Feriţi-vă de cruciaţii care oferă răspunsuri simple la probleme complexe. Cum ar fi cardiologul William Davis, care susţine că grâul este otrava existenţei noastre. El susţine că obezitatea, diabetul şi chiar unele probleme mentale sunt provocate de grâu.
De fapt nu neapărat de grâu, cât mai ales de încrucişările acestei cereale de-a lungul secolelor pentru a produce o varietate străină organismului nostru.
Ideea că obezitatea ar fi provocată de grâu este total nefondată. Este adevărat că în prezent consumăm prea mulţi carbohidraţi de tot felul şi că acestea contribuie la obezitate, probabil dincolo de valoarea lor calorică. Dar multe dintre remarcile lui Davis sunt absurde. El vorbeşte despre modul în care ADN-ul grâului a fost modificat prin expunerea la azidă de sodiu şi apoi încearcă să ne îngrozească subliniind că „responsabilii cu controlul otrăvii vă vor spune că dacă o persoană ingerează accidental azidă de sodiu nu trebuie să încercaţi să o resuscitaţi deoarece puteţi muri în încercarea de resuscitare cardio-respiratorie. Acesta este un produs chimic extrem de toxic.” Faptul că azida de sodiu este o substanţă chimică toxică nu are nimic a face cu folosirea sa pentru inducerea mutaţiilor genetice. Nu există azidă în produse şi mutaţiile induse pentru obţinerea unor trăsături benefice reprezintă o tehnică standard folosită de agronomi.
Davis dispune de un şiretlic şi caută să valorifice date pe care le-a întors în favoarea sa. El foloseşte o tehnică standard a acestui gen de profitori, păcălindu-i pe oameni prin folosirea unor termeni complecşi şi selectarea datelor convenabile pentru a insinua că lumea corporatistă profită provocând o dependenţă a publicului faţă de produse alimentare periculoase. Nu este surprinzător totuşi că există din belşug mărturii despre pierderea în greutate pe baza unei diete fără gluten. Practic sistemul lui Davis se traduce printr-o dietă săracă în carbohidraţi, săracă în calorii. Nu este nici un miracol aici. Pretenţia cărţii „Wheat Belly” că a găsit secretul scăderii în greutate, secret care a scăpat miilor de cercetători cu mult mai multă expertiză decât Davis, îmi dă dureri de stomac.
Este timpul însă şi pentru ceva pozitiv. Deşi grâul nu este marele diavol responsabil pentru o serie de boli, acesta nu este total nevinovat. Nu există dubii că un pacient care suferă de boala celiacă trebuie să stea departe de gluten, un amestec de proteine regăsite în grâu, orz şi secară. Există însă şi din ce în ce mai multe dovezi pentru existenţa unei afecţiuni cunoscută ca sensibilitate non-celiacă la gluten, afecţiune în cazul căreia, deşi testele de sânge şi biopsiile sunt negative pentru boala celiacă, diversele simptome dispar atunci când se elimină glutenul. Cu toate acestea, în acest moment majoritatea dovezilor sunt empirice şi puteţi auzi despre îmbunătăţiri similare de sănătate de la persoanele care nu consumă îndulcitorii artificiali, evită monoglutamatul de sodiu (MSG), mănâncă doar hrană crudă, se angajează în "urinoterapie" - terapia cu propria urină (nici măcar să nu fiţi curioşi) sau merg desculţi. Nu glumesc; există doctori care promovează mersul cu picioarele goale deoarece încălţămintea ne-a deconectat de la energia Pământului.
În concluzie, nu sunt prea entuziasmat de oamenii care spun că se simt mai bine după ce au eliminat grâul din alimentaţie. Dar nu sunt gata nici să resping ideea că unii oameni chiar pot avea o sensibilitate nerecunoscută la gluten. Mă îndoiesc că aceasta este larg răspândită, dar atunci când oamenii au simptome care sfidează diagnosticul, eliminarea grâului poate fi o posibilă abordare.
Traducere de Silvia Gergely după what-do-you-think-about-that-gluten-free-diet, cu acordul autorului.
