O iarnă care durează ani întregi nu este doar o problemă în „Urzeala Tronurilor”. Aproximativ acum 1.500 de ani lumea noastră a fost întoarsă pe dos de o iarnă despre care cei care au trăit-o spuneau că nu se mai sfârşea niciodată. Acum există dovezi ştiinţifice că într-adevăr a existat o iarnă care a durat zece ani.
Învăţaţii vremii din Europa şi din Asia scriau că în anul 536 şi în cei care au urmat a fost extrem de frig. Ei descriau condiţii asemănătoare cu cele din timpul eclipselor şi spuneau că Soarele rămânea „mic”, iar recoltele îngheţau chiar şi vara. Acel an şi toată decada care a urmat au fost, de asemenea, şi timpuri de mare foamete, ciumă şi războaie, probabil legate de recoltele devastate care au lăsat mulţi oameni înfometaţi, mânioşi şi în căutare de pământuri mai fertile.
Colin Barras de la „New Scientist” are un articol fantastic despre căutările ştiinţifice întreprinse pentru a descoperi dacă aceste relatări aveau vreo bază în realitate. Ani de zile oamenii de ştiinţă au studiat inelele copacilor sau calotele de gheaţă căutând indicii care ar fi putut dezvălui dacă schimbarea vremii a fost determinată de un supervulcan (despre care se ştie că ar fi putut răci considerabil planeta).
Dovezi promiţătoare sugerează că e posibil să fi avut loc o erupţie de proporţii uriaşe în El Salvador, ceea ce ar putea explica parţial de ce aşezările civilizaţiei Maya din apropiere au încetat să mai producă scrieri pentru câţiva ani. Dar nici această erupţie nu ar putea explica de ce planeta a rămas rece pentru mulţi ani. De obicei un supervulcan poate afecta vremea pentru cel mult un an.
Dar iată că geologa Dallas Abbott are o teorie nouă. Este posibil ca în trecerea sa pe lângă Soare, cometa Halley să se fi rupt în mari bucăţi, iar unele dintre acestea să fi fost aruncate pe Pământ. Aceste evenimente combinate cu o coadă mai groasă ca de obicei, alcătuită din bulgări de noroi îngheţat, ar fi putut să fi fost cauza perturbărilor vremii prin care oamenii de atunci povesteau că au trecut în anul 536 şi în anii care au urmat.
În articolul său, Barras scrie:
„Intră în scenă Dallas Abbott, geologă la Universitatea Columbia din Palisades, New York. Echipa ei a studiat şi carotele de gheaţă din Greenland. Iar membrii echipei sale, ca şi Baillie, au descoperit sferele metalice datând aproximativ din anul 536. Dar ei au mai găsit şi concentraţii neobişnuite de nichel şi de staniu. Nichelul se găseşte din abundenţă în resturile extra-terestre şi şi nu poate reflecta contaminare, este de părere Abbot, pentru că nu este de obicei prezent în echipamentul utilizat pentru colectarea de gheaţă. Dar nichelul sugerează existenţa unei comete.
Astfel că descoperirile lui Abbott au readus la viaţă ipoteza cometei - şi ea chiar se gândeşte la un suspect anume. „Ştim despre cometa Halley că a sosit în apropierea Pământului în anul 530. Iar mărturii din China indică faptul că era neobişnuit de strălucitoare. Această strălucire sugerează faptul că în călătoria ei prin interiorul sistemului solar, cometa Halley a trecut extrem de aproape de Soare. Ea ar fi pierdut mai multă gheaţă decât de obicei, eliberând mai mult din praful şi molozul îngheţate din compoziţia ei. Se pare că Halley a pierdut multe bucăţi din ea şi a produs mult praf în anul 530", a spus Abbott.
„Şi s-a întâmplat ca în acest an să aibă loc un semn foarte de temut. Fiindcă soarele îşi arunca lumina fără strălucire, ca şi luna, tot timpul anului, şi părea că se află într-o continuă eclipsă, pentru că razele sale erau neclare şi nici nu arătau ca atunci când luminează soarele de obicei”, Procopius (Războaiele, 4.14.5).
În fiecare an Pământul trece prin două ploi de meteoriţi produse de fragmentele cometei Halley. Din anul 530 şi până în 540 aceste ploi de meteoriţi au fost neobişnuit de intense şi au continuat să aglomereze atmosfera Pământului cu praf rece şi poate şi cu mai mult de atât.
Mai există şi alte indicii surprinzătoare în gheaţă. Calotele care datează aproximativ de la începutul anului 536 conţin resturi îngheţate de microorganisme care se găsesc normal în mările tropicale de mică adâncime, în timp ce mostre din anul 538 conţin fosile ale unor microorganisme marine mult mai vechi. Abbott crede că există o singură modalitate prin care aceste microorganisme ar fi putut ajunge în gheaţa din Greenland.
În timpul călătoriei sale prin interiorul sistemului solar, cometa Halley s-ar fi putut să arunce nişte fragmente deosebit de mari. În anii care au urmat, poate şi în 536 şi 538, aceste fragmente s-au prăbuşit în oceanele Pământului. Când s-a întâmplat acest lucru, praful şi resturile – care conţineau microbi marini vii din apă şi fosile din pietrele marine lovite în timpul impactului – au fost aruncate în atmosferă şi temperaturile globale au scăzut.
Este posibil ca echipa lui Abbott să fi descoperit unde a avut loc una dintre aceste coliziuni. Ea este de părere că anomaliile gravitaţionale şi sferele metalice din stratul unui sediment sugerează că un obiect de mari dimensiuni a lovit golful Carpentaria din Australia în primul mileniu d. Hr.
Este o teorie fascinantă, în favoarea căreia este nevoie de mult mai multe dovezi pentru a considera că oferă răspunsul corect cu privire la cauzele iernii, care a început în anul 536 şi a durat zece ani. Totuşi există posibilitatea ca ea să fie adevărată şi deci merită explorată în continuare.”
Traducere de Daniela Albu după what-caused-a-10-year-winter
