Stelele se formează în toată galaxia, mai ales în braţele spirale şi spre centrul galaxiei, unde există materie necesară acestui proces: praf şi gaz. În aceste zone, materia interstelară este destul de densă pentru a forma nori moleculari în care iau naştere noi stele.
Aceşti nori sunt luminaţi din interior (nebuloase de emisie) sau sunt reci şi întunecaţi, vizibili doar pe un fundal luminos, (nebuloase întunecate). În continuare, vom călători prin cele mai importante nebuloase din Calea Lactee.
Nebuloase întunecate
BHR 71
Ne aflăm la 600 ani-lumină distanţă de Soare, într-o nebuloasă mică şi întunecată - BHR 71. În interiorul ei, există două surse de radiaţii infraroşii şi radio, probabil două stele foarte apropiate, aflate în faza iniţială a evoluţiei lor - HH320 şi HH321. Ambele pierd mari cantităţi de materie în timp ce colapsează. Cea mai puternică emisie este cea a stelei HH 320, care este, probabil, înconjurată de un disc masiv de material stelar ejectat anterior. Deşi nu se vede cu instrumente optice, aceasta este de zece ori mai luminoasă decât Soarele.
Nebuloasa Cap de Cal
Descoperită în 1988 şi aflată la 1500 ani-lumină, aceasta este nebuloasa întunecată al cărei cap seamănă cu un cal de mare. Este unul dintre cele mai frumoase şi mai cunoscute obiecte cosmice, putând fi observat pe cerul nopţii la sud de steaua strălucitoare Zeta (ζ) Orionis, steaua din stânga dintre cele trei stele care formează centura Orion. Este un nor de praf şi gaz extrem de dens, de rece şi de întunecat, care se profilează pe fondul nebuloasei active strălucitoare IC 434. Diametrul acestei nebuloase este de aproximativ 16 ani-lumină, iar masa totală este de 300 de ori mai mare decât a Soarelui. În interior se găsesc câteva stele tinere în formare.
Nebuloasa Conul
Cu o magnitudine de 3,9, nebuloasa Conul a fost descoperită de William Herschel în 1789. Ne îndepărtăm mai mult de Soare, mai exact la 2 500 de ani-lumină de acesta. Suntem la marginea unei regiuni turbulente imense în care se formează stele.
De fapt, ne aflăm într-un stâlp conic de praf şi gaz, cu o lungime mai mare de 7 ani-lumină şi cu un diametru de 2,5 ani-lumină.
Nebuloase de Emisie
Nebuloasa Orion
Aceasta este cea mai cunoscută şi cea mai strălucitoare nebuloasă de pe cerul nopţii (are magnitudinea 4). Văzută cu ochiul liber, apare ca o pată roşiatică, difuză, aflată sub centura lui Orion. Este cea mai apropiată nebuloasă de emisie, la doar 1 500 ani-lumină de Pământ.
Nebuloasa se întinde pe aproximativ 30 de ani-lumină şi are un diametru aparent de patru ori mai mare decât al Lunii. Dar, este doar o mică parte a unui sistem de nori moleculari, numit OMC-1, cu un diametru de câteva sute de ani-lumină.
Străluceşte datorită radiaţiei ultraviolet emise de stele care se formează în ea. Radiaţia care ionizează norul de praf şi gaz aparţine stelelor fierbinţi albastre şi alb-albăstrui din centru, ce formează un roi de stele - Trapezul, cu vârstă de aproximativ 30 000 de ani.
DR 6
Vânturile stelare puternice, emise de 10 stele tinere din centrul acestei nebuloase neobişnuite, au produs cavităţi în materialul interstelar al nebuloasei, făcând-o să semene cu un craniu uman. Ne aflăm la 4 000 de ani-lumină de Soare. Putem spune că DR 6 are un diametru de 15 ani-lumină.
Stelele din centrul ei sunt foarte tinere - mai puţin de 100.000 de ani. Imaginea alăturată a fost obţinută prin combinarea a patru imagini în infraroşu.
Nebuloasa Laguna
În această regiune, la 5 200 ani-lumină de Soare, se formează multe stele noi, fiind înconjurată de câmpuri bogate de materie interstelară, uşor de observat.
Cu un diametru aparent de peste trei ori mai mare decât al Lunii pline, în Laguna există roiuri de stele tinere, globule Bok şi regiuni active în care se formează stele.
Centrul acestei nebuloase este strălucitor, luminat de energia emisă de mai multe stele tinere fierbinţi, de exemplu 9 Sagittarii, cu magnitudinea 6 şi Herschel 36, cu magnitudinea 9.
