Simpozion MIT 150Una din ultimele manifestări din cadrul simpozionului aniversar de 150 de ani al MIT a fost dedicată explorării inteligenţei umane şi a celei artificiale. Iată care au fost principalele teme abordate în discuţiile desfăşurate sub genericul "Creiere, minţi şi maşini".

 

 

 

În anii 50 şi 60 – când  Warren McCulloch şi Walter Pitts din cadrul MIT construiau reţele de neuroni artificiali, John McCarthy şi Marvin Minsky lucrau la crearea disciplinei inteligenţei artificiale, iar Noam Chomsky revoluţiona studiul lingvisticii; speranţele că uneltele dezvoltate cu noua ştiinţă a calculatoarelor vor elucida curând misterele minţii umane erau mari.

Dar când complexitatea chiar şi celor mai comune sarcini cognitive umane a devenit clară, cercetătorii s-au adaptat. Astăzi, „inteligenţa artificială”, cunoscută şi sub numele de AI, se referă în general la tehnologia ultilizată la sistemul de focalizare al aparatelor foto compacte sau la cea ce le permite oamenilor să navigheze prin comenzi vocale sistemele de rezervare ale biletelor de avion.

Tema centrală a simpozionului „Creiere, Minţi şi Maşini” – ultimul dintr-o serie de manifestări ce a celebrat cea de-a 150-a aniversare a MIT – este că a sosit momentul ca cercetarea din domeniile inteligenţei artificiale, ştiinţelor cognitive şi neuroştiinţelor să îşi propună din nou obiective ambiţioase. Simpozionul a fost, în parte, o petrecere de lansare a Iniţiativei pentru Inteligenţă (Intelligence Initiative) a MIT, sau I2, un nou program ce include toate cele trei discipline şi care ţinteşte, după cum se menţionează şi pe site, să „ofere răspuns la întrebarea cu privire la modul în care funcţionează inteligenţa”.

Conferinţa a început marţi, pe 3 mai, cu o sesiune de după-amiază intitulată „Epoca de aur”, o masă rotundă cu pionierii studiului minţii. Sydney Brenner, care a primit Premiul Nobel în 2002 în fiziologie sau medicină pentru studiile sale asupra codului genetic, a avertizat că genele nu sunt simple schiţe care stau la baza construcţiei organismelor, ci mai degrabă sunt participanţi la un proces dinamic ce reflectă multe etape diferite ale istoriei noastre evolutive. Rolul unei anumite gene ar putea fi tocmai să inhibe activitatea unei alte gene pentru care a fost anterior selectată, a spus Brenner, senior distinguished fellow la Institutul pentru Studii Biologice Salk.

Minsky, profesor emerit la Media Lab al MIT, a fost singurul prezent la masa rotundă ce a părut încântat de ideea de a se lăsa copleşit de amintirile din ani 1950 şi 1960 – Epoca de Aur la care făcea referire numele manifestării. Şi-a amintit de un moment de la începutul anilor 1960, când se puneau bazele Laboratorului pentru Studiul Inteligenţei Artificiale al MIT, când s-a oferit să trimită nişte absolvenţi ai săi la laboratorul lui Brenner pentru a-l ajuta pe acesta cu automatizarea cartografierii sistemului nervos central al viermelui C.elegans, o sarcină ce i-a luat lui Brenner 20 de ani. Minsky a spus că Brenner a refuzat, spunând, “Toţi studenţii mei vor realiza că materia ta este mai interesantă - şi mai uşoară.” „Îţi aminteşti?” a întrebat Minsky. Brenner a zâmbit şi a aprobat cu o uşoară mişcare din cap.

Printre momentele interesante ale mesei rotunde s-a numărat şi afirmaţia lui Chomsky că datorită faptului că oamenii pot deduce imediat relaţiile sintactice dintre cuvinte ce sunt departe unul de altul în frazele lungi, creierul probabil că îşi reprezintă structura propoziţiilor ierarhic, nu linear. Emillio Bizii, profesor la MIT şi co-fondator la Institul McGovern pentru Studiul Creierului, a descris descoperirea sa cum că numărul uimitor de conexiuni neurale între măduva spinării şi muşchii trunchiului şi ai membrelor sunt grupate într-un număr finit de module de control; diferitele mişcări, a spus el, sunt rezultatul activării diferitelor module în ordine diferită. Această descoperire ridică un număr de întrebări egal cu cel al căror la care oferă răspunsuri, dar Bizzi a declarat că este încrezător că multele laboratoare „ce încearcă implementarea mecanismului la maşini” vor asigura progresul în acest domeniu de cercetare.



Robotica revizitată


În prima parte a convenţiei de miercuri, Viziune şi acţiune, au fost descrise evoluţiile recente din domeniul roboticii şi s-au discutat problemele cu care se confruntă domeniul.

Rodney Brooks, profesor de robotică la MIT şi fondator al iRobot, a declarat că dezvoltarea roboţilor ce pot funcţiona în lumea reală şi pot interacţiona cu mediul înconjurător a fost un proces lung şi dificil. Percepţia este un lucru natural pentru oameni, dar când vine vorba de roboţi, este încă în mare parte un lucru nerezolvat, a spus acesta.

În timp ce Brooks se afla pe scenă, a scos din buzunar un set de chei, declarând că nu este prea încrezător că va reuşi să programeze un robot pentru a face acelaşi gest simplu. De fapt, va fi de departe mai complicat decât crearea unui robot care să controleze zborul unui avion de la Boston la Los Angeles; a declarat că: "Setul de condiţii ce trebuie luate în calcul pentru a ridica nişte chei dintr-un buzunar se schimbă o dată la câteva milisecunde, în timp ce zborul implică în general perioade lungi în care condiţiile rămân neschimbate".

