În 1565, o adolescentă pe nume Nicole Aubrey a început să simtă dureri fizice îngrozitoare, să vorbească gros şi să refuze mâncarea. Mai mulţi preoţi au încercat să o exorcizeze, fără niciun folos. Curând, aceasta a devenit atât de faimoasă încât avea parte zilnic de câte o exorcizare publică, în faţa imensei Catedrale din Laon, unde ”diavolul” ei ţinea discursuri politice.
În Providentia, psihologul Romeo Vitelli descrie cum cazul a trecut de la unul spiritual la unul politic:
Demonul principal care o poseda, care s-a autodenumit ”Beelzebub, prinţul hughenoţilor” (hughenoţii erau protestanţi francezi), insista că nimeni altul decât episcopul de Laon nu-l putea alunga. Însă atunci când episcopul Jean de Bours a sosit în Vervins în ianuarie 1566 pentru a duce la capăt exorcizarea, acesta nu a avut mai mult succes decât ceilalţi preoţi.
Cazul a căpătat rapid dimensiuni politice, hughenoţii locali insistând că întreaga poveste a posedării era o păcăleală şi încercând să oprească exorcizările. Ei aveau motive întemeiate să fie sceptici, ţinând cont de faptul că "Beelzebub" îi acuza de faptul că se înhăitaseră cu Satana. În mare parte pentru propria-i siguranţă, Nicole a fost transferată la Laon, unde a fost supusă unei serii de exorcizări publice, cu toată pompa unui ceremonial religios.
În fiecare zi, Nicole era dusă de la mânăstirea unde stătea la o mare procesiune religioasă în maiestuoasa Catedrală Notre-Dame de Laon, unde se urca pe un eşafod construit special pentru ea. Acolo, în faţa unui public numeros, exorcistul îi ordona ”Prinţului Beelzebub” să vorbească, iar Nicole rostea obedientă o predică despre necazurile pe care protestanţii aveau să le provoace catolicilor Franţei.
Conţinutul diferea prea puţin de predicile anti-hughenote pe care preoţii şi episcopii din întreaga ţară le rosteau în fiecare zi. Faptul că un demon, unul dintre îngerii căzuţi ai Satanei, le spunea catolicilor, care ascultau ceea ce în mare parte voiau să creadă despre vecinii lor hughenoţi, părea automat să alimenteze tensiunile religioase. Printre altele, ”Prinţul Beelzebub” le spunea ascultătorilor săi că hughenoţii locali furaseră o azimă de împărtăşanie, o tăiaseră şi îi arseseră bucăţile. ”Beelzebub” se mai lăuda şi spunând: ”eu cu hughenoţii mei încăpăţânaţi Îi vom face [lui Hristos] mai mult rău decât i-au făcut evreii!”.
Deşi Nicole susţinuse iniţial că era posedată de spiritul bunicului ei, aceasta şi-a schimbat povestea după ce atât de mulţi preoţi o vizitaseră şi devenise aşa o celebritate. Nu este clar dacă aceasta era o tânără cu adevărat bolnavă, care era manipulată, sau dacă pur şi simplu voia să fie echivalentul din secolul al XVI-lea al unui star de reality-show. Ceea ce e sigur este că Biserica Catolică a folosit celebritatea lui Nicole pentru a încuraja pornirile anti-protestante. Diavolul ei vorbea despre faptul că venise aici, pe Pământ, pentru a se vârî în sufletele protestanţilor şi a distruge Biserica Catolică.
În cele din urmă, un preot a reuşit s-o exorcizeze pe Nicole - în cadrul unui mare eveniment public, desigur - şi nu se ştie nimic despre ce s-a întâmplat cu ea după. Însă faima ei a inspirat apoi alte câteva posedări în Franţa, dintre care una era un caz absolut identic, în care o femeie susţinea că acelaşi diavol o posedase şi pe ea şi voia să avertizeze pe toată lumea în legătură cu acei îngrozitori protestanţi satanişti.
Vitelli sugerează că Biserica Catolică făcea cunoscute aceste posesii demonice pentru că pierdea rapid teren politic în faţa hughenoţilor şi a altor grupuri protestante din Europa. Este posibil ca popularitatea poveştilor cu posedări de astăzi să servească unui scop similar – numai că astăzi nu doar Biserica Catolică este ameninţată de protestanţi, ci toată creştinătatea este ameninţată de scepticism.
Traducere de Ana Dumitrache după the-16th-century-exorcism-that-became-political-propaga