Nebuloasa Vulturul
Este situată la 7 000 de ani-lumină de Pământ, într-unul dintre braţele spirale dense ale Căii Lactee, unde se dezvoltă stele tinere, se formează stele noi şi există materie şi forţe care vor declanşa formarea altor stele şi în viitor. Observaţiile asupra acestei nebuloase au adus idei noi în cadrul teoriei despre formarea stelelor.
Văzută în lungimi de undă optice, regiunea este dominată de lumina emisă de roiul de stele tinere strălucitoare M16, cu o vârstă de 5 milioane de ani şi un diametru de 15 ani-lumină. Dar, nebuloasa Vulturul este mult mai mare decât roiul, având un diametru de 70 de ani-lumină.
În 1995, Hubble a transmis nişte imagini în care se observă nişte structuri - Stâlpii Creaţiei - turnuri de materie densă care nu a fost evaporată de radiaţia stelelor tinere locale. Totuşi, radiaţia ultraviolet a stelelor evaporă treptat suprafaţa stâlpilor, printr-un proces numit fotoevaporare.
IC 2944
La 5 900 ani-lumină, între constelaţiile Crux şi Centaurus, se găseşte această galaxie - activă şi strălucitoare, luminată de un roi deschis de stele tinere masive. Este faimoasă pentru globulele Bok - nori opaci şi reci de material molecular care se vor prăbuşi şi vor forma stele, ce se profilează pe fundalul ei luminos.
Cea mai mare globulă Bok din IC 2944 are un diametru de 1,4 ani-lumină şi o masă de aproximativ 15 ori mai mare decât a Soarelui.
DR 21
Suntem într-un un nor molecular imens, cu un diametru de aproximativ 80 de ani-lumină, la 6 000 ani-lumină de Soare, unde se formează cele mai masive stele din Calea Lactee. O singură stea este de 100 000 ori mai strălucitoare decât Soarele. Aceasta aruncă material stelar fierbinte în norul molecular înconjurător. În jurul ei ar putea exista un disc de materie din care se pot forma planete.
Nebuloasa Trifida
La 7 600 ani-lumină de Soare se află una dintre cele mai tinere nebuloase de emisie descoperite până acum - Trifida, numită de John Herschel. Prin telescopul lui de secol XVII, părea să aibă 3 lobi. De fapt lobii sunt nişte filamente întunecate din interiorul şi exteriorul nebuloasei.
Nebuloasa este o regiune de praf şi gaz interstelar, luminată de stelele care se formează în interiorul ei, care se întinde pe o distanţă de 50 de milioane ani-lumină.
Nebuloasa Carina
Cu o magnitudine de 1, Carina este una dintre cele mai mari şi mai strălucitoare nebuloase de emisie, cu un diametru de peste 200 de ani-lumină. Am parcurs 8 000 de ani-lumină de la Soare. În centru, se găsesc stele tinere ce încălzesc praful şi gazul nebuloasei. Printre acestea sunt stelele de tip spectral O3, cele mai masive şi strălucitoare stele cunoscute. Acest tip de stele a fost descoperit pentru prima dată în Carina, care rămâne regiunea cea mai apropiată de Pământ în care se găsesc astfel de stele. Tot aici se găsesc trei stele Wolf-Rayet, de tip spectral WN, despre care se crede că sunt stele de tip O3 evoluate, care aruncă mari cantităţi de masă în spaţiul interstelar.
Observaţii recente realizate cu telescoape cu infraroşii arată că unele părţi ale nebuloasei se mişcă cu viteze foarte mari - de până la 828 000 km/h - în diverse direcţii. La aceste viteze, ciocnirile dintre norii interstelari încălzesc materia la temperaturi atât de mari, încât aceasta emite raze X cu energie foarte mare.
RCW 49
Cu un diametru de aproximativ 350 de ani-lumină, RCW 49 este una dintre cele mai productive regiuni în care se formează stele din Calea Lactee. Se crede că aici se găsesc peste 2 200 de stele, aflate în toate stadiile de evoluţie. Astfel, această nebuloasă este o sursă de informaţii despre formarea şi evoluţia stelelor. O observaţie surprinzătoare arată că majoritatea stelelor sunt înconjurate de discuri de acreaţie - într-o proporţie mult mai mare decât era de aşteptat. După ce au fost studiate în detaliu două dintre discuri, s-a descoperit că sunt formate din materiale necesare apariţiei unor sisteme planetare. Acestea sunt cele mai îndepărtate şi mai difuze discuri observate vreodată, în care este posibil să se formeze planete. Acest lucru sugerează că sistemele solare asemănătoare celui în care ne aflăm nu sunt rare în Calea Lactee.
