MatrixAu fost cândva orbi, însă acum pot vedea. Ceea ce ridică următoarea întrebare: ce văd, mai exact, oamenii pentru prima dată atunci când îşi recapătă vederea? Adesea, este înfricoşător. Citiţi mai multe despre ceea ce experţii numesc ”agnozie vizuală”.

 

 

 

Ce se întâmplă atunci când oamenii privesc pentru prima dată cu adevărat lumea? În general, nu ştim. Sunt mult prea mici pentru a ne spune ce le trece prin cap. La vârsta la care copiii sunt suficient de mari încât să exprime ceea ce văd, aceştia nu-şi amintesc cum arăta lumea în primele săptămâni de viaţă. Există totuşi ocazii speciale când şi adulţii văd pentru prima dată. În mare parte, ceea ce văd ei este un haos total. Adesea, asta provoacă multe prejudicii emoţionale.

Unul dintre primele cazuri cunoscute de recăpătare a vederii este cel al unui bărbat care la vârsta de 50 de ani a suferit o operaţie de cataractă şi şi-a recuperat văzul. La puţin timp după asta, şi-a dorit să nu fi făcut-o. Acest fapt este întâlnit la mulţi oameni care îşi recapătă vederea. Spre deosebire de bebeluşi, de care avem grijă, ale căror creiere sunt pregătite să înveţe şi care nu au altă opţiune decât să înveţe, oamenilor orbi li se cere să înlocuiască un sistem senzorial familiar şi de încredere care îi ghidează prin lume cu unul necunoscut care nu face nimic altceva decât să-i deruteze. Câteodată, efortul asimilării este prea mare. Ca mulţi alţi pacienţi, bărbatul îşi închidea ochii şi se prefăcea că e încă orb atunci când situaţia devenea copleşitoare. A devenit deprimat şi a murit de pneumonie la scurt timp după operaţie. Cu toate că văzuse lumea cu ochii săi, el şi-a păstrat ”orbirea mintală” sau ceea ce experţii numesc ”agnozie vizuală”.

Pentru ca cineva să vadă un obiect, este necesar ca ochiul să-l repereze, dar şi creierul trebuie să-l recunoască. Acest proces necesită atât exerciţiu, cât şi o anumită abilitate fizică a creierului. Pacienţii cu agnozie au suferit în general leziuni cerebrale şi şi-au pierdut abilitatea de a înţelege ceea ce văd – ei văd un obiect pătrăţos cu un cerc maro deasupra şi cu o buclă într-o parte, dar nu înţeleg că privesc, de fapt, o ceaşcă de cafea. Există doar forme. Cei care au fost orbi majoritatea vieţii ”se trezesc” cu un anumit nivel de agnozie vizuală.

Distanţa spaţială este adesea problema principală de care se lovesc aceştia. Un bărbat a văzut cum oamenii care se îndepărtau de el se micşorau în mod inexplicabil. Un altul practica recunoaşterea spaţială mergând pe un câmp şi aruncându-şi gheata cât de departe putea. Îşi întindea mâna ca să o prindă şi, dacă nu ajungea la ea, făcea un pas în faţă înainte să încerce din nou.



Un alt domeniu pe care mulţi oameni care tocmai şi-au recăpătat vederea îl găsesc inexplicabil este cel al picturilor şi al altor reprezentări vizuale. Ei pot înţelege obiectele reale, dar nu şi pe cele pictate. Atunci când înţeleg în sfârşit ce vor să reprezinte picturile, umbrele menite să definească spaţiul şi să dea formă arată pentru ei ca nişte simple urme negre din cadrul picturii. Ceea ce şi sunt, de fapt. Lucrul care le permite celor care văd să considere aceste pete de vopsea drept umbre şi nu doar forme sau culori este doar o ”lene” vizuală voluntară.

Dacă noi, cei care vedem, dezvoltăm o anumită familiaritate în ceea ce priveşte feţele sau expresiile faciale în anumite momente ale vieţii, cei care sunt privaţi de contactul uman sau de experienţa expresiilor faciale schimbătoare au adesea probleme în a descifra expresiile faciale de-a lungul întregii vieţi, oamenii care au fost orbi sunt adesea ”orbi în domeniul feţelor”, adică incapabili să descifreze emoţiile pornind de la expresiile faciale. Unii au chiar probleme în a distinge feţele masculine de cele feminine.

Ceea ce nu înseamnă că aceşti oameni pornesc întotdeauna de la zero din punct de vedere vizual. S-a demonstrat că atunci când orbii citesc în limbajul Braille, cortexul vizual se activează. Ei ”văd” pur şi simplu cu creierul, nu cu ochii. Operaţiile suferite de copii sunt deosebit de reuşite. Un doctor a fost surprins să afle că un copil de 10 ani avea o coordonare suficient de bună încât să prindă mingi de hârtie aruncate spre el la doar câteva săptămâni după operaţie şi că recunoştea personalul medical după înfăţişare. Cei tineri asimilează lumea foarte rapid.

Un caz faimos este cel al unui bărbat care şi-a recăpătat vederea după ce fusese un orb ”funcţional” încă de la vârsta de 10 luni (era capabil să indice obiectele strălucitoare, dar nimic mai mult). Acesta lucrase cu maşinării şi mecanisme şi a reuşit să indice ora folosind ceasul din camera sa de spital la scurt timp după ce şi-a revenit după operaţie. Formele, chiar dacă erau necunoscute pentru ochii lui, aveau sens pentru creierul acestuia. El a reuşit să se descurce singur prin cameră, asociind ceea ce vedea cu distanţele parcurse înainte de operaţie.

Atunci când psihologii l-au rugat să deseneze ceea ce vedea, începând cu oameni, casa lui şi un autobuz, desenele lui au fost cu adevărat extraordinare. Ele începeau prin a fi simple forme. Casele erau nişte pătrate perfecte cu ferestre pătrate şi cu o uşă dreptunghiulară – exact aşa cum ar desena un copil o casă. Autobuzele erau asemănătoare, fiind formate din pătrate şi cercuri. Pe măsură ce completa desenul, el adăuga mai multe detalii designului autobuzului, inclusiv textul de pe semnele acestuia , însă uita să adauge conturul autobuzului, astfel că roţile şi geamurile păreau să plutească. Acesta poate desena şi oameni, într-un mod simbolic – două braţe, două picioare şi un cap cu toate trăsăturile. Atunci când i s-a cerut să deseneze un elefant, bărbatul a desenat o mâzgălitură gri cu patru picioare şi cu nişte tuburi drept cap şi coadă. Dacă nu putea reprezenta obiectul folosind forme sau trăsături despre care el ştia că trebuie să se afle acolo, nu putea să le recreeze.

A învăţa să vezi este, în multe feluri, acelaşi lucru cu a învăţa să citeşti. Este un proces complex care cere timp, exerciţiu şi abilitate mintală, însă este, de asemenea, un proces care funcţionează într-un singur sens. La un moment dat ne pierdem abilitatea de a ne uita la un semn de ”stop” fără să citim automat cuvântul ”stop” – fără să înţelegem că acel cuvânt scris este ”imaginabil”. Ideea de a nu înţelege că un semn de oprire este doar un semn sau că este un obiect solid aşezat în faţa unui lucru şi în spatele altuia, aparţine unui trecut prea îndepărtat. Trebuie să ne uităm la alţii pentru a înţelege cum arată lumea înainte să asociem ”aspectul” cu lumea.



Traducere de Ana Dumitrache după the-world-that-only-formerly-blind-people-can-see.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.