Oamenii primitivi au "văzut" gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee
Lumina strălucitoare a găurii negre supermasive din centrul galaxiei noastre s-ar fi putut să fi izbucnit pe cer acum 2 milioane de ani, cam pe vremea când strămoşii noştri deprindeau mersul biped.
Copilul nou-născut
Nou-născuţii vin pe lume cu programe înnăscute care îi ajută să se adapteze la necesităţile existenţei de copil. De exemplu, viaţa fiecărui copil este salvată de multe ori de reflexul faringian (de vomă). Acest reflex este o reacţie asemănătoare vomării (peristaltismul invers) care apare automat atunci când o substanţă ameninţă să coboare din trahee în plămâni, în loc să treacă prin esofag şi apoi în stomac.
5 motive pentru care dietele vegane sunt o idee proastă
Nu există un mod corect de a mânca, valabil pentru toţi. Suntem diferiţi şi ceea ce funcţionează pentru o persoană, poate să nu funcţioneze pentru alta. Eu personal susţin consumul de carne, dar şi de vegetale şi cred că există o mulţime de dovezi că acesta este un mod rezonabil de a mânca.
Soia este dăunătoare sau benefică pentru noi?
Soia este cu siguranţă unul dintre cele mai controversate alimente din lume. În funcţie de persoana pe care o întrebi, ea ori este un aliment minunat, ori o otravă ce perturbă hormonii. Aşa cum se întâmplă cu cele mai multe lucruri din nutriţie, există argumente de ambele părţi.
Alma descoperă un "cocon" fierbinte în jurul unei protostele
O echipă internațională de cercetători condusă de Takeshi Sakai de la Universitatea de Electro-Comunicații din Japonia a observat norul interstelar întunecat G34.43+00.24 MM3 din constelația Aquila (Vulturul) cu ALMA (Atacama Large Milimeter Array) și a descoperit o stea în formare înconjurată de un nor cald de dimensiuni mari.
Societatea viitorului ar putea fi una lipsită de fărădelegi?
Un grup de cercetători de la University of Zürich, neuroeconomiştii Christian C. Ruff, Giuseppe Ugazio şi Ernst Fehr, au reuşit să descopere o zonă din creier care controlează conformarea la normele sociale, şi anume laterala dreaptă a cortexului prefrontal.
Poţi fi într-adevăr alergic la exerciţiile fizice? Da. Şi sună îngrozitor.
Te mănâncă foarte tare pielea atunci când alergi, mergi pe bicicletă sau ridici greutăţi? Dacă da, ai putea suferi de o alergie care-ţi provoacă mâncărimi atunci când faci exerciţii fizice. Cea mai tare alergie din lume? Sigur, poate – asta dacă nu ai forma care face un iad chiar şi din urcatul scărilor.
Este „efectul Florida” real?
Efectul Florida este unul dintre cele mai timpurii şi puternice exemple de „priming”. Primingul înseamnă, în termeni psihologici, folosirea factorilor de fundal pentru a-i induce cuiva o stare psihologică ce-i afectează acţiunile, fără ca persoana să fie conştientă de asta.
Genele noastre răspund pozitiv la tipul potrivit de fericire
Tipul potrivit de fericire nu este doar un sentiment minunat, el aduce de asemenea beneficii organismului, până la nivelul "instrucţiunilor" genetice înscrise în codul ADN. Un studiu recent sugerează că genele noastre răspund pozitiv la tipul potrivit de fericire.
Ajută să ne împărtăşim emoţiile după evenimente dificile?
Teoria hidraulică a emoţiilor. Aceasta e dogma pe care se bazează majoritatea intervenţiilor psihoterapeutice, dar şi o teorie intuitivă în psihologia populară. Tot dânsa şade la baza intervenţiilor psihologice în situaţii de criză. Mi-am propus să-ţi reamintesc că este falsă. Iată ce ne povesteşte această teorie în special îndrăgită de specialiştii în psihoterapii psihodinamice şi alte terapii mumbo-jumbo.
Mars One: călătoria fără drum de întoarcere
Există viaţă pe Marte? Nu, da, poate... La ora actuală nu avem încă un răspuns sigur. S-ar putea însă ca în circa 20 de ani răspunsul să fie unul pozitiv: da, cu siguranţă există viaţă pe planeta roşie. Ba mai mult, e posibil ca acolo să locuiască semeni de-ai noştri!
