Încălzirea globală, în sine, nu este singura noastră preocupare, pe termen mediu și lung.
Cu fiecare gram suplimentar de CO2 în atmosferă, crește probabilitatea declanșării unor evenimente critice la nivel planetar. Cu cât amânăm mai mult reducerea emisiilor, cu atât ne aventurăm mai adânc într-un teritoriu periculos, necunoscut.
NYTimes a publicat recent un articol în care vorbește despre cum încălzirea globală duce planeta către modificări colosale, care ar putea schimba fundamental diverse sisteme terestre, cu efecte devastatoare asupra omenirii și a altor animale. Iată principalele idei din articol.
Noi, oamenii, modificăm clima Pământului treptat și avem veri mai fierbinți, furtuni mai intense și incendii de vegetație mai violente.
Este însă posibil să schimbăm clima într-un mod și mai dramatic. În ultimele două decenii, oamenii de știință au tras semnale de alarmă cu privire la mari sisteme din lumea naturală care, din cauza încălzirii provocate de emisiile de carbon, ar putea fi împinse spre colaps.
Aceste sisteme sunt atât de mari, încât pot rămâne într-o oarecare măsură echilibrate chiar și pe măsură ce temperaturile cresc. Dar doar până la un punct.
Odată ce încălzim planeta dincolo de anumite niveluri, acest echilibru s-ar putea pierde, iar efectele ar fi de amploare și greu de inversat.
Marile sisteme, esențiale pentru clima planetei, discutate în articol sunt:
1. recifele de corali;
2. permafrostul;
3. ghețarii din Groenlanda;
4. gheața din Antarctica;
5. musonul din Africa;
6. pădurea Amazonului.
Moartea în masă a recifelor de corali
Chiar dacă umanitatea ia măsuri rapide pentru a limita încălzirea globală, 70% până la 90% din recifele de corali de azi ar putea dispărea în decadelor viitoare. Dacă nu facem nimic, pierderile ar putea ajunge la 99% sau mai mult. Ecosistemele vibrante pe care aceste creaturi le susțin vor fi de nerecunoscut. Nu va fi posibil să revenim în curând la situația de azi.
Dezghețarea bruscă a permafrostului
În solul de sub locurile reci ale lumii, resturile acumulate ale plantelor și animalelor moarte conțin mult carbon, aproximativ de două ori mai mult decât cantitatea prezentă în atmosferă. Pe măsură ce căldura, incendiile de vegetație și ploile dezgheață și destabilizează solul înghețat, microorganismele încep să transforme acest carbon în dioxid de carbon și metan. Aceste gaze cu efect de seră intensifică în fapt căldura, incendiile și ploile, dezghețarea.
Zone mari s-au dezghețat deja, în Canada de Vest, în Alaska și în Siberia. Dar cât de repede s-ar putea dezgheța restul, cât ar contribui acest lucru la încălzirea globală, cât de mult carbon ar putea rămâne capturat acolo deoarece dezghețarea provoacă creșterea unei noi vegetații deasupra — toate acestea sunt dificile de estimat.
Efectele asupra încălzirii globale s-ar putea acumula pe parcursul unui secol sau mai mult.
Colapsul ghețarilor din Groenlanda
Colosalele calote de gheață care acoperă poli Pământului nu se topesc ca un cub de gheață. Din cauza dimensiunii lor uriașe și a complexității geometrice, o serie de factori influențează cât de repede gheața își pierde volumul și contribuie la creșterea nivelului oceanelor.
În Groenlanda, problema este altitudinea. Pe măsură ce suprafața gheții își pierde înălțimea, o parte mai mare a acesteia se află la altitudini mai calde, expusă la aerul mai cald. Acest lucru face ca gheața să se topească și mai repede.
Topirea iremediabilă ar putea începe în acest secol și ar putea continua pe parcursul a sute, chiar mii de ani.
Topirea gheții din Antarctica de Vest
La celălalt capăt al lumii de Groenlanda, gheața din Antarctica de Vest este amenințată mai puțin de aerul cald, cât de apa caldă.
Mulți ghețari din Antarctica de Vest sunt pe apă, ceea ce înseamnă că partea inferioară a acestora este expusă la o baie constantă de curenți oceanici. Pe măsură ce apa se încălzește, aceste platforme de gheață plutitoare se topesc și se slăbesc de dedesubt, în special acolo unde se află pe fundul mării.
Ca și în Groenlanda, calota de gheață ar putea începe să se retragă iremediabil în acest secol.
Schimbarea bruscă a musonului din Africa de Vest
Acum aproximativ 15.000 de ani, Sahara a început să devină verde. A început când mici schimbări în orbita Pământului au făcut ca Africa de Nord să fie mai însorită în fiecare vară. Acest lucru a încălzit pământul, făcând ca vânturile să se schimbe și să aducă mai mult aer umed din Atlantic. Umezeala cădea sub formă de ploi musonice, care hrăneau iarba și umpleau lacurile, unele la fel de mari ca Marea Caspică. Animalele prosperau, la fel și oamenii. Abia acum aproximativ 5.000 de ani regiunea s-a transformat din nou în deșertul aspru pe care îl știm astăzi.
Nu știm cum și dacă musonul din Africa de Vest s-ar putea schimba ca răspuns la încălzirea de azi.
Pierderea pădurii amazoniene
Pădurea amazoniană joacă un alt rol important în ce privește clima planetei.
„Respirația” combinată a tuturor copacilor dă naștere norilor plini de vapori de apă. Atunci când această apă cade, ajută la menținerea regiunii verde și împădurită.
Fermierii și crescătorii de animale defrișează însă copacii, iar încălzirea globală agravează incendiile de vegetație și secetele.
Odată ce pădurea va fi distrusă în proporție prea mare, această mașină de ploaie s-ar putea strica, provocând transformarea restului pădurii în savane.
Oprirea curenților Atlanticului
Traversând Oceanul Atlantic, de la coastele vestice ale Africii, trecând prin Caraibe și urcând spre Europa înainte de a se întoarce din nou, un colosal circuit de apă stabilește temperaturile și precipitațiile pentru o mare parte a globului. Apa mai sărată și mai densă se scufundă în adâncurile oceanului, în timp ce apa mai proaspătă și mai ușoară urcă, menținând „curea de transmisie” în mișcare.
Oamenii de știință se tem că dacă acest circuit continuu încetinește prea mult, s-ar putea opri, perturbând modelele climatice pentru miliarde de oameni din Europa și tropice.
Oamenii de știință au observat deja semne de încetinire a acestor curenți. Partea dificilă este prezicerea când o încetinire ar putea deveni o oprire completă.
