Platformele digitale au devenit infrastructura esențială a vieții moderne. Ele alimentează totul, de la conversațiile de grup la afaceri, cumpărături, campanii electorale și coordonarea situațiilor de urgență. Ne conectează instantaneu și ne oferă în mod continuu informații.
Totuși, deși intermediază informația pretutindeni, puterea platformelor digitale rămâne în mare parte invizibilă.
Ele controlează conținutul și colectează informații din spatele unei cortine și evită responsabilitatea afirmând că sunt neutre. Secțiunea 230, legea americană care prevede că platformele online nu pot fi tratate ca editori, le ajută să evite răspunderea juridică pentru conținutul găzduit.
Într-un nou studiu publicat în Political Communication împreună cu Francesco Marolla, Marilù Miotto și Giovanni Cassani, privim dincolo de cortină pentru a înțelege cum funcționează această putere și ce înseamnă ea pentru democrație.
Ce este, de fapt, o platformă digitală?
Când ne gândim la platforme digitale, de obicei ne vin în minte aplicațiile și serviciile pe care le folosim zilnic, precum Google, Instagram sau TikTok.
Totuși, platformele digitale ar trebui privite ca un ecosistem dominat de un număr mic de companii de tehnologie foarte mari. Guvernele au propriile platforme în acest ecosistem, precum gov.uk. Dar ele depind în continuare de platformele private – magazine de aplicații, aplicații de social media, sisteme de plată și servicii de tip cloud – pentru a ajunge la cetățenii lor. Același lucru este valabil și pentru partidele politice și organizațiile civice.
În lucrarea noastră, am dezvoltat și testat o teorie pentru înțelegerea puterii politice a platformelor.
Trei forme de putere
Am studiat partidul anti-sistem din Italia, Mișcarea Cinci Stele, folosind un set mare de date despre interacțiuni ale utilizatorilor, care se întindea pe cinci platforme digitale.
Mișcarea a apărut în 2005 pornind de la blogul fondatorului său și, în primii ani, a folosit mai multe platforme pentru a permite participarea directă. Aceasta o face un studiu de caz ideal pentru a înțelege cum platformele modelează puterea în interiorul organizațiilor politice.
Pe baza teoriilor anterioare, am arătat cum apar trei forme critice de putere în ecosistemul platformelor.
Actorii politici fie cedează, fie concurează inegal pentru aceste puteri cu deținătorii și administratorii platformelor.
• Puterea de creare a rețelelor - reprezintă capacitatea de a determina forma și granițele rețelei. Ea controlează modul în care utilizatorii se conectează și ce grupuri pot forma, modelându-le comportamentul.
• Puterea în rețea - reprezintă influența directă a comunicării în cadrul rețelelor, controlând direcția fluxului de informații și ceea ce văd oamenii.
• Puterea de administrare a sistemului - controlează accesul și regulile pe care utilizatorii trebuie să le urmeze în cadrul platformei, de la folosirea pseudonimelor în locul numelor reale până la lungimea postărilor pe care le pot publica. Ea stabilește cine poate participa în spațiile politice digitale și cum.
Cum se manifestă aceste puteri
Platformele păstrează controlul total asupra puterii de administrare a sistemului, asemănător cu modul în care statele au suveranitate în teritoriile lor. Utilizatorii renunță la controlul asupra acestei puteri atunci când participă în ecosistemul platformei.
Platformelor nu le place să exercite această putere, dar uneori o fac. Am văzut acest lucru în cazul decuplarea aplicației de social media de extremă dreapta Gab în 2018 sau când conturile de social media ale președintelui SUA, Donald Trump, au fost blocate în 2021 după violențele din 6 ianuarie de pe Capitol Hill.
În schimb, utilizatorii pot exercita o parte din puterea de creare a rețelelor și din puterea în rețea. De exemplu, liderii de partid își pot mobiliza susținătorii prin postări virale și transmisiuni live, în timp ce membrii obișnuiți organizează întâlniri locale și coordonează proteste prin grupuri și evenimente online.
Platformele exercită puterea de creare a rețelelor prin supraveghere, control și modificarea comportamentelor. Ele folosesc algoritmi și analiza datelor pentru a modela comportamentele utilizatorilor la scară largă, ceea ce determină modul în care se formează și evoluează rețelele. Facebook a folosit această putere pentru a manipula emoțiile utilizatorilor și pentru a influența comportamentul de vot.
La nivelul puterii în rețea, platformele filtrează, amplifică sau suprimă conținutul în funcție de obiectivele lor. Ele decid ce conținut apare în fruntea fluxului de știri și ce este retrogradat sau chiar ascuns.
Constrânse, dar puternice
Dacă deținătorii platformelor au atât de multă putere asupra utilizatorilor, de ce totuși 96% dintre partidele politice din 48 de țări le folosesc?
Pentru că, chiar și în aceste condiții restrictive, liderii politici, partidele și organizațiile de la bază pot folosi platformele pentru comunicare esențială și își pot atinge obiectivele.
Liderii politici pot folosi direct platformele pentru a promova acțiunea colectivă în rândul susținătorilor lor. Aceasta este puterea pe care a exercitat-o Trump atunci când a scris pe Twitter, în decembrie 2020, „Be there, will be wild!” referindu-se la ceea ce a devenit ulterior revolta de pe Capitol Hill.
Între timp, activismul de la bază poate crește pe platforme prin „acțiune conectivă”. Asta înseamnă că oamenii se coordonează lejer online pentru a forma rețele de protest auto-organizate – exemple fiind Primăvara Arabă, mișcarea indignados din Spania și mișcarea #MeToo.
Turbulență politică
Concluziile noastre relevă o problemă critică în politica contemporană. Platformele concentrează o putere de comunicare fără precedent, dar actorii politici rămân dependenți de aceste sisteme chiar pentru participarea democratică.
Această structură de putere asimetrică are implicații serioase. Chiar și atunci când organizațiile politice folosesc cu succes platformele digitale – de exemplu pentru a ajunge la alegătorii lor – o fac în conformitate cu regulile impuse de platforme.
Discuția democratică are loc din ce în ce mai mult online, dar platformele păstrează controlul total asupra acestor spații digitale. O schimbare de proprietate sau de politici poate dizolva brusc rețele politice deja consolidate. De asemenea, poate reconfigura complet conversațiile.
Fragmentarea audiențelor între platforme creează probleme suplimentare. Studiile noastre și ale altora arată că utilizatorii tind să se adune în cadrul unei singure platforme, mai degrabă decât să interacționeze în mai multe spații. Acest lucru duce la comunități distincte, cu propriile norme de comunicare și subiecte de discuție.
Această fragmentare poate atât să întărească, cât și să slăbească organizațiile politice. Pe de o parte, permite o participare diversă; pe de altă parte, face dificilă menținerea unui mesaj coerent.
Toate acestea duc la o „turbulență politică” continuă, în care atenția publicului și credibilitatea liderilor cresc și scad dramatic.
Din culise, platformele digitale fragmentează discursul public, amplificând în același timp cinismul, neîncrederea și implicarea bazată pe furie.
Puterea lor poate fi reutilizată pentru a se alinia la diverse scopuri: pentru câștiguri financiare, pentru dominație politică sau pentru ambele.
Traducere după Digital platforms are now the ultimate political power brokers, with consequences for democracy de Francesco Bailo, profesor de „data analitics” în științele sociale, Universitatea Sydney.
