Evolutia omuluiContinuăm prezentarea seriei “Made easy”, realizată de jurnalistul britanic Peter Hadfield cu partea a 8-a, "Evoluţia omului pe înţelesul tuturor", dedicată evoluţiei speciei umane. Cum au ajuns hominizii la forma actuală? Explică evoluţia apariţia lui homo sapiens?

 

De la Big Bang până în zilele noastre (7)

 

Amintind la început câteva dintre numeroasele mituri ale creaţiei identificate în diferite zone ale lumii, Peter Hadfield face o frumoasă trecere spre ştiinţa modernă prezentând pe  scurt o serie de dovezi fosile şi de natură genetică, mărturii ce vin în sprijinul ideii de evoluţie treptată a omului din specii vechi de hominide.

În urmă cu 150 de ani o carte a năruit toate miturile creaţiei anterior pomenite, deschizând calea cunoaşterii raţionale şi bazate pe dovezi a originii speciei umane pe Terra. Este vorba, desigur, despre celebra „Originea speciilor prin selecţie naturală”, pe care Charles Darwin îşi punea semnătura în 1859. Dacă Alfred Wallace, cel care avansase în paralel aceeaşi idee, nu a avut puterea să renunţe la intervenţia divină atunci când a fost vorba să aplice teza şi în cazul oamenilor, Darwin a făcut-o, extinzându-şi teoriile şi asupra speciei umane. Este menţionată aici şi cartea apărută în 1863 a naturalistului Thomas Huxley, un susţinător fervent al lui Darwin, – „Probe privind poziţia omului în natură” - lucrare care prezenta dovezi cu privire la evoluţia anumitor specii, lipsindu-i însă dovezile fizice care să arate că şi oamenii au evoluat. Era momentul în care începea căutarea aşa-numitei „verigi lipsă” - strămoşul comun al oamenilor şi celorlalte primate de pe Terra.

Sunt prezentată în continuare dovezile pe care ştiinţa le-a descoperit în acest sens începând chiar cu 3 ani înainte ca Darwin să-şi publice lucrarea de căpătâi. În 1856 în Germania, în Valea Neander, în apropiere de Düsseldorf, erau descoperite fosilele celebrului om de Neanderthal. Trebuie spus că în 1829 fuseseră descoperite primele cranii de acest tip în Belgia, la Engis. Omul de Neanderthal nu era veriga lipsă, dar avea caracteristicile necesare pentru a reprezenta un candidat la „titlul” de strămoş al omului modern. Descoperirea omului de Neanderthal este privită retrospectiv ca fiind momentul de naştere al ştiinţei paleoantropologiei. În prezent se consideră că omul de Neanderthal a evoluat din specii vechi de hominizi urmând o evoluţie similară lui Homo sapiens. Dovezi de dată recentă menţin vie controversa cu privire la relaţia dintre omul de Neanderthal şi Homo sapiens, existând păreri care îl consideră pe primul drept o subspecie a Homo sapiens.

În 1891 erau descoperite fosilele unui hominid care avea să primească numele de Homo erectus. După încă 32 de ani în China era descoperit un alt craniu de Homo erectus – omul de Peking. În 1924 era descoperit în Africa de Sud copilul de Taung. A urmat o perioadă în care pe continentul african, mai ales în zona de est a acestuia, au fost descoperite o serie de specii de hominizi, ceea ce a dus şi la renunţarea la întreprinderea găsirii verigii lipsă. Problema nu este găsirea de fosile care să lege oamenii de primate, ci faptul că au fost descoperite atât de multe fosile încât sortarea strămoşilor direcţi de rudele mai îndepărtate şi care reprezintă veritabile fundături din punct de vedere evoluţionist devenise foarte dificil de realizat.



Peter Hadfield demontează şi câteva dintre explicaţiile aduse de către adepţii teoriilor conspiraţiei şi de cei ai creaţionismului ştiinţific cu privire la aceste fosile, şi anume variante conform cărora toate aceste fosile ar fi falsuri, că avem de-a face doar cu nişte fosile de primate ori că unele cranii au fost asamblate greşit.

În partea finală sunt trecute în revistă dovezile aduse în sprijinul ideii de evoluţie lentă a hominidelor spre Homo sapiens cu ajutorul studierii ADN-ului. Dovezile genetice s-au dovedit a fi compatibile cu ideea evoluţiei omului dintr-o specie ancestrală de hominizi. De pildă, s-a descoperit că oamenii au 46 de cromozomi, iar speciile actuale de maimuţe superioare câte 48, ceea ce ar părea să excludă descendenţa dintr-un strămoş comun al lui Homo sapiens şi a, să zicem, cimpanzeilor. Numai că s-a dovedit că în cazul oamenilor două perechi de cromozomi au fuzionat la un moment dat, de unde şi trecerea de la 48 la 46. Mai mult, ADN-ul mitocondrial, concept pe care Hadfield îl popularizează foarte sugestiv în acest episod, indică faptul că ruda cea mai apropiată a noastră de regnul animal este, aşa cum sugerează şi dovezile fosile, cimpanzeul, strămoşul nostru comun trăind acum aproximativ 5 milioane de ani, chiar înainte de data primelor fosile de hominizi existente. Mai mult, rata cu care apar mutaţiile ADN-ului mitocondrial a permis localizarea strămoşului comun pe linie maternă al omului modern, iar datele au indicat, generic vorbind, o femeie care a trăit în urmă cu 150000 de ani în estul Africii. În deplină concordanţă, desigur, cu dovezile fosile.

 

De la Big Bang până în zilele noastre (9)

 

 

Videoclipurile sunt guvernate de principiile licenţei Creative Commons, putând fi copiate şi distribuite gratuit, cu condiţia menţionării autorului, în scopuri exclusiv necomerciale şi fără modificări. Canalul Youtube al lui Peter Hadfield poate fi accesat la această adresă. Varianta însoţită de subtitrarea în limba română este disponibilă pe canalul Youtube al utilizatorului FluxMagnetic.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.