Timp de decenii, psihiatrii au tratat psihoza ca și cum ar consta din afecțiuni separate. Persoanele care experimentează halucinații și delir pot fi diagnosticate cu schizofrenie, tulburare bipolară, depresie severă și alte diagnostice asociate, primind tratamente diferite în funcție de diagnostic. Însă cercetări recente sugerează că această abordare ar putea fi fundamental greșită.
Cel mai recent studiu al nostru, publicat în Jama Psychiatry, arată că modificările cerebrale care generează simptomele psihotice sunt remarcabil de similare în cadrul acestor probleme de sănătate mintală presupus distincte.
Constatările ar putea schimba modul în care medicii aleg tratamentele pentru milioanele de oameni din întreaga lume care se confruntă cu psihoza.
Psihoza în sine nu este o boală, ci mai degrabă o colecție de simptome, în general profund tulburătoare, în care oamenii pot avea dificultăți în a distinge realitatea din percepția obișnuită. Aceștia pot auzi voci inexistente, pot avea convingeri false de neclintit sau pot constata că gândurile lor devin incoerente și amestecate. Aceste simptome apar brusc și sunt înspăimântătoare – indiferent dacă se manifestă alături de depresie, manie sau în absența acestor simptome de dispoziție.
Am studiat 38 de persoane care treceau prin primul episod de psihoză însoțit de simptome afective, comparându-le cu voluntari sănătoși. Folosind tehnologii sofisticate de scanare cerebrală, am măsurat sinteza dopaminei – un compus cerebral legat de motivație și recompensă – în diferite regiuni ale creierului.
Am descoperit că, deși majoritatea persoanelor cu episoade maniacale prezentau o sinteză mai ridicată a dopaminei în ariile cerebrale responsabile de procesarea emoțiilor, comparativ cu cele cu depresie, exista un tipar comun la toți participanții: o sinteză mai ridicată a dopaminei în regiunile implicate în gândire și planificare era constant asociată cu simptome psihotice mai severe (halucinații și deliruri), indiferent de diagnosticul oficial.
Această descoperire contestă unele aspecte ale practicii psihiatrice moderne. În prezent, deciziile terapeutice se bazează în mare măsură pe categorii diagnostice care s-ar putea să nu reflecte ceea ce se întâmplă cu adevărat în creier. Două persoane cu simptome identice ar putea primi medicamente complet diferite doar pentru că una a fost diagnosticată cu tulburare bipolară și cealaltă cu depresie.
Studiul nostru arată că disfuncția dopaminei nu este uniformă în psihoză. Pentru a renunța la a ajunge la o rețetă corectă prin încercare și eroare este necesară corelarea tratamentelor cu biologia de bază.
Spre o psihiatrie de precizie
Implicațiile ar putea fi profunde. În loc să se bazeze exclusiv pe categorii psihiatrice, medicii ar putea în curând să utilizeze markeri biologici pentru a identifica medicamentele cele mai eficiente pentru fiecare individ.
Această abordare, cunoscută drept „psihiatrie de precizie”, reflectă modul în care oncologii adaptează deja tratamentele pentru cancer la structura genetică a anumitor tumori.
Pentru persoanele cu psihoză, acest lucru ar putea însemna o recuperare mai rapidă și mai puține efecte secundare, prin renunțarea la medicamente ineficiente.
În prezent, găsirea tratamentului potrivit implică adesea luni de încercări cu diferite medicamente, timp în care pacienții continuă să sufere de simptome debilitante.
Cercetările noastre sugerează că persoanele la care psihoza include simptome afective puternice ar putea beneficia de medicamente care vizează circuitele cerebrale de procesare a emoțiilor, în timp ce cele fără tulburări afective ar putea necesita medicamente care acționează diferit asupra regiunilor de gândire și planificare. Unii pacienți ar putea chiar beneficia de tratamente care să abordeze simultan problemele cognitive, halucinațiile și delirurile.
Aceasta nu înseamnă că diagnosticele psihiatrice sunt lipsite de valoare. Ele rămân esențiale pentru organizarea serviciilor medicale, facilitarea comunicării între profesioniști și stabilirea accesului la tratamente. Totuși, este posibil ca ele să nu mai fie cel mai bun ghid pentru alegerea medicamentelor.
Studiul a implicat un număr relativ mic de persoane, iar concluziile trebuie reproduse pe grupuri mai mari înainte de a modifica practica clinică. Cu toate acestea, această cercetare reprezintă un pas semnificativ către o abordare mai științifică, bazată pe biologie, a tratamentului unuia dintre cele mai provocatoare simptome ale psihiatriei.
Pe măsură ce înțelegerea creierului avansează, categoriile rigide care au dominat psihiatria timp de decenii încep să se estompeze. Dacă, în fapt, creierul (și natura) nu respectă granițele diagnosticelor, nici tratamentele noastre nu ar trebui să o facă.
Traducere după Brain chemistry reveals psychiatry’s false divisions de Sameer Jauhar, profesor, Imperial College London, și Robert McCutcheon, cercetător, University of Oxford.
