Sforăitul este adesea tratat cu superficialitate, fie ca o trăsătură inofensivă, fie ca pretext de glume la ora de culcare, însă poate semnala probleme mai profunde, care depășesc simpla neplăcere acustică.
Sforăitul apare atunci când fluxul de aer determină vibrarea țesuturilor moi din căile respiratorii superioare în timpul somnului. Poate fi cauzat de ceva minor, cum ar fi un nas înfundat, dar poate indica și probleme mai grave, precum apneea obstructivă în somn. Această afecțiune este asociată cu un risc crescut de accident vascular cerebral și boli de inimă, afectarea gândirii și o oboseală persistentă pe parcursul zilei.
Pentru partenerii care împart același pat (sforăitul afectează aproximativ 40% dintre bărbați și 24% dintre femei), zgomotul constant al fluxului de aer poate duce la somn fragmentat, afectând starea de spirit, productivitatea și bunăstarea emoțională.
A trata sforăitul nu înseamnă doar a restabili liniștea, ci și a îmbunătăți sănătatea. Înțelegerea anatomiei implicate deschide calea către soluții eficiente și neinvazive.
Nasul
Problema începe adesea la nivelul nasului. Când respirația nazală este împiedicată de alergii, polipi sau un sept deviat, organismul trece la respirația pe gură. Aceasta crește turbulența fluxului de aer, deoarece ocolește cornetele nazale – oase acoperite cu țesut moale care reglează în mod normal fluxul de aer.
Spălăturile nazale saline și spray-urile pot ajuta la curățarea alergenilor și mucusului, favorizând un flux de aer lin. Iar dispozitivele mecanice, precum benzile nazale sau dilatatoarele pentru nări, lărgesc deschiderea nazală și încurajează respirația pe nas. Chiar și simplul exercițiu de a practica respirația nazală în timpul zilei poate reduce sforăitul.
Maxilarul
Un maxilar inferior poziționat prea în spate – din cauze genetice sau în urma unei leziuni – poate face ca limba să cadă înapoi în timpul somnului și să blocheze căile respiratorii. Dacă și gura rămâne deschisă, se perturbă echilibrul dintre spațiul din cavitatea bucală și țesuturile moi înconjurătoare, ceea ce crește probabilitatea sforăitului.
Dormitul pe o parte contracarează această prăbușire gravitațională, iar „dispozitivele de avansare mandibulară” repoziționează ușor maxilarul înainte, mărind mecanic spațiul din spatele limbii – așa-numita cale respiratorie retroglosală.
Pentru respirația cronică pe gură, lipirea ușoară a buzelor cu bandă hipoalergenică poate încuraja respirația nazală și stabiliza maxilarul, atunci când este folosită în siguranță.
Limba
Limba nu este un pasager pasiv în timpul somnului. Pe măsură ce intrăm în somnul profund, mușchii care o mențin în poziție se relaxează. La persoanele cu o limbă mare, mușchi linguali slabi sau un fren lingual lax (face legătura între limbă și planșeul sublingual), limba poate cădea înapoi și bloca parțial căile respiratorii. Acest lucru îngustează pasajul aerian, determinând aerul să treacă mai rapid și accentuând vibrațiile care duc la sforăit.
Exercițiile țintite pot îmbunătăți forța și controlul limbii, reducând acest efect. Un astfel de exercițiu se numește „flotări cu limba”: limba se apasă pe cerul gurii și se menține acolo câteva secunde, apoi se relaxează.
Un alt exercițiu presupune scoaterea limbii cât mai mult posibil și mișcarea ei în toate direcțiile – în sus, în jos, lateral – pentru a-i crește flexibilitatea și tonusul. Pentru cei predispuși la respirația pe gură, lipirea gurii poate contribui și ea la menținerea limbii în poziția sa naturală, împiedicând-o să cadă înapoi.
Palatul moale
Chiar în spatele gurii se află palatul moale – o porțiune flexibilă și musculară care continuă din acoperișul dur al gurii și se termină în omuleț (acea structură mică, adesea caricaturizată în desenele animate când un personaj țipă sau sforăie).
Aceste țesuturi moi ajută la controlul fluxului de aer și previn urcarea alimentelor sau a lichidelor în nas în timpul înghițirii. Dar în timpul somnului – mai ales în faza REM – mușchii gâtului care ridică aceste structuri se relaxează. La unii oameni, acest lucru face ca palatul moale să vibreze sau să se lase în căile respiratorii, îngreunând respirația și făcând-o zgomotoasă.
Un palat moale alungit sau un omuleț mărit poate agrava problema. Totuși, exercițiile care întăresc mușchii din această zonă pot preveni colapsul lor în somn. Cântatul – mai ales folosind sunetele „la” și „ka” – este o metodă simplă și eficientă pentru a stimula acești mușchi.
Suflarea baloanelor este o altă tehnică utilă, deoarece rezistența necesară pentru a umfla un balon întărește mușchii palatului și ai gâtului. O abordare și mai simplă constă în simularea mișcărilor de mestecare, în timp ce limba este apăsată pe cerul gurii – exercițiu care activează și fortifică mușchii locali.
Faringele
Mai adânc se află faringele – un canal muscular care leagă cavitățile nazală și bucală de laringe și esofag. Spre deosebire de cavitatea nazală, care este osoasă, faringele este un tub flexibil. Pereții săi sunt căptușiți cu țesuturi moi, precum amigdalele și vegetațiile adenoide, care – când sunt mărite – creează blocaje.
Mușchii gâtului mențin căile respiratorii deschise în timpul stării de veghe, dar se relaxează în somn. Odată cu înaintarea în vârstă sau după consumul de alcool ori sedative, acești mușchi pot deveni mai slabi.
La persoanele supraponderale, grăsimea în exces din zona gâtului poate exercita presiune externă asupra căilor respiratorii, mai ales în poziție culcată. Exercițiile specifice de respirație și vocalizare pot ajuta la întărirea acestor mușchi pentru a preveni colapsul căilor respiratorii.
Nu trebuie să fie așa
Pentru mulți, sforăitul este coloana sonoră a somnului, dar nu trebuie să fie norma.
Sub zgomotul nocturn se află o anatomie fascinantă, care, odată înțeleasă, oferă soluții simple și eficiente.
De la întărirea mușchilor „somnoroși” la reglarea modului în care respirăm, drumul către nopți mai liniștite nu presupune neapărat operații sau aparate. Uneori e suficient să schimbi poziția de dormit, să folosești un spray salin sau chiar să sufli într-un balon. Așa că, dacă visezi la o noapte liniștită, începe prin a-ți cunoaște mai bine căile respiratorii.
Traducere după Anatomical solutions for snoring de Michelle Spear, profesor de anatomie, University of Bristol.
