două afecțiuni comune care pot necesita intervenții chirurgicale. 

Durerea lombară este una dintre cele mai comune afecțiuni, afectând până la 80% dintre oameni la un moment dat în viață.

Studiul menționat, publicat în The Lancet,  arată că după ce au urmat un program care a constat 5 sesiuni de mers pe jos săptămânal, de circa 30 de minute / sesiune, pentru o perioadă de 6 luni, participanții la studiu au constatat de o reducere de 28% sub aspectul unei dureri de spate limitatoare a derulării activităților zilnice, precum și o reducere cu 43% a cazurilor care au necesitat apelarea la un doctor. Reducerile menționate sunt, desigur, în raport cu un grup de control, care nu a urmat programul de mers pe jos indicat.

Mai mult, în cadrul grupului de participanți la studiu care au urmat programul de mers pe jos, media zilelor fără dureri de spate a fost de 208 zile, comparativ cu doar 112 zile, în cazul grupului de control.

Pe lângă mersul pe jos în sine, participanții la studiu au fost consiliați în cadrul a șase ședințe de fizioterapeuți, care au dezvoltat programe personalizate pentru fiecare participant. Aceste sesiuni de consiliere au avut și scopul de a-i face pe participanții la studiu să înțeleagă mai bine durerea și frica ce apare în legătură cu exercițiile fizice.

La studiu au participat 701 persoane, în majoritate femei cu vârste între 43 și 66 de ani.

În ce fel ajută mersul pe jos când vorbim despre durerea de spate în zona lombară?

Deși cercetătorii nu au răspuns definitiv pe acest subiect, sunt câteva ipoteze de bun-simț care pot explica în bună parte rezultatele studiului.

În primul rând, chiar dacă presupune un efort minim, mersul pe jos stimulează musculatura și întreaga structură a spatelui, ceea ce, în final, duce la un spate tonifiat, care preia din presiunea pe coloana vertebrală.

Pe de altă parte, mersul pe jos este asociat cu relaxarea și eliminarea stresului, care sunt corelate cu eliberarea de endorfine, care blochează semnalele care semnalează durerea către creier.

Deși pare că mașina este cel mai bun prieten al omului, dacă ne gândim la efectele pe termen lung asupra sănătății, cu certitudine mersul pe jos vine cu multiple beneficii, pe lângă reducerea episoadelor de durere de spate putând adăuga: o mai bună sănătate a sistemului cardio-vascular și un somn de mai bună calitate.

Inspirat de Walking can prevent low back pain
Credit imagine: adaptare după Pexels.

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.