Articolul este inspirat din teoreticianul media Marshall McLuhan, idei ale acestuia fiind prezentate aici.
Modelele lingvistice de mari dimensiuni (LLM) procesează informații din diverse domenii cu o viteză fără precedent și provoacă învățământul superior să regândească predarea, învățarea și structurile disciplinare.
Pe măsură ce instrumentele bazate pe inteligență artificială perturbă granițele convenționale dintre discipline, educatorii se confruntă cu o întrebare: să interzică aceste instrumente sau să caute modalități de a le integra în procesul educațional?
Ambele abordări riscă să rateze o transformare mai profundă, anticipată în urmă cu 60 de ani de teoreticianul canadian al comunicării Marshall McLuhan.
Intuițiile lui McLuhan pot ajuta educatorii și pe toți cei care se confruntă cu întrebări legate de sensul, utilizările și abuzurile IA să cultive un nou mod de gândire, care integrează conștient și critic capacitatea de acțiune umană și potențialul tehnologic al mașinilor.
„Oracolul epocii electrice”
La mijlocul anilor '60, McLuhan publica „Să înțelegem media” (Understanding Media), câștigându-și reputația de „oracol al epocii electrice”.
În capitolul intitulat „Automation: Learning a Living”, McLuhan pornește cu o observație provocatoare: „Școala mică de la țară moare când se construiește un drum bun”. Schimbarea tehnologică, sugera el, nu doar că amplifică sistemele existente, ci le transformă radical.
Dacă drumurile, odinioară, extindeau accesul la educație specializată, automatizarea inversează această logică, argumenta McLuhan.
Aceasta deoarece granițele disciplinare se dizolvă, iar intersecția dintre învățare și muncă este redefinită: „Automatizarea … nu doar că pune capăt locurilor de muncă din lumea muncii, ci pune capăt și materiilor din lumea învățării”.
McLuhan prevedea că informatizarea va permite forme noi de recunoaștere a tiparelor, necesitând moduri fundamental diferite de a gândi — mai integrative, relaționale și reactive — și nu doar accelerarea metodelor vechi.
Automatizarea face artele obligatorii
Un punct esențial în gândirea lui McLuhan este că, departe de a face artele liberale depășite, automatizarea le face obligatorii.
Într-o epocă în care inteligența artificială este integrată în comunicare și creativitate, științele umaniste — cu accentul lor pe înțelegerea culturii, raționamentul etic și expresia imaginară — devin mai necesare ca oricând.
Pentru a ne descurca în această realitate, putem împrumuta conceptul cercetătorului în sisteme complexe Stuart Kauffman, dezvoltat ulterior în teoria inovației a autorului Steven Johnson: „posibilul adiacent” (adjacent possible).
Acest concept se referă la ansamblul de oportunități și inovații care devin accesibile atunci când sunt explorate combinații noi între idei și tehnologii existente.
Așa ia naștere ceea ce numesc „IA proximă” (AI-adjacency): un cadru care tratează inteligența artificială nu ca pe un înlocuitor al inteligenței umane, ci ca pe un partener în colaborarea strategică și cercetarea creativă.
6 moduri în care IA poate fi parteneră în cercetarea creativă
1. Discernământ critic
Învățarea în regim „IA proximă” începe cu discernământul critic: abilitatea de a evalua valoarea intelectuală și culturală, indiferent dacă IA a fost implicată în procesul de creație.
Când designerul de jocuri Jason Allen a câștigat locul întâi la un concurs de arte digitale din cadrul Târgului de Stat din Colorado, în 2022, cu imaginea „Théâtre D'opéra Spatial”, realizată cu ajutorul IA, și a distribuit procesul pe rețelele sociale, a izbucnit controversa.
Comentatorii nu știau cum să evalueze meritul artistic când direcția creativă este împărțită cu IA. Allen ar fi petrecut peste 80 de ore generând peste 600 de comenzi text în Midjourney, modificând apoi digital imaginea. Dezbaterea arată cum discernământul critic nu se reduce la detectarea implicării IA, ci ridică întrebări mai profunde despre autorat, efort și judecată estetică.
2. Colaborare strategică
Colaborarea strategică implică decizii nuanțate despre când și cum să implicăm IA în procesul creativ. Un studiu recent arată că „impactul ChatGPT ca instrument de feedback asupra abilităților de scriere ale studenților a fost pozitiv și semnificativ”.
După cum a remarcat un student: „Când folosești ChatGPT în clasă, alături de colegi, parcă lucrezi cu mai mulți oameni deodată. Atât de multe discuții în paralel! E chiar cool. Conversațiile sunt semnificative și, fără să ne dăm seama, colaborăm și scriem împreună”.
