CPREUn studiu publicat în numărul din 11 aprilie 2012 al New England Journal of Medicine scoate în evidenţă faptul că o complicaţie gravă survenită post CPRE poate fi evitată cu ajutorul unui medicament administrat în doză unică. Citiţi detalii în continuare.

 

 

 

 

CPRE - colangiopancreatografie retrogradă endoscopică - este o procedură cunoscută, folosită pentru a diagnostica şi trata afecţiuni ale vezicii biliare şi ductelor pancreatice.


Constatarea este deosebit de utilă în prevenţia pancreatitei, o complicaţie care afectează între 1 şi 4  pacienţi dintre cei care necesită această investigaţie, venind în ajutorul pacienţilor care efectuează CPRE.

În ciuda deceniilor de cercetare, acest studiu clinic este primul care dovedeşte în mod clar existenţa unei posibilităţi de prevenire eficientă a pancreatitei post CPRE.

Studiul a fost finalizat imediat după ce o analiză preliminară a dovedit certitudinea existenţei beneficiilor în cazul primilor 600 de pacienţi înrolaţi în cadrul acestuia. Constatările şi-au pus deja amprenta în practica clinică.

"CPRE este o procedură foarte importantă care poate reprezenta o intervenţie salvatoare pentru persoanele care au nevoie de ea, chiar dacă este considerată cea mai invazivă dintre procedurile endoscopice şi prezintă riscurile asociate acestora", relatează conducătorul studiului, gastroenterologul B. Joseph Elmunzer, doctor în medicină, profesor de medicină internă la  University of Michigan Health System.

Pancreatita post ERCP reprezintă  inflamaţia bruscă a pancreasului, care duce la 300.000 de spitalizări pe an şi la costuri ale tratamentului care se ridică la 150 milioane dolari.

 

 

 

 

 

Procedeul a fost un real succes, dar ulterior Jessica Calcagno, în  vârstă de 24 de ani, a început să acuze dureri abdominale care, spune ea, au fost atât de insuportabile încât au determinat-o să se prezinte la serviciul de urgenţă. Rezultatele unui studiu condus de medicii de la Universitatea din Michigan dovedesc că administrarea unei singure doze de de anti-inflamator poate preveni instalarea pancreatitei (o complicaţie frecventă şi extrem de dureroasă a acestei proceduri) la pacienţii care necesită efectuarea CPRE pentru a li se putea diagnostica unele probleme digestive.


Potrivit studiului, numărul spitalizărilor pentru pancreatită post-CPRE a scăzut dramatic în rândul pacienţilor cărora li s-a administrat o doză de indometacin înaintea procedurii, un medicament anti-inflamator care costă mai puţin de 5 $.

Medicamentul face parte din categoria anti-inflamatoarelor nesteroidiene. Se consideră că acesta inhibă un răspuns inflamator care poate apărea la nivelulul pancreasului după efectuarea colangiopancreatografiei retrograde endoscopice cunoscută şi sub numele de  CPRE.

CPRE combină endoscopia cu radiologia, utilizând vizualizarea cu ajutorul unui endoscop prevăzut cu sursă de iluminare introdus în organism pe la nivelul orificiului bucal în asociere cu radiografia cu raze X pentru a examina aspectul arborelui biliar şi al canalelor pancreatice pe un ecran radiologic.

În cadrul studiului, doar 9,2% dintre pacienţii care au luat indometacin au dezvoltat pancreatită post-CPRE, comparativ cu 16.9% din cei care au luat placebo - o scădere a riscului relativ de 46%.

"Rezultatele studiului au fost foarte impresionante", spune Elmunzer. "Am constatat că indometacinul a oferit o protecţie extrem de eficientă."

La unii pacienţi procedura gastrointestinal trebuie repetată pentru ca doctorii să examineze ductul biliar şi cel pancreatic în vederea detectării prezenţei unor tumori, pietre, pentru lărgirea unui duct îngust ori pentru a închide plăgile postoperatorii.

Finanţat de către National Institutes of Health, studiul a fost efectuat în perioada Februarie 2009 – iulie 2011 la U-M Health System, Indiana University, University of Kentucky şi Case Western Reserve University.

Acesta este primul studiu efectuat de către United States Cooperative for Outcomes Research in Endoscopy, care oferă o platformă deschisă programelor gastro-intestinale de a efectua studii pe pacienţi la scară largă.

Astfel de pacienţi, precum Jessica Calcagno, în vârstă de 24 de ani, au de câştigat de pe  urma acestui studiu. În timpul unei CPRE medicii au găsit şi au extirpat o formaţiune vegetativă, dar ulterior Calcagno a prezentat dureri severe de stomac care, spune ea, au fost atât de insuportabile încât au determinat-o să solicite ajutorul serviciului medical de urgenţă.

A fost diagnosticată cu pancreatită post-CPRE şi spitalizată timp de cinci zile. Înainte de a efectua următoarea procedură de CPRE la U-M's Division of Gastroenterology i s-a administrat indometacin.

"După procedură am plecat acasă şi m-am simţit foarte bine. Am fost puţin balonată, dar este normal în cazul acestei proceduri", spune ea. "Voi mai avea multe CPRE de efectuat pe parcursul vieţii şi sunt liniştită să ştiu că pot pleca acasă după procedură fără a exista riscul să fac pancreatită".

Având în vedere amploarea problemei, de-a lungul anilor cercetătorii au studiat peste 35 de medicamente care ar fi putut preveni pancreatita post-CPRE, fără a ajunge la concluzii certe până în prezent.

"Costurile din sistemul sanitar sunt în creştere în Statele Unite, aşa că este important pentru comunitatea ştiinţifică, inclusiv pentru practicienii individuali să găsească metode inovatoare, ieftine, care să  amelioreze starea sănătăţii pacienţilor", spune Elmunzer.

"Cred că indometacinul este exemplul perfect al unui medicament disponibil pe scară largă, ieftin, uşor de administrat, care face exact acest lucru - îmbunătăţeşte rezultatele clinice la costuri extrem de scăzute."

 

 

Traducere după complication-gastrointestinal-procedure-dose-medication, cu acordul editorului.
Traducător: Ecaterina Pavel

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.