Majoritatea succeselor anterioare în robotică au însemnat programarea cu succes a roboţilor pentru a îndeplini sarcini relativ simple, precum aspirarea unei camere, sarcină îndeplinită acum de milioane de roboţi Roomba de la iRobot. Maşinăriile companiei sunt în prezent folosite şi pentru a măsura nivelul radiaţiilor de la reactorul nuclear de la Fukushima, Japonia, a declarat Brooks.

Brooks a demisionat recent de la MIT pentru a lucra la noua sa aventură, Heratland, o nouă generaţie de roboţi industriali în dezvoltare care, speră el, va ajuta la reînvierea industriei manufacturiere din Statele Unite.

Takeo Kanade, de asemenea invitat la simpozion, profesor la Institutul de Robotică al Universităţii Carnegie Mellon, a descris maşinile fără şoferi construite împreună cu studenţii săi, folosindu-se de vederea computerizată.

După cum s-a exprimat Kanade, cheia pentru implementarea mecanismelor de vedere la computere este dezvoltarea unui sistem ce poate procesa şi descrie o scenă, lucru ce necesită identificarea componentelor individuale ale acesteia. Unul din cele mai mari obstacole este dificultatea - cu care se confruntă maşinăriile – de a recunoaşte contextul în care apare un obiect.

Importanţa muncii de echipă

În cadrul unei mese rotunde intitulate „Gândirea Socială şi Inteligenţa Colectivă”, oamenii de ştiinţă au vorbit despre obiceiul oamenilor de a-şi pune inteligenţa în comun, uneori cu ajutorul computerelor. Moderatorul Thomas Malone, director al Centrului pentru studiul Inteligenţei Colective al MIT, a menţionat în introducerea sa că „inteligenţa nu este doar ceva individual. Apare şi în grupuri de indivizi.”

Timp de mii de ani, grupuri precum familia, ţara, armata, companiile au avut un comportament inteligent. Mai recent, internetul a adus conceptul de inteligenţă colectivă la un nivel mai înalt, prin dezvoltarea site-urilor precum Wikipedia şi Google, ce permit consolidarea contribuţiilor individuale.

Oamenii şi computerele lucrează împreună pentru a forma un colectiv net superior oricărui computer sau persoană, declară Malone.

„Pe măsura ce lumea devine din ce în ce mai conectată, prin tot soiul de aparaturi, creşte utilitatea considerării tuturor oamenilor şi computerelor de pe planetă drept un singur creier global”, susţine el.

La fiecare 25 de ani...

Miercuri după-amiază s-a ridicat întrebarea, „De ce este momentul să încercăm din nou?” Moderatorul Tomass Poggio, Profesor de Ştiinţe ale Creierului şi Comportament Uman la Centrul Eugene McDermott şi director al Centrului pentru Studii Biologice şi Computaţionale, a sugerat că, precum virusul gripal, un interes infecţios pentru inteligenţa artificială capturează comunitatea ştiinţifică la fiecare 25 de ani. În anii 60, munca lui Marvin Minsky a provocat primul val; apoi, în jurul anului 1985, a crescut interesul pentru reţelele neuronale. Acum a venit timpul pentru încă un astfel de val, spune el, în parte datorită nivelului tehnologiei disponibil în prezent.   

Preşedinta MIT Susan Hockfield, un membru al panoului, a spus că a fost onorată să participe, deşi, după cum a menţionat, a renunţat la cariera de cercetător în neuroştiinţe când a venit la MIT, cu şase ani în urmă. A fost de acord cu Poggio că acum este momentul „de a ţinti spre o nouă înţelegere a inteligenţei”, adăugând că, având o abordare interdisciplinară, „MIT este locul unde putem face incursiuni reale în unele dintre aceste probleme.”   

Robert Desimone, Profesor de Neurologie şi director al Institutului McGovern pentru Studiul Creierului, a descris unele dintre noile unelte disponibile cercetătorilor în neurologie pentru urmărirea conexiunilor anatomice ale creierului şi monitorizarea activităţii cerebrale prin tehnici de înregistrare electrică sau imagistice. A menţionat, de asemenea, domeniul în dezvoltare al optogeneticii, care le permite cercetătorilor să controleze neuronii cu ajutorul luminii.   

Aceste tehnologii nu fac descoperiri de unele singure, a adăugat Desimone. „Este nevoie ca ele să fie puse în mâinile unor oameni foarte inteligenţi,” a spus acesta.                                                   
Biologul şi profesorul Phillip Sharp au vorbit despre importanţa studiului genomului uman în aflarea modului în care funcţionează creierul uman. În cei 10 ani ce au trecut de la prima schiţă a genomului uman, a menţionat el, oamenii de ştiinţă au identificat deja markerii genetici pentru anumite boli de natură psihică, precum schizofrenia.       

Co-moderatorul Josh Tenenbaum, un profesor asociat de ştiinţă cognitivă computațională, a vorbit despre limitele sistemelor înalt specializate bazate pe inteligenţă artificială ce au fost construite până acum. „Dacă iei o sarcină bine definită şi investeşti multe resurse, poţi construi un sistem ce atinge un nivel uman, chiar expert, în îndeplinirea acelei sarcini,” a spus el. Cu toate acestea, nu poate exista un robot ce poate învăţa limbi, juca şah, cânta şi dansa, negocia o slujbă şi avea relaţii sociale – pe scurt, niciun robot nu poate face tot ce poate face un om.

 

 

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului Of minds and machines, publicat de web.mit.edu.
Traducerea: Anca Negulescu

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.