Mirosul este rezultatul întâlnirii dintre molecule ale unei substanţe şi celule specializate ale nasului. Moleculele de miros sunt purtate prin aer în toate direcţiile, iar atunci când ajung la nas declanşează senzaţia de miros. O singură moleculă amestecată într-un milion de molecule de aer, fără miros, poate da naştere senzaţiei de miros. Nasul omenesc poate face diferenţa între 10000 de tipuri de mirosuri. Câinele are capacitatea de a detecta mirosuri care sunt de 10000 de ori mai slabe decât cele pe care le putem distinge noi oamenii.
Epiteliul olfactiv, cel care este responsabil pentru detecţia mirosului, este constituit din peste 25 de milioane de celule receptoare ale mirosului, celulele olfactive. Fiecare dintre celulele receptoare are până la 25 de cili, care au rolul de a agăţa moleculele de miros şi a transmite informaţia mai departe către creier.
Partea creierului care procesează mirosul este foarte aproape de partea care este responsabilă cu memoria şi emoţiile. Acesta este motivul principal pentru care ni se întâmplă adesea să simţim un anume miros şi să legăm acest miros de o anume amintire.
Până la vârsta de 20 de ani pierdem aproximativ 20% din capacitatea de a mirosi. Până la 60 de ani, pierdem aproape 60% din această abilitate.