Valoarea stă în colaborarea facilitată de IA, care îi face pe studenți mai interesați să învețe cum să se exprime prin scris.
3. Gestiunea vocii și a vederii
A gestiona vocea și vederea înseamnă a ne asigura că tehnologia servește exprimării individuale, nu invers.
La Berklee College of Music din Boston, studenții sunt încurajați de diverși profesori să exploreze potențialul IA în îmbunătățirea procesului creativ. Dacă o folosesc, li se cere ca rezultatul final să reflecte stilul propriu al artistului, nu doar fluența algoritmului. Acest demers încurajează conștientizarea de sine și autoratul creativ în contextul colaborării tehnologice.
4. Responsabilitate culturală și socială
Instrumentele IA nu sunt neutre, dar pot deveni aliați puternici dacă sunt dezvoltate cu responsabilitate culturală și socială.
Cercetători de pe Insula Vancouver creează o tehnologie de recunoaștere vocală dedicată limbii Kwak'wala, o limbă indigenă pe cale de dispariție.
Sara Child, membră a formației Kwagu'ł și profesoară în educația indigenă, a declarat pentru CBC că prin „construirea acestui instrument de recunoaștere vocală, putem accesa o resursă extraordinară care ne va ajuta să recapturăm și să recuperăm o limbă închisă în arhive”.
Spre deosebire de sistemele actuale, concepute pentru limba engleză, această IA trebuie construită de la zero, deoarece Kwak'wala este o limbă centrată pe verbe, nu pe substantive.
Proiectul arată cum IA poate amplifica vocile marginalizate. În acest caz, comunitățile indigene controlează procesul de dezvoltare, iar cunoașterea culturală rămâne în mâinile comunității.
5. Cunoaștere adaptativă
Cunoașterea adaptativă înseamnă a ști când să inovezi dincolo de soluțiile de rutină. Cercetătorul în educație medicală Brian J. Hess și colegii săi definesc acest concept ca „abilitatea de a aplica nu doar proceduri rutinizate, ci și de a ști când o situație cere soluții inovatoare și creative”.
Într-o lume integrată cu IA, studenții trebuie să distingă între situațiile în care răspunsurile generate de IA sunt potrivite și pot spori productivitatea și cele în care este necesar o gândire umană, lentă, aprofundată și analitică.
De exemplu, studenții la istorie pot folosi Ia pentru a analiza rapid arhive și a identifica tipare, dar trebuie să învețe și cum să interpreteze semnificația culturală a acestor tipare — un proces ce cere metode analitice inovatoare bazate pe educația umanistă.
6. Independență creativă și intelectuală
Independența creativă și intelectuală reprezintă un pilon central al educației umaniste, inspirat de conceptul german „Bildung” — formarea de sine prin angajare critică cu idei complexe.
Acest principiu, al cultivării gândirii independente și atenției profunde față de probleme dificile, rămâne esențial într-o lume în care IA este omniprezentă. Provocarea pentru educația superioară este să găsească moduri de a amplifica agenția intelectuală prin colaborare creativă cu instrumentele IA.
La Universitatea Lehigh din Pennsylvania, studenții de la științe umaniste colaborează cu informaticieni pentru a crea cursuri interdisciplinare precum „Algoritmi și justiție socială”, în care perspectivele umaniste sunt aplicate în toate etapele analizei datelor.
Avertismentul lui McLuhan: pierderea conștiinței de sine
McLuhan a oferit și un avertisment puternic prin mitul lui Narcis, în cartea sa „Să înțelegem media”.
Contrar interpretării populare, McLuhan susținea că Narcis nu s-a îndrăgostit de sine, ci a confundat propria reflexie cu altcineva.
Această „extensie a sinelui prin oglindă”, scria el, „i-a amorțit percepțiile până când a devenit servomecanismul propriei imagini extinse” — adică a ajuns dependent de propria reflexie.
Pericolul real al IA nu este înlocuirea. Este pierderea conștiinței de sine. Riscăm să devenim utilizatori pasivi ai propriilor extensii tehnologice, lăsându-le să ne modeleze gândirea, creativitatea și învățarea fără să ne dăm seama. În termenii lui McLuhan, devenim unelte ale propriilor unelte.
Practica „IA proximă” oferă o cale de ieșire. Prin angajarea conștientă în cele șase dimensiuni, studenții pot învăța să folosească IA în mod critic și creativ, fără să-și piardă independența.
Traducere după 6 ways AI can partner with us de Gordon A. Gow, director, Media&Technology Studies, University of Alberta.