Luna, mai tânără decât se credea
Tocmai a apărut un nou mister legat de violenta istorie a Lunii, satelitul natural al Pământului. La o întrunire specială a Royal Society, ce a avut loc săptămâna trecută, omul de știință Rick Carlson a anunțat că Luna este cu câteva sute de milioane de ani mai tânără decât se credea. Iar acest lucru ar putea schimba modul nostru de a înțelege formarea Pământului.
De ce mirosul generează amintiri puternice?
Nu ţi s-a întâmplat niciodată ca un anumit miros familiar să îţi trezească amintiri vii? Poate mirosul fânului proaspăt cosit ţi-a adus aminte de anii copilăriei petrecuţi la bunici. Sau mirosul unui anumit parfum ţi-a amintit de seara „aceea” romantică şi de cât de “neliniştit/ă” erai în tinereţe... Aşadar de ce naşte mirosul amintiri atât de puternice?
Chiar uită cei afectaţi de amnezie toate detaliile vieţii lor anterioare?
"Unde sunt?" "Cine sunt?!" Acestea sunt probabil cele două întrebări cel mai frecvent puse în filme de personajele care s-au trezit din comă după un accident. Deranjant de frecvent în opinia mea. Deoarece de cele mai multe ori, felul în care sunt prezentate pierderile de memorie la TV are prea puţină legătură cu realitatea.
Ce să faci când eşti înjurat...
Dacă eşti unul dintre studenţii la psihologie trebuie să fi auzit (de la profa/profu de psihologie socială) de următoarea povestioară (visez, desigur!). Este o poveste ilustrativă pentru una dintre cele mai grozave teorii din psihologia socială. Un bătrânel trăia într-un cartier rău famat.
Indicii pentru materia întunecată în cel mai mare cluster galactic
Telescopul spaţial Hubble al NASA a descoperit cea mai mare aglomerare cunoscută de clustere stelare ce conţine, cu aproximaţie, un număr de 160.000 de clustere globulare ce roiesc precum albinele în jurul nucleului aglomerat al unui cluster gigant de galaxii cunoscut sub numele de Abell 1689.
Care este perioada în care o planetă poate găzdui viaţa?
Cercetătorii dezvăluie care este perioada în care o planetă poate găzdui viaţa şi investighează posibilitatea existenţei vieţii extraterestre. În conformitate cu cercetările astrobiologilor din cadrul University of East Anglia, viaţa poate supravieţui pe planeta Pământ pentru cel puţin încă 1,75 miliarde de ani.
10 efecte ale muzicii asupra creierului
Muzica poate îmbunătăţi IQ-ul verbal, poate fi un ajutor în tratarea bolilor de inimă, evocă culori în minte şi chiar te ajută să vezi în jurul tău feţe vesele. Orice fan al muzicii ştie ce putere uluitoare poate avea muzica atât asupra gândurilor cât şi asupra emoţiilor. Muzica bună poate transforma o zi obişnuită în ceva magic, chiar spiritual.
Cum influenţează lauda încrederea în aptitudini în cazul copiilor
Cercetarea în laborator iniţiată de psihologul Carol Dweck a indicat beneficiile pe termen scurt ale laudei copiilor pentru eforturile lor mai degrabă decât pentru trăsăturile inerente. Acest lucru îi influențează pe copii să adopte aşa-numita „mentalitate incrementală” – să percepi aptitudinea maleabilă şi provocările ca o şansă pentru a învăţa.
Sadismul cotidian
Niciun om şi niciun gândac n-au fost răniţi în cadrul acestei cercetări, însă participanţii n-au ştiut asta la momentul respectiv. Psihologa Erina Buckels şi colegii ei şi-au păcălit voluntarii în scopul de a investiga ”sadismul cotidian” – tendinţa multor ”oameni aparent normali, obişnuiţi” de a dobândi plăcere provocându-le altora durere.
Formula 1 şi ştiinţa
Nu sunt un fan înrăit al întrecerilor de automobilism, dar recunosc că mă prinde şi pe mine un pic febra atunci când maşinile de Formula 1 rulează prin oraş. Există ceva fascinant la aceste maşini capabile să atingă viteze de peste 300 km/h şi care împing mereu la extrem limitele posibilului în ceea ce priveşte tehnologia, ingineria şi aptitudinile piloţilor.
