Caricatură sughiţToţi am trecut prin asta... Sughiţul, nimic mai banal. De la copilul abia născut la pensionarul jucător de şah, cu toţi sunt pradă sughiţului. Dar care este mecanismul producerii sughiţului? Ce îl provoacă şi cum scăpăm de el? Chiar funcţionează remediile vehiculate în popor, gen băutul apei ori sperierea celui ce sughiţă?

 


CONŢINUTUL ARTICOLULUI


Ce este sughiţul?
Ce declanşează sughiţul?
Cum funcţionează sughiţul?
Cum scăpăm de sughiţ?
Bibliografie


 

Ce este sughiţul?

Sughiţul este rezultatul contracţiei bruşte şi convulsive a diafragmei - muşchi ce separă toracele de abdomen şi joacă un rol esenţial în procesul respiraţiei. Contracţia diafragmei este însoţită de un zgomot nearticulat, provocat de trecerea aerului prin glotă.

 

Diafragmă
credit: ADAM Inc

 

Ce declanşează sughiţul?

Sunt mai multe motive care duc la declanşarea sughiţului. De multe ori sughiţul este asociat unor alte boli. Dar sughiţul normal, care durează câteva minute, are cauze ca:

- mâncatul prea repede;
- expansiunea stomacului cauzată de prea multă mâncare ingerată în scurt timp;
- mâncare condimentată ori foarte fierbinte ori foarte rece;
- băutul unor lichide fierbinţi ori foarte reci (o bere rece, pe lângă beneficiile incontestabile Laughing, unora le provoacă şi acest "incident" al sughiţului...);
- urcarea acidului gastric din stomac în esofag (tubul ce leagă gura de stomac);
- iritarea nervului frenic (nervul frenic - ori nervul diafragmei - are rolul de a inerva diafragma şi asigură controlul respiraţiei) etc.

 

 

Cum funcţionează sughiţul?

Din punct de vedere al procesului fiziologic ce se desfăşoară atunci când sughiţăm, lucrurile nu sunt complet lămurite de către medici, dar se cunoaşte că este un proces complex, care angrenează mai multe părţi ale corpului. Pe timpul unui sughiţ, muşchiul diafragmei, cât şi alţi muşchi implicaţi în inspiraţie (muşchii intercostali, muşchii gâtului, etc.) sunt supuşi unei contracţii puternice şi bruşte, în vreme ce muşchii implicaţi în expiraţie sunt blocaţi. Sughiţul este însoţit şi de alte acte reflex ca: blocarea glotei (deschizătura laringelui ce serveşte la emisiunea sunetelor vocale), ridicarea uşoară a părţii din spate a limbii ori încetinirea ritmului inimii.

 

Diafragmă
credit: ADAM Inc

 

Cercetătorii sunt de opinie că trebuie să existe în creier un centru generator al sughiţului, bazându-se atât pe elementele arătate în paragraful anterior, cât şi pe ritmicitatea sughiţului. Pentru că semnalul generator al sughiţului survine rar, trebuie că acest semnal este emis numai în anumite condiţii (care nu sunt complet elucidate încă).

Cum scăpăm de sughiţ?

Sunt mai multe soluţii "generate" de înţelepciunea populară pentru a scăpa de sughiţ:
- ţinerea respiraţiei pentru câteva zeci de secunde;
- respiraţia rapidă pentru câteva secunde;
- băutul unei cane cu apă;
- sperierea celui ce sughiţă;
- strângerea în braţe cu putere moderată a "pacientului";
- îngurgitarea unei linguriţe de zahăr
.

Care metodă funcţionează dintre acestea? Poate toate, poate niciuna. Cum mecanismul declanşării sughiţului este încă incomplet cunoscut, nu există nici o soluţie sigură. Dar, din experienţă proprie, sunt de luat în seamă toate, cu precădere ultima - înghiţirea unei linguriţe cu zahăr fără a-l "topi" în salivă - care este recomandată şi de unii medici.


Interesat de astfel de articole?
Mergi atunci la categoria ŞTIINŢA PE SCURT - CORPUL OMENESC

 

 

BIBLIOGRAFIE:
factoidz.com/what-causes-hiccups-the-physiology-of-hiccuping/
scientificamerican.com/article.cfm?id=what-causes-hiccups&print=true
livescience.com/mysteries/061206_hiccup_cause.html

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.