Când a apărut Firefox 4.0 beta 1, am citit nişte comentarii negative. Zilele astea am decis să-l testez. Cea mai recentă versiune este beta 10, disponibilă pentru Windows, Linux şi Mac OS X.

Firefox 4.0

 

 

 

Primul lucru care sare în ochi este interfaţa modificată: bara tab-urilor este acum deasupra celei de navigare, iar butoanele "Home", "Reload current page" şi "Stop loading this page" sunt puse în partea dreaptă. Dacă vă deranjează acestă reorganizare, nu trebuie să vă faceţi probleme, deoarece poziţia elementelor poate fi refăcută după bunul plac. Aşezarea tab-urilor "la locul lor" se face mergând la View > Toolbars şi debifând Tabs on Top. Imediat sub acesta există opţiunea Customize ce permite mutarea butoanelor şi câmpurilor în ce ordine vreţi şi chiar adăugarea unora noi folosind drag-and-drop. Butoanele Stop şi Reload au fost combinate într-unul singur, întrucât nu pot fi disponibile simultan, şi incluse în capătul drept al barei de adrese. De asemenea poate fi mutat în oricare altă parte. În cazul în care nu vă place rezultatul final, puteţi reveni oricând la setările "din fabrică" apăsând Restore Default Set. De reţinut faptul că Status Bar (cea din josul ferestrei) din versiunile mai vechi se numeşte acum Add-on Bar. Informaţiile care apăreau aici la poziţionarea cursorului peste un link vor fi vizibile acum în partea dreaptă a barei de adrese.

Câmpul de căutare are acum opţiunea de a adăuga motorul existent pe site-ul vizitat. Spre exemplu dacă accesaţi Facebook, în lista din care puteţi schimba motorul de căutare, veţi găsi opţiunea Add "Facebook". Totuşi aceasta nu va fi întotdeauna disponibilă întrucât depinde de fiecare site în parte.

O nouă modificare a fost introdusă în meniul contextual al link-urilor: Open Link in New Tab este acum prima opţiune din listă şi nu a doua ca până acum. Dacă deschideţi ferestre noi în loc de tab-uri este din cauza obişnuinţei.

De asemenea a fost introdusă o funcţie numită Sync şi care vă permite salvarea istoricului, bookmarks, parole, tab-uri deschise şi alte preferinţe astfel încât să fie disponibile şi pe alte calculatoare sau telefoane mobile. Pentru a putea utiliza Sync e nevoie să vă faceţi un cont de utilizator.

 

Încă o funcţie foarte utilă pentru cei care deschid multe tab-uri este Tab Groups, disponibilă în meniul View. Aceasta vă permite să le grupaţi cu drag-and-drop şi să vizualizaţi un singur set la un moment dat.

Firefox 4.0

E bine de ştiut că dimensiunea maximă de spaţiu pe hard-disk pentru Cache este acum stabilită automat, dar poate fi modificată cu orice valoare vreţi. Opţiunea se află în fereastra Preferences, secţiunea Advanced, tab-ul Network. Bifaţi Override automatic cache management şi introduceţi valoarea dorită.

Fiind vorba de o versiune beta, veţi găsi un add-on deja instalat care vă permite să trimiteţi feedback-uri. Există două opţiuni rapide în care puteţi transmite scurte mesaje pro sau contra fără a include informaţii personale. Cea de-a treia opţiune numită User studies pare să fie inactivă la mine deci nu vă pot spune nimic despre ea.

În cazul în care decideţi să testaţi această versiune fără a o afecta pe cea existentă deja, puteţi face copii ale folderelor cu setări. Locaţia acestora depinde de sistemul de operare folosit. Astfel, pe Windows XP este ceva de genul C:\Documents and Settings\[Username]\Mozilla\Firefox, pe Windows 7 C:\Users\[Username]\AppData\Roaming\Mozilla\Firefox, iar pe Linux este /home/[Username]/.mozilla/firefox. De ţinut cont de faptul că în Windows e posibil să existe mai mult de unul singur. Pentru uşurinţă folosiţi funcţia de căutare sau aplicaţia numită MozBackup disponibilă gratuit. Dacă în cele din urmă veţi renunţa la versiunea 4, puteţi şterge folderele indicate mai sus și înlocui cu cele pe care le-aţi salvat anterior. Firefox 3 va fi în continuare neafectat.


Mai multe informaţii despre Add-on-urile disponibile pentru Firefox puteţi găsi la secţiunea Fan Firefox [http://www.scientia.ro/tehnologie/35-firefox-tips-and-tricks.html]
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.