Toate sistemele de avertizare pentru tsunami şi cutremur monitorizează acelaşi lucru: undele seismice. Datele seismice sunt rezultatul „luării pulsului" Pământului în mod direct. Când scoarţa terestră se mişcă, sistemele oferă populaţiei feedback imediat.

Dacă totul merge bine, există destul timp pentru a fugi.

O multitudine de organizaţii monitorizează mişcările Pământului. Spre exemplu, Sistemul seismic naţional avansat (ANSS) al Statelor Unite ale Americii, posedă 95 staţii de monitorizare a mişcărilor seismice, care funcţionează de-a lungul Americii de Nord. Atunci când se produce un cutremur, ANSS trimite un semnal în timp real, care alertează agenţiile guvernamentale şi personalul pentru situaţii de urgenţă.

Cutremurele produse în afara apei sunt, într-adevăr, chestiuni serioase, dar răspunsul pe care acestea îl solicită este destul de simplu: direcţionarea resurselor adecvate în locul unde alarma a făcut cel mai mult zgomot. Dar atunci când cutremurele se produc în apă şi cauzează valuri de tip tsunami, este nevoie, de regulă, de ajutor internaţional. Gândiţi-vă numai la consecinţe: un cutremur sub apa mării nu are ca efect doar un val ucigaş deasupra apei. Blocurile de suprafaţă terestră sunt mişcate, cantităţi mari de apă sunt dislocate şi, depinzând de o serie de alţi factori, valurile tsunami pot lovi oriunde.

Undele seismice au o viteză de 100 de ori mai mare decât a valurilor oceanice, deci mişcările pământului trebuie luate în considerare pentru a afla când „peretele de apă” va lovi ţărmul. Pentru a înţelege importanţa informaţiilor oferite de sistemele de detectare a mişcărilor seismice, trebuie doar să ne uităm la pagubele produse de cutremurul cu magnitudinea de 9,0 produs în Indonezia, în anul 2004. Oceanul Indian nu dispunea de niciun astfel de sistem capabil de o avertizare rapidă şi astfel, tsunami declanşat de cutremur a ucis 200.000 de oameni în 11 state, statul Sri Lanka incluzându-se printre acestea, deşi se afla la 1.000 de mile de epicentru. Informaţiile nu au ajuns destul de repede la oamenii care aveau nevoie de ele.


Cum funcţionează sistemul de avertizare japonez?

Dar în decursul anului curent (2011), când cutremurul de magnitudine 8,9 a lovit, Agenţia Meteorologică Japoneză (JMA) a decretat avertisment de tsunami în numai 3 minute de la producerea acestuia. Şase minute mai târziu, insulele din Pacificul de Sud, Hawai şi Rusia au fost avertizate să-şi monitorizeze ţărmurile. Sistemele de colaborare sunt o parte a Comisiei Interguvernamentale Oceanografice condusă de UNESCO, care este responsabilă de a interveni în dezastre internaţionale.

Japonia este extrem de conştientă de faptul că teritoriul său este foarte activ seismic, în sensul că această ţară este „gazda” a peste o mie de cutremure pe an şi au în dotare 180 de seismografe şi 600 de dispozitive de măsurare a intensităţii seismice din lumea subterană. De asemenea, ei au 30 de dispozitive de măsurare a nivelului mării operate de paza de coastă şi în jur de 80 operate de JMA, acestea lucrând împreună pentru a oferi feedback unui sistem de Comunicaţie şi Procesare a Datelor. Senzorii citesc informaţiile, apoi le încarcă către un sistem de procesare central folosind cabluri vechi şi/sau satelit uplink, iar acest sistem central trimite actualizări guvernului, poliţiei, pazei de coastă, companiilor de telefonie şi mass-mediei. De asemenea, aceste dispozitive de măsurare a nivelului mării raportează tulburări în timp real şi ajută organizaţiile să modeleze traiectoria şi mărimea valurilor ce urmează a lovi ţărmul.

Însă Japonia dispune de mai multe astfel de dispozitive specializate. NOAA (Administraţia Atmosferică şi Oceanică Naţională), spre exemplu, are câteva balize de detecţie a valurilor tsunami care previn alarmele false şi oferă agenţiilor de monitorizare o informare mai eficientă. Sistemul NOAA de raportare a tsunami şi de evaluare a apelor adânci – poreclit şi „SĂGEATA” – este compus dintr-un registrator al presiunii fundului mării care funcţionează în paralel cu un sistem de balizaj de suprafaţă alcătuit din fibră de sticlă şi spumă poliuretanică. Dispozitivul de pe fundul mării, care înregistrează date  cu privire la temperatura şi presiunea apei la fiecare 15 secunde, le trimite prin intermediul unei conexiuni acustice sistemului de balizaj de la suprafaţă. Apoi, baliza trimite informaţii prin satelit către centrele de avertizare anti-tsunami.

Cum ajung aceste informaţii la populaţie?
Sistemele de avertizare sunt coordonate cu mass-media şi astfel informaţiile ajung foarte rapid pe principalele posturi sau site-uri de ştiri. Pentru cine doreşte să intre în posesia unor astfel de informaţii şi mai rapid, există sisteme la care te poţi înscrie, acestea trimiţând sms-uri sau emailuri prin care eşti anunţat dacă ceva dezastruos se întâmplă sau urmează să se întâmple, cum ar fi spre exemplu, un tsunami care este pe cale să lovească un ţărm din apropierea ta.

 

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului How-earthquake-and-tsunami-warning-systems-work, publicat de Gizmodo.com.
Traducerea: Alexandru Olteanu.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.